Muzeul Naţional al Literaturii Române a avut o iniţiativă deosebită în mediul cultural bucureştean, nu doar punând în valoare spaţiul de care dispune în Calea Griviţei, dar şi organizând acolo o expoziţie cu un subiect inedit. (NOTĂ: De altfel, caracterul original nu lipseşte din ultimele acţiuni – expoziţii, teatru, dezbateri – ale MNLR). O expoziţie care aproape că trebuia să apară în spaţiul cultural, parcă stătea să izbucnească, după atâtea şi atâtea provocări ale artiştilor pe această temă: cartea-obiect.
Bienala de carte bibliofilă şi de carte-obiect – ediţia I a fost vernisată, nu întâmplător, chiar de Ziua comemorării naşterii lui Mihai Eminescu, 15 ianuarie, dar şi de recent decretata Zi a Culturii Naţionale. Având drept coordonator al proiectului pe Dalina Bădescu, iar curatori pe Gabriela Dumitrescu, Monica Vasinca, Mirela Trăistaru şi Pavel Şuşară, expoziţia a reprezentat, cum spuneam, o premieră. Mai ales că a beneficiat de participarea unor artişti nu doar din România, ci şi din Ungaria, SUA, Egipt, Liban, Iordania, Japonia, Republica Moldova, Elveţia, Bulgaria şi Marea Britanie.
Proiectul a fost, fără îndoială, dificil şi de anvergură, căci, aşa cum sublinia coordonatorul acestuia în catalogul expoziţiei, „selecţia lucrărilor s-a desfăşurat simultan în două planuri: pe de o parte, curatorii au invitat artişti consacraţi, cu opere recunoscute, în care cartea-obiect avea un rol marcant, pe de altă parte, s-a lansat un apel de participare către toţi artiştii interesaţi, în urma căruia juriul Bienalei a selectat 80 de participanţi, din totalul de peste 200.”
Din păcate, însă, din cauza numărului mare de exponate, parcurgerea expoziţiei este o provocare de răbdare şi de discernere rapidă a valorii. Vizitatorul se supune unei tentative reuşite de uluire, toate lucrările au un cuantum ridicat de inteligenţă, inventivitate şi inedit (ca idee, ca material, ca titlu, ca semnificaţie), astfel încât senzaţia este de copleşire. Nu ştii unde să te uiţi mai întâi. Te apleci să priveşti de aproape o lucrare, dar nu-ţi poţi duce până la capăt observaţia, fiindcă, de alături, de la doar câţiva centimetri, răsare alta, cu o nouă provocare, lăsându-ţi neterminat studiul anterior. Bref, e o expoziţie de vizitat de mai multe ori, pentru că numai aşa poţi avea o viziune, pe de o parte, asupra unei posibile ierarhii personale, iar, pe de altă parte, o percepţie globală asupra acestui interesant, fermecător şi insolit gest cultural.
Am văzut atât de multe exponate, încât cu greu pot să fac un rezumat al impresiilor. Deruta este totală, fiindcă nu ne poate salva decât o înşiruire de nume de autori. De la Mircia Dumitrescu (fără îndoială, „meşterul” prim al ideii de carte-obiect), Panaite Chifu, Florin Ciubotaru, Silvia Radu, Ioan Bolborea, Maxim Dumitraş, Ioan Augustin Pop, Mariea Petcu, Darie Dup, Gheorghe Zărnescu sau Suzana Fântânariu, până la Zuzu Caratănase, Alina Gherasim, Raluca Ghideanu, Marcel Lupşe, Vasile Mureşan (Murivale), Maia Ştefana Oprea, Vasile Pop-Negreşteanu, Ştefan Râmniceanu, Cristina Bolborea, Vasile Raţă sau Emil Cassian Dumitraş… Înşiruirea numelor este pur aleatorie, fără nicio legătură cu vârsta şi notorietatea artistului, cu atât mai puţin dorind să fie, Doamne fereşte, o ierarhie.
Dincolo de varietatea formidabilă a ideilor privind cartea – ca măsură a universului, a omului şi a minţii lui – expoziţia e un îndemn la reflecţie. Cartea-obiect nu înseamnă numai literă, text şi gen literar, ci şi o formă de transcendere a ideii de ilustraţie, fiindcă artistul care obiectualizează cartea de fapt o îmbogăţeşte, îi aduce un surplus de imaginativ meta-literar. Simbolul ei – aşa cum scria criticul de artă Pavel Şuşară, în post-faţă – devine „un univers sincretic, un cumul, în determinarea căruia intră vizualul, tactilul, olfactivul şi, până la un punct, în ceremonialul răsfoirii, chiar gustativul, ca să nu mai vorbim despre participarea cealaltă, care angajează natura noastră morală şi factorii de conştiinţă.”.
Dacă vizitaţi expoziţia – deschisă până la sfârşitul lunii martie – veţi avea impresia că vă plimbaţi prin cea mai fantezistă, cea mai abracadabrantă şi cea mai excentrică bibliotecă.