Miscellanea
Ioan Groşan

Sava Stoianov: In Memoriam

Articol publicat în ediția Viața Românească 2/2016

De o bună bucată de vreme, sfârşiturile şi începuturile de an sunt perioade absolut nefaste pentru o serie întreagă de scriitori, artişti plastici, actori. Numai din cei pe care-i cunosc eu şi care – îndrăznesc să spun – mi-au fost apropiați, au dispărut Ioan Flora, la 3 februarie 2005, Augustin Frățilă, la 18 ianuarie 2010, Traian T. Coşovei, la 1 ianuarie 2014, George Alexandru (1 ianuarie 2016). Şi iată că nici n-am intrat bine în noul an şi-a căzut vestea teribilă ca s-a stins şi prietenul nostru, sculptorul Sava Stoianov.
Pentru mine Sava era aidoma acelor personaje din poveşti care înainte de a-şi face apariția propriu-zisă, îşi aruncă întâi buzduganul ce intră val-vârtej într-un spațiu, bulversându-l şi vestind prezența iminentă a stăpânului. ”Buzduganul” lui Sava era vocea sa. Că mă apropiam de atelierul lui, că-l aşteptam la vreo crâşmă de fraternizare, întâi îi auzeam vocea. Inconfundabilă, cu accentul sârbesc din care lipseau ”ă”-urile şi, treptat, pe măsură ce se înmulțeau paharele de vorbă, cu o remarcabilă creştere în decibeli. Suflet de copil căruia i s-au luat (ca să nu zic furat) jucăriile, n-a fost neapărat un boem ”clasic”, ci mai degrabă un truditor pe ogorul atât de greu al sculpturii. A venit la Bucureşti din Sânmartinul sârbesc al Banatului, a absolvit Universitatatea de Artă la clasa profesorului Vladimir Predescu (avându-i colegi, printre alții, pe Vlad Ciobanu şi Ovidiu Simionescu) şi şi-a construit o exemplară carieră artistică, mărturie fiind monumentele şi sculpturile sale din taberele de la Măgura-Buzău, Căsoaia, Negreşti-Oaş, Oarba de Mureş, Arandgelovits (Serbia), din Bulgaria, Franța, China, de la Muzeul de Artă Comparată de la Sângeorz-băi sau de la Muzeul de Artă Contemporană din Bucureşti. Iar, ca încă o mărturie despre încrederea pe care Sava o avea în frumusețea morală a oamenilor, el a fost singurul care l-a crezut pe cuvânt pe Adrian Năstase cu promisiunea că va face o colonie de ateliere pentru artiştii plastici şi a fost unicul locatar al acestei colonii-fantomă, trăgându-şi singur toate utilitățile uitate prin acte...
Ne vor lipsi prezența sa reconfortantă, vocea inflamată de sângele sârbesc, râsul său stenic.
Dumnezeu să-l aibă în colonia Lui!