ROMÂNIA LITERARĂ 38 / 2019
Din 30 august 2019. Mihai Zamfir – „Întoarcerea la cărți”: Imediat ce Eminescu dispare, în exact același moment, Macedonski devine mare poet; asemenea simetrii în absolut țin mai degrabă de miracol, dar ele există. Cu mici și insignifiante excepții, aproape tot ce scrisese poetul Nopților până spre 1890 nu trecerea de nivelul unui post-pașoptism depășit; dacă ar fi dispărut la vârsta la care se îmbolnăvea Eminescu, poetul Macedonski ar fi rămas în literatura noastră la statura unui Sihleanu ori Depărățeanu, ros de invidii. Mircea Mihăieș, la Actualitatea: Orice concediu în afara țării te incită, inevitabil, la comparații. Fataliști cum suntem, trăim în prizonieratul convingerii că „la ei” totul e lapte și miere, iar „la noi” dezastru și fiere. O fi fost așa în timpul comunismului. Astăzi, lucrurile se înfățișează mai nuanțat. Și nu pentru că noi am fi recuperat, miraculos, distanța care ne separă de Occident. Ci pentru că Occidentul însuși lasă impresia unui teritoriu ce abia se urnește, mergând spre stagnare și – ușor de bănuit – regresie, cine știe, prăbușire. Ceea ce te izbește întâi e dezordinea vieții de zi cu zi… Lumea așezată, tihnită, previzibilă și sigură de până mai ieri devine, cu zi ce trece, un teritoriu al neliniștii, derutei și fricii. Observi o anumită „încâinoșare”… La „Focus: Răzvan Voncu – 50”, schiță de portret de Daniel Cristea-Enache: O ultimă trăsătură definitorie pentru Voncu este generozitatea, în planul existențial și în cel critic. Omul este generos până la a fi risipitor, nu numai verbal, ci și social… Și în paginile lui critice, când vine vorba de contemporani, Răzvan împarte bucuros epitete, „făcându-i oameni”, cum se spune, și pe autori mai degrabă modești. Aici, din nou, nu semănăm deloc, fiindcă eu sunt mult mai acru în evaluare, și am folosit termenul „capodoperă” de două ori în douăzeci de ani. Generozitatea în critică poate face mai mult rău decât bine, după cum îi arăta Lovinescu tânărului Vianu. Asta e ceea ce-i reamintesc sărbătoritului de azi, dorindu-i să scrie la fel de bine ca până acum, dar cu mai puțină cumsecădenie. În sumar: Lucia Negoiță, Nora Iuga, Răzvan Voncu, Simona Preda, Ioana Ravnic, Andrei Zanca, Alex Ștefănescu, Simona Drăgan, Sorin Lavric, Ioan Holban, Horia Gârbea, Irina Petraș, Vasile Spiridon, Radu Cange, Angelo Mitchievici, Grete Tartler, Adrian G. Romila, Marina Constantinescu, Dana Diaconu, C. Pătrășconiu. „Z. Ornea în arhivele Securității” de Cristian Vasile.
