poemul invitat
Liviu Ioan Stoiciu

E un eveniment

Articol publicat în ediția 3/2019

Câtă umilință, îi e rușine… Era o vreme ideală de iarnă,
se auzea în cartierul liniștit din Brașov doar
un zgomot, acela din interiorul lui: mintea îi săpa groapa.
Nu mai știa cum să-și distragă
atenția. Aflat în această stare de boală binevenită:
câtă umilință… Tocmai când ajunsese la o ușă bogat colorată,
la o cale de tranziție. Îi e rușine – rămas pe loc,
între cunoscut și necunoscut. Simte că nu mai are margini.
„Numai fiindcă-s un dobitoc!” Unde se uită, e
numai abis. N-are permisiunea de a-și ameliora suferința.

S-a investigat verbal, a făcut
măsurători și s-a concentrat asupra situației generale, n-are
nimic de adăugat. Numai construcții
utopice, n-ar fi trebuit să se arunce până acum la vechituri?
Oftează: feștile amestecate și cenușă, peste
tot efluvii minerale și mirosuri vegetale care-l îmbată în
singurătate, retras, de unde au apărut? Ce-i mai
trebuie? Gloria a trecut, i-a pârjolit orice iluzie. Mai mult,
acum acceptă că a fost redus la zero. E
un eveniment trist că și-a pierdut aripile. Speră să-și
mențină în continuare însă locul în
miezul lucrurilor. Să se întoarcă la stagiul rudimentar al
creației: câtă umilință,

îi e rușine. – Termină o dată, pe toți dracii! Genul
acesta de secvență de viață se poate
amplifica… Natura s-a bucurat să-l întâlnească, particulele
vibrează înainte și modifică razele
luminoase de la sine, îl ignoră, rolul principal va reveni altor
gânduri, ia mai lăsați-mă în pace! În rest, va
întâlni multe repetări și platitudini,
multe date greșite… Se întreabă dacă va mai urca prin
sufletul lui, sau dacă va mai coborî. Stă
cu ochii în gol… Ce vremuri!
Atâția smintiți. Vai de cei ce nu profită de dezastrul lui,
acum. Aici se află în cea mai
adâncă prăpastie, arată cu degetul unde. E stânjenit, i
s-a stricat echilibrul. Dacă
le-ar da și lor un pic din frumusețea care-i prisosește.

Gravitatea și neîncrederile au pus
stăpânire pe el. Ritualurile de altădată nu-și mai aveau
locul și așa, a făcut un pas înainte, nu-și dă
seama? Această situație în care se găsește a dus
la tulburări și la acțiuni brutale, la cuțite, alte obiecte ascuțite,
substanțe care miros rău, sau otrăvitoare, alcool,
asociate prin intermediul
emoțiilor… Melancolie, lipsă de sociabilitate,
tenacitate. De ce nu râde el de toți și de toate? I-ar fi mai
ușor. A citit pe fișă că „Pacientul a pierdut
orice sensibilitate în regiunea din care fluidul său personal
a fost expulzat”. Nu înțelege, ce fluid? A
decăzut în fața propriilor ochi, n-ar fi trebuit să-și găsească
sinteza, cu această ocazie?

(19 ianuarie 2019. BV)