in memoriam Paul Cornea
TUDOREL URIAN

DISCREȚIA ERUDIȚIEI

Articol publicat în ediția 11-12/2018

Duminică, 6 octombrie 2018, în vreme ce toată lumea era prinsă în febra ultimelor ore ale referendumului pentru modificarea Constituției, a căzut vestea dispariției profesorului Paul Cornea. Avea 94 de ani și era unul dintre acei savanți discreți, cu apariții rarisime în spațiul public (cel puțin în anii din urmă), dar al cărui cuvânt avea valoare de autoritate supremă, punea instantaneu capăt oricărei discuții contradictorii, era însușit cu respect de toată lumea. Paul Cornea era „Profesorul”, prin definiție, și mai toți cei din jurul său, indiferent de vârstă și de notorietatea pe care o aveau în mediul universitar sau scriitoricesc, îl priveau cu ochi de învățăcei. L-am cunoscut la începutul anilor ’80, la Timișoara, când, student fiind, mă pasionasem de o zonă mai puțin circulată de către studenții filologi: sociologia literaturii. Or, Paul Cornea publicase în anul 1980 Regula jocului (Editura Eminescu), o carte de pionierat în domeniul sociologiei literaturii în România, pe care o citisem cu un fel de șoc al modernității, după ce, la cursurile de literatură veche, monumentala sa sinteză Originile romantismului românesc (Minerva, 1972) fusese buchisită precum Biblia. Îmi amintesc că, la auzul veștii că marele profesor se află în Timișoara, l-am rugat pe profesorul nostru de literatură comparată, Corneliu Nistor, care ne dăduse vestea sosirii sale în Timișoara și urma să îl vadă, să mă ajute să realizez un interviu cu faimosul invitat. Deși au trecut aproape 35 de ani de atunci, țin bine minte că mi-a dat o oră de întâlnire complet neuzuală (șapte dimineața), în holul hotelului „Continental”, unde era cazat. Tot drumul m-am frământat la gândul că, obosit după drumul parcurs de la București, s-ar putea să nu se trezească, situație în care nu aș fi știut cum să procedez, pentru că, dat fiind programul său foarte încărcat, fixase și o durată de jumătate de oră pentru interviu (până la urmă, a stat peste o oră). Iar eu stabilisem ferm o oră de predare a interviului. Din fericire, când am intrat în hol, era de deja acolo, proaspăt, îmbrăcat la costum. Ne-am retras la o masă lăturalnică și am făcut interviul. A fost primul meu moment de glorie universitară. A doua zi, pe holuri și la barul din subsolul universității din Timișoara, profesorul meu avea grijă să mă prezinte tuturor cu „el e băiatul care a stat de vorbă cu Paul Cornea”. Cartea Regula jocului și discuția pe care am purtat-o atunci m-au convins să mă ocup serios de studiul sociologiei literaturii. Lucrarea mea de licență, pentru care, ulterior, m-am consultat de mai multe ori cu profesorul Paul Cornea, a fost din acest domeniu.

Ca istoric și teoretician literar, Paul Cornea nu a avut parte de gloria de care se bucură marii poeți. Nu a fost subiect de Breaking News, nu s-au decretat zile de doliu, nu au fost organizate funeralii naționale. Agențiile de presă au rostogolit același comunicat sec, alcătuit din date bio-bibliografice, preluat cu destulă parcimonie de sursele de mass-media care au găsit de cuviință să o facă. Paul Cornea a plecat dintre noi discret, așa cum a trăit în ultimii an de viață și cum, probabil, și-ar fi vrut să o facă. Ceea ce ne rămâne în urma lui este marea sa erudiție risipită în cărțile care ne populează bibliotecile. Mulțumim, domnule Profesor!

Paul Cornea (1923 – 2018)

A coordonat volumul Reviste literare româneşti în secolul al XIX-lea şi Structuri tematice şi retorico-stilistice în romantismul românesc (1979) şi a publicat antologii de texte (precum Gândirea românească în epoca paşoptistă, I-II, 1969, în colaborare, Propăşirea. Foaie ştiinţifică şi literară, 1969. în colaborare). Printre volumele publicate se numără: Studii de literatură română modernă (1962), (1966), De la Alexandrescu la Eminescu Originile romantismului românesc (1972, reeditată în 2008), Conceptul de istorie literară în cultura românească (1978), Regula jocului. Versantul colectiv al literaturii (1980), Itinerar printre clasici (1984), Introducere în teoria lecturii (1988) (traducere italiană, 1993), Aproapele şi departele (1990), Semnele vremii (1995), Introducere în teoria lecturii (1998), Interpretare şi raţionalitate (2006), Ce a fost – cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache. (2013)
A fost răsplătit cu Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei (1972) şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1973). În 2009, a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor pe 2008, cu volumul Delimitări şi ipoteze. Comunicări şi eseuri de teorie literară şi studii culturale, iar în 2011, a fost finalist pentru Opera Omnia, secţiunea literatură, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Premiilor Prometheus. Vicepreședinte al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România. Preşedintele Asociaţiei de Literatură Comparată din România. A participat la numeroase congrese ale AILC (Bordeaux, Montreal, Budapesta, Innsbruck, New York, Paris, Munchen, Edmonton şi Leiden), fiind ales şi preşedinte al comisiei de experţi pentru organizarea congresului de la Pretoria (2000). A fost distins cu „Palmes Academique”, cu gradul de Officier (1997). A făcut parte din Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român (2009-2012).