ORIZONT 8 / 2019
Interviu realizat de Cristian Pătrășconiu cu Iustina Croitoru (redactor-șef de dezvoltare la editura Humanitas, coordonează colecția de carte „Humanitas junior”): N-ar trebui să uităm că suntem o piață de carte care s-a tot micșorat în ultimii 30 de ani și care nu poate îndrăzni să se compare cu piața din Ungaria, de pildă, necum cu cea italiană, franceză ori germană. Suntem, din păcate, pe ultimul loc din Uniunea Europeană la „consumul“ de carte, cu o cifră de afaceri egală cu a Bulgariei, a cărei populație este de numai 7 milioane de locuitori! Din nefericire, la noi, interesul pentru lectură este îngrijorător de scăzut și, pe undeva, este aproape de înțeles: prea puțină lume vine în contact cu cărțile; s-au închis nenumărate librării, iar cele rămase sunt concentrate în orașele mai mari, astfel că o bună parte a populației rurale, care reprezintă cam jumătate din întreaga populație a țării, și a celei din orașele mici nu are acces la cărți; manualele școlare sunt într-atât de indigeste, încât nu avivează în copii nici plăcerea lecturii, nici bucuria descoperirii informațiilor științifice... În altă pagină, Valentin Constantin, „Ritualuri ale răspunderii”: Probabil că ați fi dispuși, la prima vedere, să asociați ritualurile politice cu orice, mai puțin cu răspunderea. Politicienii moderni au inventat și majoritatea publicului lor a acceptat cu ușurință că există o răspundere specială cu totul izolată în fenomenologia răspunderii: „răspunderea politică”. Răspunderea politică nu este de fapt o răspundere, deoarece persoana suportă o singură consecință a răspunderii: pierderea job-ului politic sau politico-administrativ. Răspunderea politică disimulează până la urmă o imunitate: personajul nu repară niciodată sau aproape niciodată prejudiciul. În sumar (selectiv): Cornel Ungureanu, Marcel Tolcea, Călin-Andrei Mihăilescu, Cristina Chevereșan, Vasile Popovici, Al. Oravițan, Grațiela Benga, Christian Crăciun, Marian Odangiu, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Paul Eugen Banciu, Robert Șerban, Al. Ruja, Silviu Guga.
CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ 8 / 2019
Marian Victor Buciu: Dispariția, prin retragere, a literaturii din școală este mai cu seamă o lovitură economică, bine primită de sărăcie și sărăcire. Se cumpără și se citește puțină carte. Nu se cumpără pentru că nu se citește, deși se crede invers: că nu s-ar citi pentru că nu s-ar cumpăra. Lovitura economică, fatală, e impusă. Lovitura spirituală, pe care ne-o dăm singuri, cu toată dependența ei de pumnul greu al economicului, de fapt e veche, iar acum a ajuns la „grație”. Cine suferă că dispare treptat literatura sau moare predându-se, nepotrivit, ca text și abordare analitică, din manualul de literatură? Pare-se că prea puțini, altfel faptul nici nu s-ar fi întâmplat. La „Decalogul unui român de odinioară”, Dan Dungaciu trage o concluzie: În România este o chestiune delicată să te apropii, echilibrat, de trecut. Am reușit să construim o atmosferă socială care te somează să lași trecutul în urmă, pentru că – ți se spune – oricum nu are nici o consistență, nu contează, trebuie repudiat. Eventual este folosit ca să justifice, într-o notă aproape fatală, esențialistă, turpitudinile cotidiene. Trecutul românesc pare bun doar să extragi din el răul, defecțiunea, neîmplinirea, prin care să justifici defectele de azi. Am revenit, într-un fel pervers, înainte de 1989: exagerăm la fel, dar cu semn schimbat… În sumar (selectiv): N. Breban, Ioan-Aurel Pop, Al. Surdu, Ștefan Borbely, Aura Christi, Horia Bădescu, Mircea Platon, Maria-Ana Tupan, Adrian Lesenciuc, Theodor Codreanu, Ion Cocora, Alexa Visarion, Vasile Muscă, Magda Ursache.
