Cartea istoricului şi criticului literar Mircea Anghelescu Am fost martor. Istoria literară ca depoziţie, apărută la editura Spandugino, distinsă de Muzeul Literaturii Române cu Premiul „Şerban Cioculescu” pentru memorialistică, istorie şi critică literară în 2018, poartă cititorul în diferite timpuri istorice. Autorul scoate la lumină imaginea unor personalităţi ale culturii române prin comentariul unor cărţi, unele confesive, altele aproape necunoscute publicului la vremea lor, din cauza istoriei tragice care le-a bulversat destinul, ori prin schiţe de portret.
Structurată în mai multe capitole, o introducere (Lămuriri, O literatură a visului), şi patru părţi ale unei ample construcţii (Confesional, Recitirea ca citire, Funcţia morală a literaturii, Critica criticii), ilustrează concepţia lui Mircea Anghelescu despre istoria literară ca depoziţie, mărturie despre literatura scrisă, formulată în Lămuriri, distingând-o de critica literară.
Istoricul literar e „martor al unui proces cunoscut şi repetat de reevaluare la care în acelaşi timp contribuie”, iar criticul „nu este numai depoziţia unui martor, ci şi intervenţia unui combatant, a unui actor într-o piesă contemporană.” Primul „comentează cărţi ale unor autori dispăruţi şi adaugă interpretării propuse de criticii de atunci propriile sale opinii, formate ca urmare a unei evoluţii, apariţiei unor noi perspective sau documente, este martorul pur şi simplu, martorul apărării de obicei, care motivează şi solicită tribunalului public o sentinţă mai nuanţată sau mai favorabilă.” Criticul literar, focalizat pe literatura contemporană, face critică „de întâmpinare“, fiind formator de opinie.
Mircea Anghelescu schiţează portrete şi destine literare prin situarea în context istoric, reliefând formarea, evoluţia şi complexitatea unor personalităţi europene prin viziune şi cultură pentru fixarea lor într-o tipologie. Sunt intelectuali persecutaţi de regim, condamnaţi politic ori în exil: Valeriu Branişte, gazetar şi politician, în detenţie; Alexandru Ciorănescu, profesor universitar de formaţie enciclopedică, în exil precum romancierul Vintilă Horia, exilatul emblematic; Dinu Pillat, scriitor acuzat în „procesul intelectualilor” din 1960, deţinut; Edgar Papu, profesor universitar şi eseist erudit, în detenţie, ca I. D. Sîrbu, filozof, „un extraordinar epistolier”; Adrian Marino, teoreticianul individualist, deţinut politic; Constantin Eretescu, exeget al folclorului românesc, în exil; Anton Golopenţia, istoric, politolog şi sociolog, deţinut, decedat în închisoare la 42 de ani; Pamfil Şeicaru, critic şi gazetar, în exil.
Criticul comentează literatura confesivă, jurnalele unor scriitori consacraţi, din exilul exterior (Alexandru Ciorănescu, Vintilă Horia, Dinu Pillat, Constantin Eretescu) ori interior (Ion D. Sârbu), ale unor intelectuali cu vocaţie teoretică şi critică (Adrian Marino, Radu Petrescu) şi Arhipelagul lui Radu Ciobanu.
Unele texte propun perspective noi asupra unor cărţi la o nouă lectură. Astfel „Recitirea ca citire” focalizează atenţia lectorului pe comentariul unor cărţi de critică literară contemporană, care reevaluează opera unor scriitori din secolul XVIII (Dimitrie Cantemir, Ion Budai-Deleanu, Alecu Văcărescu) şi secolul XIX (Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu-Hasdeu, Duiliu Zamfirescu). O carte singulară în istoria şi critica literară contemporană este O istorie literară a vinului în România de Răzvan Voncu.
În „Funcţia morală a literaturii”, autorul comentează eseurile lui Leon Volovici, portretele lui Pamfil Şeicaru, pamfletele lui Dinu Cocea şi Tudor Arghezi, „două variante principale ale pamfletului modern“ din secolul XX, recuperează personalitatea lui Anton Golopenţia, din generaţia lui E. Cioran. De asemenea, oferă detalii despre dramaturgi uitaţi, cum e Gheorghe Ciprian, a cărui piesă Omul cu mârţoaga, tradusă în franceză de un român emigrant, regizată de un regizor francez de origine armeană, a fost jucată la Paris în 1937, alături de piese din mari dramaturgi precum Shakespeare, Ibsen, G.B. Shaw. În 2019, piesa lui Gh. Ciprian figurează în repertoriul dramatic românesc alături de Molière şi Shakespeare la Teatrul de Stat din Arad.
„Critica criticii” e destinată reactualizării criticii româneşti din secolul XX (T. Maiorescu, G. Ibrăileanu, G. Călinescu, V. Nemoianu, M. Papahagi), şi XXI din perspectiva lui Andrei Terian din Critica de export. Teorii, contexte, ideologii (2013), pe fondul „globalizării criticii literare”.
Erudiţia istoricului literar şi arta interpretării textului se armonizează într-un discurs critic elegant şi agreabil, care reliefează capacitatea acestuia de-a pătrunde şi înţelege spiritul vremii, de-a reconstitui imaginea unor personalităţi din detalii biografice, citate relevante pentru gândirea ori stilul lor, comentarii punctuale ale textelor autobiografice, în care povestea vieţii se împleteşte cu comentariul critic echilibrat, uneori entuziast.
Selecţia făcută de autor vizează mai ales modul de a face istorie literară, readucând în atenţie relaţia autor – context istoric, operă – public, paternitatea unor texte literare, completând uneori, fără ostentaţie, informaţia cărţilor comentate.
Am fost martor. Istoria literară ca depoziţie continuă cercetările istoricului şi criticului literar Mircea Anghelescu despre literatura secolului XVIII-XX şi exilul românesc (Cămaşa lui Nessus. Eseuri despre exil, Poarta neagră. Scriitorii şi închisoarea).