meridian

Poeme de Martha L. Canfield

Articol publicat în ediția 9/2019

Poetă, eseistă, traducătoare, universitară de marcă, specializată în literatura hispano-americană (a predat de-a lungul anilor la prestigioase universități din Europa, dar și din America de Nord sau de Sud), Martha L. Canfield s-a născut la Montevideo, în Uruguay, în anul 1949. A publicat numeroase volume de poezie, atât în limba spaniolă: Anunciaciones (1977); Mar/Mare (1989), El viaje de Orfeo (1990); Caza de altura (1994); cât și în italiană (trăiește și predă de peste două decenii la Univesitatea din Florența, unde ține cursuri de literatura latino-americană): Nero cuore dell’alba (1998), Capriccio di un colore (2004). S-a afirmat și în domeniul criticii literare, amintim, în acest sens volumele La provincia inmutable. Estudios sobre la poesía de Ramón López Velarde (1981), “El patriarca” de García Márquez, arquetipo literario del dictador latinoamericano (1984), Configuración del arquetipo, ensayos de literatura hispanoamericana (1988). A tradus în limba italiană și a prefațat cărți importante ale lui Álvaro Mutis, Mario Benedetti și Jorge Eduardo Eielson.

 

Act de lectură

Pentru Álvaro Mutis

Fiecare cuvânt are artistul său secret
şi parfumul lui.
Merg şi citesc printre rânduri,
luându-mă după sensul
ce înmugureşte respirând.
Grăbită şi neliniştită
printre un rând şi altul
al paragrafului complet
sau al strofei întregi dintr-un poem al tău
exact aşa merg.
Vertiginoasele piscuri
unde cerul pluteşte şi mă târăşte
se risipesc pe dată.
Mesajul tău îl înţeleg mai mult decât îl împart cu alţii.
Într-un loc de lumină
dreaptă mută şi parfumată
găsesc cuvântul de dincolo de cuvintele tale.
Mă aprind şi mă abandonez.
Te ating şi nu te simt.
Te simt şi nu disting
conturul verbal şi cel adevărat.
Simt reversul versului tău obscur.
şi spaţiul intangibil al întâlnirii
se dezvăluie în carnea mea
rană pătrunsă în adânc
bucurându-se în tine
şi transformată în altă rană
ce-ţi ia locul, tot ţie, cel pe care poemul tău mi-l dăruieşte.

Trupul viselor

Înapoia unei imagini
de reflectări încrucişate
văd silueta trupului tău

Trupul tău e în mine
iar dorinţa mea se hrăneşte din amintirea și din imaginea ta
până când ajunge să se transforme din nou în trup în tine
departe de mine
de neatins
arzător magnet al visului
care visează în mod constant
să se transforme în trup
şi revine mereu
amintirea de neiutat
a originii sale

Tot trupul meu dispare astfel
arzător şi deja contopit
confundându-se cu visul tău.

Noaptea

– Nu există noaptea,
mi-ai spus.
E o stare a minţii.
Ce importanţă are că pământul
se învârte în jurul soarelui,
că-l lasă mereu în urmă.
Eu sunt în faţa ta
iar asta e pentru totdeauna.
Eu sunt soarele tău.
din mine ţi se naşte viaţa.

– Dragoste, dragoste ce departe
au rămas vorbele tale.
Mă întreb dacă
există oare vreo pedeapsă
pentru cel ce promite prea lesne
îndepărtând apoi visele
iar atunci glasul tău răspunde:

– Ce importanţă au starea visului
sau speranţa.
Eu sunt visul tău,
speranţa ta.
Înlăuntrul glasului meu
inima ta găseşte mângâiere
iar visul tău trăieşte
pentru totdeauna.

– Dragoste dragoste
eu sunt glasul tău
iar în mine visul tău
întâlneşte cuvintele,
trupurile vocale ale vieţii tale
şi – sărmana de mine –
ale vieţii mele.

Plajă

Era o plajă nesfârșită
iar marea lingea cu blândețe
nisipul încrustat în țărmuri.
Atâția și-atâția pescăruși
treceau lăsându-și urmele prin aer de câte trei ori
și vântul serii
le ștergea parțial
cu muzica sa armonică și senzuală.
Deasupra acestui nisip alb
cu chipul în lumina venind din spate
privind peste umăr imensa mare
așa te-am văzut. Știu că mă aștepți acolo.
Știu că pentru a te găsi
va trebui să renunț la tot
și să nu mă mai gândesc la nimic, condusă doar
de o idee unică și totală.
Nu știu dacă voi trăi vreodată acea zi
însă între toate lucrurile ce-mi ritmează zilele
și-mi croiesc viața
te visez.
Iar visul acelei zile fără de timp
mă iluminează și mă conduce
de-a lungul nopților zilelor mele.

Crăpături

Atunci când toate luminile se stingeau
și imaginile zilei evadau
prin ultimele crăpături ale serii
sufletul tău bolnav de nostalgie
se aprindea și ardea neliniștit
păstrând mereu în mișcare amintirea
a ceea ce nu a fost.
Fantome ale viselor tale
mai vii decât tot ce e viu
se cerneau deasupra ta
și cu blândețe aproape fără vlagă
lăsai ca materia lor robustă
să crească
până la stingerea
propriului tău sânge.
Vampiri ai vieții mele,
nu mă lăsați atât de singură
acum
în miez de noapte!

Zorii sunt aproape
iar când respir îmi simt neliniștea
nefericitului sânge
ce visează să se reverse sau să se transmită.

Canibal

Aș vrea să te acopăr și să te apăr
de privirile tuturor celorlalți
să te păstrez ca într-un cocon secret
în care ar putea
continuă să crească și să palpite
inima ta inocentă
mică și copilăroasă
să continue să bată
de șaptezeci de ori pe minut
iar mâna mea ar fi pentru ea
asemenea unui scut
Aș vrea să te păstrez în căldura ocrotitoare
aș vrea să te mângâi și să te devorez
să te simt cum îmi cobori în umbrele viscerale
și să-ți percep mișcarea ritmică
înlăuntrul trupului meu tainic
pe care deja dinții mei l-au sfâșiat
dintr-o dragoste ca un foc
ce nu seamănă cu nimic
transformat în esența ta
și deja fără de formă
substanță concentrată pură și liberă
a tuturor mișcărilor posibile
Știu că esențele sunt foarte simple
în timpul fără de timp
nimic nu se mișcă nu încearcă să se schimbe
în sinele meu ascuns și apărat
mă înțelegi, nu-i așa?
E vorba aici și de lipsa dragostei tale
și de felul tău nepăsător de a te preface
că găsești plăcerea în altă parte
cine știe unde,
Atunci
vino să te văd!

(Din volumul Una gravedad alegre. Antología
de poesía latinoamericana al siglo XXI
,
Editada por Armando Romero, Valladolid,
Editorial Difácil, 2007)

Prezentare și traduceri de Rodica Grigore