Hermeneutica spaţiului sacru

În seara de 24 octombrie, la Uniunea Arhitecţilor din România – o casă boierească cochetă, complet şi migălos restaurată (dacă nici arhitecţii nu restaurează perfect, atunci cine?) din centrul Bucureştilor – a fost prezentată, într-un cadru modest, fără fasoane sau accese de festivism, o carte foarte interesantă, prin ineditul temei. Şi, totodată, foarte utilă, prin materialul explorat. Autorul ei este prof. univ. dr. arhitect Augustin Ioan, una dintre figurile notorii ale Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu şi un cercetător asiduu al spaţiului sacru, un intelectual subtil şi de mare anvergură, dar şi un poet de o remarcabilă sensibilitate (N.B… care, o vreme, a colaborat şi la Viaţa Românească, semnând rubrica intitulată Cartea de arhitectură!). Noua sa carte se numeşte: Temenos. Împrejurul spaţiului sacru şi apare, ca, de altfel, toate volumele sale, la Editura Paideia, una dintre cele mai vechi, fondată în 1990 şi care, de atunci şi până azi, a publicat peste 500 de titluri. Cartea face parte din colecţia Spaţii imaginare (coordonată de însuşi autorul) şi reprezintă a 51-a apariţie în această serie. Înainte însă de a răsfoi acest interesant volum, să spunem câteva cuvinte despre ambianţa adunării. Ceea ce a surprins acolo a fost absenţa oricărui semn de morgă, aroganţă, ştaif, etichetă, fatuitate sau cum vreţi să-i mai spuneţi. Fără controverse inutile, fără polemici lipsite de conţinut, fără ironii muşcătoare sau aluzii ţepoase. A fost, de fapt, o întâlnire amicală a arhitecţilor, un pic festivă, însă fără ceremonii onctuoase, între oameni cu aceeaşi preocupare sau meserie, chiar dacă aparţinând unor generaţii diferite, de la studenţi la venerabili dascăli, nume mari ale arhitecturii româneşti. Toţi au creat acolo imaginea (nu ştiu dacă chiar aşa a fost sau era doar o impresie!) unui climat cald (aş spune mediteraneean!), prietenos, lipsit de stridenţe, elegant, respectuos, ba chiar tandru. Acolo, toată lumea se cunoştea cu toată lumea, cei care se revedeau se îmbrăţişau afectuos ori rămâneau împreună la taclale (un brin de conversation!), într-un cadru familiar, confortabil şi relaxant. Pentru observatorul venit din afară, aceasta era imaginea perfectă a omogenităţii unei bresle de intelectuali, aerul proaspăt, natural şi firesc ce trebuie să „ventileze” relaţia inter-umană… Revenim la carte! Temenos este mai întâi numele unei foarte apreciate şi selecte instituţii academice britanice, care susţine conferinţe pe tema hermeneuticii sacrului în toate ţările lumii. Numele însă vine din greaca veche. Termenul temenos defineşte fie o secţiune dintr-un teritoriu oferit spre folosinţă doar regilor sau divinităţii, fie, în Grecia Antică, înseamnă spaţiul sacralizat (literal: spaţiul decupat pentru divinitate!) reprezentat de un sanctuar, atunci când este delimitat printr-o peribolos, ce poate „îmbrăca” mai multe forme (bornă, împrejmuire, zid, portic etc.). Prin extensie, temenos e termenul întrebuinţat spre a desemna un spaţiu sacru în culturile şi civilizaţiile antice, spre exemplu, în templele egiptene sau etrusce. Cartea lui Augustin Ioan are subtitlul: Împrejurul spaţiului sacru, o dibace perifrază la care autorul recurge, spre a ne avertiza că tot ceea ce cuprinde cartea se referă la spaţiul sacru. Şi, într-adevăr, volumul adună textele risipite de-a lungul anilor pe la diferite publicaţii, în care problematica sacrului se găseşte pe primul loc, lucru remarcabil fie şi doar parcurgând câteva dintre temele ce-l preocupă: Crucea grecească, Minarete, Biserica Sfântului Mormânt, Sacrul în devenire, Athosul de după Athos, Grădinile ca topos sacru şi altele. Pe de altă parte, autorul nu-şi poate reprima acel impuls vrăjit al scriitorului ascuns în spatele arhitectului. Foarte multe dintre piesele acestui puzzle sunt istorii vorbite, întâmplări istorisite, păţanii şi aventuri al căror fluid epic nu este egalat decât de acribia extraordinară a descrierilor. Memorabile rămân, de pildă, atât acuitatea cu care cercetează ţesătura covoarelor admirate în Cappadochia, cât şi surprinzătoarele conexiuni culturale pe care le face. Augustin Ioan are o logoree logică (de fapt, aşa şi trebuie să aibă un pedagog!), cu perioade bine măsurate şi al cărei conţinut seducător – căci nu e lipsit de humor – devine exemplar, prin esenţializarea ideilor într-un caliciu conclusiv original. Altfel spus, volumul Temenos. Împrejurul spaţiului sacru poate fi citit atât ca un manual de arhitectură sacră (cu exemple şi descrieri specializate!), dar şi ca un compendiu de întâmplări pilduitoare.