cronica filmului
CĂLIN STĂNCULESCU

Câteva opere cinematografice importante la sfârșit de vară

Articol publicat în ediția 10/2018

Semnatarul acestor rânduri a fost invitat într-un juriu internațional la Festivalul Filmului de dragoste găzduit la Varna (între 24 august și 3 septembrie). Frumoasa surpriză pregătită pentru toți cinefilii, dar și pentru critici sau istorici de film, a fost invitarea în programul Festivalului Dragostea-i o nebunie, ajuns la cea de a 26-a ediție, a principalelor opere cinematografice laureate la marile festivaluri europene de până acum. Așa că am avut ocazia de a vedea premii importante de la Cannes, cu care vă voi reține atenția.

Deschiderea evenimentului cinematografic de la Varna a fost rezervată filmului Războiul Rece, regia Pawel Pawlikowski, cu Thomas Kot și Joanna Kutig în rolurile principale, premiul pentru regie în 2018. Autorul este binecunoscut publicului din România, datorită filmului său anterior, Ida, 2015, premiat de juriul Festivalului Internațional al Filmului Central European de la Mediaș, eveniment inițiat și condus de remarcabilul și regretatul cineast Radu Gabrea. De altfel, după premierea de la Mediaș, filmul regizorului polonez a obținut în același an și premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Iată câte ceva despre substanța epică a filmului. Pianistul (Victor), cam la vârsta a doua, trimis de către Partidul Comunist, în anul 1949, să descopere talente printre tinerii de la capătul țării, chiar dacă poartă stigmatul unei condamnări, se va îndrăgosti iremediabil de o jună (Zula) blondă de doar 17 ani, cântăreață și dansatoare. Urmează alte trei secvențe temporale ale acestei love story, marcate în anii 1954, 1959 și 1964 de evenimente majore din viața protagoniștilor. Anul 1954 este dedicat evadărilor celor doi, el ajungând să cânte în cafenele pariziene, dar cu trompetiști de talia unui Sydney
Bechet (asta sugerează coloana sonoră), ea, părăsită, se va căsători cu un englez care o va scoate din tânăra democrație populară aflată sub presiunea armatei de ocupație și condusă partinic mai mult de către reprezentanții Securității. Situația parcă este semnalată și într-un film celebru semnat de Andrzej Wajda – Omul de marmură. Opțiunea pentru pelicula alb/negru este decisivă pentru construcția atmosferei, pentru natura sulfuroasă a relațiilor între protagoniști, afectate de trădări reciproce, reveniri, împăcări sau stări de saturație subiective, atent justificate psihologic. Concluzia cineastului polonez ne îndeamnă să credem că este imposibil să te sustragi destinului și cele două personaje ale sale sfârșesc drumul inițiatic într-o Polonie încă supusă fratelui cel mare, iar speranța în viitor este circumscrisă drumului către eternitate. Subînțelegerea sfidării soartei prin acțiuni fără orizont, coagulate doar de sentimente puternice rămâne doar o ipoteză lipsită de materialitate. Filmul lui Pawel Pawlikowski cred că merita mai mult la Cannes, dar se pare că juriile de la marile festivaluri nu îndrăznesc să premieze cum se cuvine acele mărturii importante din fosta sferă a lagărului comunist care reprezintă un semnal de alarmă și pentru prezent.

Nu este iarăși lipsit de semnificație discursul cineastului polonez de la Cannes, care afirma „Războiul Rece este pe o listă neagră…Există în prezent o listă neagră de autori de carte, regizori de teatru și film, care nu trebuie sprijiniți. Am onoarea să mă aflu pe această listă. Cu noul guvern care a preluat total controlul asupra televiziunii publice, situația este exact ca sub comunism. Propaganda la televiziune a devenit de necrezut. Eu nu fac filme politice și nu îmi place să mă uit la ele. Prefer să povestesc istorii despre personaje ce au între ele o relație complicată, dar într-o lume în care istoria apasă asupra lor, și atunci situația devine politică. Am dedicat filmul părinților mei, care au trăit, într-un fel, un război continuu”.

Printre proiectele cineastului polonez se numără și un film despre un dizident rus, Eduard Limonov. Tulburătoare lecție de cinema și istorie, Războiul Rece poate fi urmărit în programele Cinematecii române din această toamnă.

Anul acesta, Palme d’Or a revenit cineastului nipon Hirokazu Kore-eda care a semnat Shoplifters, cu Lily Franky, Kirin Kiki și Sosuke Ikematsu. O poveste dramatică despre supraviețuirea unei familii fără resurse. Tatăl și fiul reușesc mici lovituri în magazine, până când alături de pradă se procopsesc cu o fetiță ce va fi luată în drăgăstoasă custodie. Regizorul japonez, aflat la a opta prezență la Festival, a șasea în competiție, își vede filmul său, mai degrabă clasic și puțin melodramatic, încununat cu cea mai importantă distincție europeană.

Pe lista filmelor importante, care însă își așteaptă rândul la vizionare se mai află Ursul de Aur de la Berlin, filmul Nu mă atinge-mă de Adina Pintilie, programat la Festivalul de la Varna, alături de Moartea domnului Lăzărescu
(regia Cristi Puiu), Morgen (regia Marian Crișan), Dublu (regia Catrinel Dănăiață), Acasă la tata (regia Andrei Cohn), Autoportretul unei fete cuminți (regia Ana Lungu), Dimineața care nu se va sfârși (regia Ciprian Mega).

Încă nu a intrat pe ecranele românești un film laureat la importantul Festival Internațional de la Sarajevo, Lemonade, regia Ioana Uricariu.

Artiștii călători, filmul regizorului din Ungaria Pál Sándor a câștigat Afrodita de Aur la evenimentul cinematografic găzduit la Varna. Filmul, care sperăm că va fi vizionat și în programele Cinematecii Române sau la Cinema Elvire Popesco, este un road movie cu căruța cu saltimbanci, actorii ce jucau în sate, la castele sau curți boierești între hotarele marilor imperii de la începutul secolului al XIX-lea. Personajul principal este un dezertor, aspirant la arta scenei, dar cel mai atașant personaj mi se pare a fi sufleorul trupei, care știe pe dinafară tot repertoriul, salvându-și colegii de la dezastrul provocat de pierderea manuscriselor fără de care orice actor nu prea poate supraviețui. Triunghiuri, careuri sau pentagoane amoroase traversează povestea plină de fantezie evocată de cineastul maghiar.