ROMÂNIA LITERARĂ 51-52 / 2019
Din 6 decembrie. Mircea Mihăieș, la rubrica lui: Căderea guvernului Dăncilă și victoria lui Klaus Iohannis la prezidențiale deschid calea unor necesare reparații în adâncimile societății românești. Nu e vorba doar de obligatoria curățire a sistemului angajaților la stat. Aici, oricât de optimist aș fi, nu cred că se poate face mare lucru. Structurile administrative, anchilozate și putrede, constituie coloana vertebrală a lumii românești. Fii, fiice, cumnate, cuscri, nași, verișori, vecini (de tradiționalele amante nici nu pomenesc) sunt atât de bine instalați în fotoliile administrației de stat, încât nu-i va clinti din loc nici mama cutremurelor. Nu-mi fac iluzii că s-ar putea schimba ceva în armată sau în serviciile secrete. Nici în economie nu are statul prea multe de făcut — eventual, să nu se amestece. Trebuie, în schimb, modificată radical politica de investiții. Mai încet cu pomenile și mai multă atenție la „redistribuiri” și favoritisme.” Și continuă: „Prin legile croite de Iliescu și ai săi, o puzderie de orășele amărâte au devenit… ditamai centrele universitare. În felul acesta, neo-comuniștii și-au fidelizat pătura cea mai influentă din localitățile respective, deschizând drumul cumetriilor de partid și creând condiții ideale pentru apariția indestructibilelor mafii. Tot acest lux al abjecției a fost pus în slujba perpetuării puterii clientelar-criminale a urmașilor lui Ceaușescu. Respectivele „universități” nu se mulțumesc să ronțăie în liniște halca oferită generos de stat. Ele produc pe bandă rulantă impostură, minciună, furt și incompetență. Eliberând diplome fără nicio valoare, dând doctorate plagiate ori semi-plagiate, ele contribuie la sporirea confuziei din societate.” În sumar (selectiv): Ștefan Cazimir, Răzvan Voncu, Mircea Moț, Cassian Maria Spiridon, Daniel Cristea-Enache, Marius Miheț, Sorin Lavric, Florin Toma, Mirel Taloș, Liviu Franga, Gheorghe Grigurcu, Laura Poantă, Mihai Firică, Simona Preda, Carmelia Leonte, Liviu Mihaiu. Interviu cu Ion Vlad (realizat de Ilie Rad). Cu Suplimentul „După 30 de ani”, coordonator Cristian Pătrășconiu.
LUCEAFARUL DE DIMINEAȚĂ 11-12 / 2019
La Editorial, Dan Cristea: „Conceptul de canon, referindu-se, în genere, la o listă de autori fundamentali într-o literatură anume sau într-o perioadă istorică anume, permite observarea mai clară a continuităților, a influențelor, a familiilor de spirit. Neputând să fie decât estetic, conceptul de canon ne îngăduie, de pildă, să notăm, în literatura română contemporană, „continuitatea spiritului lucid și occidental maiorescian“, prezent tocmai la a patra generație maioresciană de critici (cei din anii ’60, ’70, ’80), generație care „va repune esteticul în drepturile lui, combătând un dogmatism cu mult mai primejdios decât iraționalismul interbelic, mai mult, făcând din estetic un criteriu suveran, capabil să împiedice judecarea politică a literaturii și reușind să impună o ierarhie corectă, neideologizată și un canon școlar corect“. În plus, fiind o operă a criticii, stabilit de criticii unei epoci anume, canonul nu se poate confunda cu o ierarhizare arbitrară. Nicolae Manolescu mai stabilește câteva disocieri absolut necesare între canon și paradigma literară, canonul determinând valoarea operei la un moment dat, în timp ce paradigma (angajamentul, comitmentul față de un set de practici, cum o definește Thomas Kuhn) se referă la standardele literare, ținând de conținut, de formă și de valoare estetică impuse de literatura însăși. Postmodernismul generației ’80 reprezintă, după cum argumentează Nicolae Manolescu, opțiunea pentru alte teme, pentru alte mijloace de expresie, pentru o altă poziție a „eului“ în poezie. Opzeciștii propun o literatură „nouă“ (paradigma), dar nu și o „nouă“ lectură (canonul), care rămâne același canon modernist pus la punct de criticii din prima jumătate a secolului XX”. La Aniversară – Nicolae Manolescu Par lui-même, apoi interviu cu Nicolae Manolescu (realizat de Emil Lungeanu), „Carnet critic Nicolae Manolescu” (Monica Lovinescu, Gh. Grigurcu, Dan Cristea), „Nicolae Manolescu – personaj providențial în viața mea” de Alex Ștefănescu. În sumarul revistei (selectiv): Adrian Cioroianu, Dan Gulea, Radu Voinescu, Dan Stanca, Varujan Vosganian, Anastasia Dumitru, Linda Maria Baros, Simona-Grazia Dima, Dumitru Păcuraru, M.B. Ionescu-Lupeanu, Horia Gârbea, Paul Aretzu.