EXPRES CULTURAL 7 – 8 / 2019
Gellu Dorian: Mă întorc la cărţi. La lumea scrisă şi trăită în imaginar. Sunt curios ce mi-aş putea imagina. Asta chiar ar depăşi surpriza de anul acesta la Premiul Nobel pentru literatură, după un an de pauză, fără emoţii sau cu emoţii prelungite: vor fi emoţii duble. Dacă nu acum, atunci cînd? Ar fi oare totul ca în Belarus, după ce rîvnitul premiu a intrat între graniţele ţării pentru nonliteratură? Nu, n-ar fi bine deloc, zic unii. Noi avem lucruri mult mai beletristice, zic alţii. N-avem şi noi un cîntăreţ de folk, „să ia maul” academiei suedeze şi aşa, că poeţii ne mor pe capete, marii prozatori se bat, pe la munte, în numele lui Creangă, pentru un premiu de nimic, consiliile locale sunt atacate de senatori înarmaţi pînă în dinţi cu idei mirobolante! Chiar unii consilieri locali vor să ia locul marilor critici şi să acorde ei premiul cui „vrea muşchii lor”! Dar ce, o literatură normală este numai aceea care ia… Ia să vedem noi, de ce nu suntem o literatură în care totul, dar absolut totul nu este normal… Pe ultima pagină, C. Pricop: Puțină lume e convinsă că ar fi vorba de o reală criză a culturii, criză în care se complac inclusiv cei care i se dedică. Începînd cu învățămîntul, de la care începe degradarea, în toate ipostazele vieții noastre culturale poate fi identificat simptomul descris încă de la 1910, cînd Constantin Rădulescu-Motru ținea o conferință, publicată apoi în broșură: lipsa gîndirii independente, raritatea punctelor de vedere asumate, viabile în domeniile în care o astfel de gîndire contează în mod esențial pare a fi o tară endemică la români. Menționată ca atare încă din radiografia făcută de Rădulescu-Motru în Sufletul neamului nostru. Calități bune și defecte, trăsătura definitorie a românilor, după examinarea efectuată de autor, este… spiritul gregar – mai pe româneşte spus, spiritul de turmă. În sumar (selectiv): Nicolae Panaite, Al. Zub, Dan Bogdan Hanu, Mihaela Grădinariu, Al. Cistelecan, Flavius Paraschiv, Daniel Corbu, Emanuela Ilie, C. Dram, Gh. Simon, Angela Baciu, Gh. Vidican, N. Crețu, Liviu Papuc.
ATENEU 7 – 8 / 2019
„Marcăm, în luna august, 55 de ani de apariție neîntreruptă și 600 de numere ale revistei Ateneu”, scrie redactorul-șef Carmen Mihalache („Mergem mai departe”). Interviu cu Ovidiu Genaru: Eu n-am crescut cu literatură. Aveam câteva cărți, dar majoritatea de știință. Citeam „Ziarul științelor și călătoriilor.“ Eu sunt un om curios. Îmi place să știu, să înțeleg. Meșteresc. Repar ceasuri, motoare, inventez tot felul de drăcovenii, pun faianță, gătesc, pictez pe sticlă. Eu fac orice. Absolut orice. În copilărie, mi-am făcut, cu fratele meu, un microscop. Cremaliera, axul cu zimți. Totul. Așa e și poezia. Manufactură. Manualitate. De aia îmi place mie Arghezi. Ce a făcut el cu limba română e rar… E dat în mă-sa! Și continuă: Eu cred că trebuie schimbat conținutul poeziei. De aia mi-am dorit întotdeauna să realizez un text care să fie un mic spectacol, care să aibă persuasiune, să aibă un magnetism, ceva. În scris, am fost mereu un mic producător particular. Unul care trebuie să-și vândă marfa. Textul trebuie să aibă oleacă de parfum. Sau măcar sudoare. E plin trecutul de versuri sterile, de necitit. Altfel, interviul (realizat de Adrian Jicu) începe cu: La Casa Scriitorilor (de la Neptun) și la „Cireșica“ merg de vreo 50 de ani. Îți dai seama, 50 de ani! I-am și spus cândva omului de acolo: „Domnu’ Vasile, dă-mi tinerețea înapoi!“ Toată tinerețea mea e acolo. Pe vremuri, era o nebunie. Stăteam până la trei dimineața, în nesfârșite discuții. Acum sunt numai chipuri străine, scriitori sau nu. Nu doar șaizeciștii s-au dus, ci și mulți dintre optzeciști. În sumar (selectiv): Ioan Dănilă, Marius Manta, Violeta Savu, Luminița Amarie, Tudor Misdolea, Dan Petrușcă, Gh. Iorga, C. Călin, Al. Boboc, Ion Buzași, Ion Fercu, Ionel Savitescu, Vasile Spiridon.