Antologie lirică VR
Gheorghe SIMON

Poemul agonic

Articol publicat în ediția 11-12/2017

Nerăbdarea de a ajunge mai repede

de a numi ceva ce se pierde

pe măsură ce este numit

mai clar şi mai limpede

ceea ce încă nu s-a ivit

rămînînd tot pe atît nefăcut

pripire a clipei în prea suav anacolut.

Nu poţi mărturisi

decît despre ceea ce e mai grav

în sufletul tău

ceva ce încă nu s-a închegat ca păcat

ci doar sub formă de gînd scăpătat

spre noaptea subită

în surdină înşfăcînd nimicul

cum vremelnicul e pecetea infernului

iar efemerul ne petrece spre ceea ce ne dezice

precum expresia feţei noastre

înscrisă în grimase

sau, tăcută, prin omisiune

prefăcîndu-te că nu ştii

nu ai văzut

nu ai auzit

trecînd pe lîngă tine

asurzit.

Adevărul e devastator

gol şi asurzitor, insuportabil

şi doar prin caritabil, substituit

subit, vulnerabil.

Nici nu s-a uscat bine cerneala înscrisului

nici nu s-a imprimat pecetea

de pe arătătorul dregătorului de litere

cu acolade largi în evantai

încît cititorul s-a retras în ascunzători secrete

amuşinînd tăcerea să-l trezească

din letargia amurgului

levantin şi meschin

deşirată fiindu-i fiinţa

vitregă şi vitregită

şi năzuinţa fără miez de zămislire

fără contur de învecinare şi limitare

devorînd şi deflorînd o cîmpie în devălmăşie

o cîmpie unde se ascund cît mai repede

vînătorii de migratoare cuvinte

şi atît de semeţ stăpînitorii de sensuri oculte

substituindu-se stăpînirilor nevăzute

reţinînd pentru sine

doar ceea ce nu se cuvine a spune.

Nici o limită şi nici o lacună

totul e umplere şi acoperire

taina însăşi e la vedere

sursă a vămilor spre iertare

a înţelesurilor ştirbite

a ravagiilor semantice

a vraiştei poetice

ca un recurs la tăcerea

preacuratei concepţiuni

din care se va naşte

opera omnia

opera aperta

deportare şi teleportare

în spaţiile de acum arierate

strigăte sau osanale.

Nu se învecinează decît mormintele

numele pomenite rămînînd în scuturare

desprinse din ramul omnifiliei

din încrengături fracturate

mîngîiate doar de aduceri aminte

prin pomeniri şoptite în liturghii semantice

pe altarul unde înmuguresc raze de împăcare

în cutremurare şi nerăbdare

pe serpentine în pantă

cum vibrează imaginea

în oglinda retrovizoare a sinelui orfan

şi cum devine obscură

cînd plesneşte seva amărăciunii

în amurg de spaimă

şi nu se mai pîrguieşte cuvîntul

pe o gură de rai

din răritura pădurii.

Precum într-o gravură

unde nu-i chip decît prin ghicitură

şi nici chip de întrupare

ci doar de răsărire şi înfrigurare

fiind prea strîmtă calea spre iertare

cînd nici un cuvînt nu mai răsare

şi nici o literă nu se mai înscrie

auzim doar cum sună

cuiele bătute în sicrie.

Ermetică moartea

ca o iarnă pustie

peste cîmpia umană

înlăcrimată

binecuvîntată de arătătorul Învăţătorului

prin semne citite mai tîrziu pe-apucate

în surdină aşa cum duhul discerne

fără de urmă în amiaza mare

şi în clipa fără de urmare

duhul orbitor prin iluminare

cînd sufletul e pe cale de intrare

încă în pridvor

în aşteptare.