FAMILIA 11-12 / 2019
Gheorghe Grigurcu în jurnalul său: „27 septembrie 2004. Dan C., la telefon, îmi spune că aș urma, în Vorbind, o „cale imperială” de mijloc, ferită de excesive culori temperamentale. Am îmbătrînit? Am obosit mișcîndu-mă de la un text la altul, poate tot mai mașinal, mai puțin angajat în ființă? Nu mi se pare imposibil. Vine cu încetul, în afara voinței și chiar a percepției de sine, o vîrstă a tasării umorilor, a potolirii expresive. Poate ne vom părăsi (în ce grad, Doamne?) și propria ființă. În orice caz vom trece dincolo de hotarele acestei lumi, căreia dorim a-i aduce un semn final al împăcării, fie și relative. Împăcarea: o iubire domoală, prudentă ce se naște din teribilele goluri lăuntrice care s-au acumulat.” Ioan Moldovan la Poeți în cărți: „Poemele din Lista de aşteptare (de Ion Pop) strălucesc prin elocvenţa transferului micului înţeles referenţial al vorbirii uzuale în marele înţeles al sensului existenţial-poetic. E un fel de «prestidigitaţie» făcută cu aplomb şi eleganţă, într-un ritual menit să-l facă pe cititor să exclame: ia uite, domnule, ce magie!” Viorel Mureșan, la cronica literară: „Lecturând volumul Păhăruțul am rămas cu convingerea că Marian Drăghici face parte din categoria poeților la care trebuie să ne întoarcem ori de câte ori vedem că poezia este pusă la îndoială”. Traian Ștef, la rubrica sa: „Unii îi spun domnule profesor. Alții îi spun domnule președinte. Alții îi spun domnule academician. Alții îi spun domnule ambasador. Alții îi spun domnule Manolescu. Cam după cum vrea să se lustruiască fiecare. Observ că de ceva vreme nu-l mai înjură nimeni. Ziceau unii că-i bătrîn. Dacă are 80 de ani, n-o fi tînăr. Altceva, ce să-i mai reproșeze? Mă și întreb dacă lucrurile omenești pot fi reproșate. Nu cred. Sînt toate ale noastre, ale tuturora. Și totuși, unul căruia i se spune „prestigios critic literar”, deși n-a scris în viața lui cronică literară, constată că n-ar avea operă, că altul are…” În sumar (selectiv): Al. Seres, Andreea Pop, Ion Simuț, Florin Ardelean, Liana Cozea, Lucian-Vasile Szabo, Florina Ilis, Lucian Scurtu, Valentin Chifor, Al. Sfârlea, N. Bârna. Colaborări ale invitaților Zilelor Revistei Familia 2019.
RAMURI 12 / 2019
Gabriel Coșoveanu, la Editorial: „Nu toată lumea are autoritatea epistemică să propună și să susțină o listă axiologică, măcar din motivul că se va găsi mereu cineva, în raisonneur, pasă-mi-te, care să afirme că gusturile nu se discută, drept care a educa prin pledoaria ta pentru un anume set de valori e resimțit ca un act de agresiune, de elitism represiv. Ba da, gusturile se discută, se pot rafina, și, astfel, se mai diminuează kitsch-urile din lume, asta în ipoteza că avem deja instalată o cultură a dialogului, atât în arena revistelor literare, cât și în amfiteatrul academic… Azi, în Europa, nu mai există brutalitatea bornelor ideologice, ci o concordie numită UE, care stimulează, spre pildă, mobilitatea intelectuală și schimburile de idei la nivel nemijlocit fizic… Toate bune și frumoase, până când vedem conturându-se un nou tip de cenzură, aceea de rit pollitically correct. În spiritul gândirii politice corecte, a admira pe cineva sau creația cuiva este blasfemator, pentru că presupune a recunoaște inegalitatea dintre oameni. Mai mult, formatul artistic și academic de a acorda premii pentru anumite merite devine și el blamabil, pentru că premierea unora ar însemna «jignirea» și «punerea în inferioritate» a altora…” În sumar (selectiv): Gh. Grigurcu, Adrian Popescu, N. Prelipceanu, M. Ghițulescu, D. Ungureanu, Daniela Micu, Gabriel Nedelea, Gabriela Gheorghișor, Adriana-Georgiana Lungu, Ion Maria, Florin Logreșteanu, Gabriela Rusu-Păsărin.
ACOLADA 12 / 2019
Mircea Popa (interviu realizat de Lucia Negoiță): „E limpede pentru oricine politica de discriminare dusă în județele Harghita-Covasna, din care au plecat de-a lungul timpului mai toți profesorii și funcționarii români, condițiile umilitoare în care sunt siliți să-și ducă existența negăsind niciun ecou în instituțiile statului destinate să-i protejeze. Acolo, limba română este învățată ca limbă străină, iar istoria se predă după manuale tipărite în afara țării. Interesele unor grupuri etnice sunt susținute prin bani și presiuni politice tot mai greu de acceptat, pompați cu surle și trâmbițe, sub numele de Contra-Trianon impuse de vecinul Orban, care vine și trece prin regiunile Transilvaniei ca la el acasă, în timp ce nouă ni se vinde pământul, ni se taie pădurile, ni se retrocedează clădiri care n-au fost niciodată ale etniei maghiare, cauza națională nefiind trecută în programul de lucru al niciunei guvernări. Această politică obtuză și condamnabilă nu mai poate continua, deoarece statul nostru național este în pragul dezagregării, situație accentuată de sărăcirea populației de la țară (cândva „talpa țării”), a plecării spre cele patru zări a tineretului, a legilor tot mai proaste și a lipsei de responsabilitate a poliției, procuraturii și justiției, dând impresia că ne aflăm într-o țară bananieră. În sumar, selectiv: Radu Ulmeanu, Gh. Grigurcu, Barbu Cioculescu, Lucian Scurtu, Tudorel Urian, D. Velea, C. Trandafir, C. Călin, Magda Ursache, Ștefan Ion Ghilimescu, D. Aug. Doman, Simona Grazia-Dima, Dan Culcer, Pavel Șușară, C.D. Zeletin.