Miscellanea
Ioan Groşan

O carte exemplară

Articol publicat în ediția Viața Românească 3/2016

 Pornesc de la o constatare tristă: numărul cercetătorilor care studiază existența şi opera unor personalități de frunte ale culturii noastre, indiferent de sfera specifică unde ele s-au manifestat, a scăzut în ultimii ani în proporții de-a dreptul dramatice. Puțini sunt cei care se mai încumetă să se aplece asupra unor domenii unde-au excelat mari savanți români, oameni care s-au sacrificat ca să scoată la lumină valori perene ale spiritualității noastre.
Cauzele acestui fenomen întristător sunt multiple: pe de o parte, există un dezinteres vădit al marilor edituri (cele care au cât de cât o difuzare acceptabilă) în a publica lucrări de acest gen care nu le aduc un profit imediat, pe de altă parte tinerii care s-ar îndrepta, din pasiune şi vocație, spre zone culturale aşa-zis de ”nişă” sunt penibil retribuiți (dacă sunt!), aşa încât majoritatea lor preferă sarcini mult mai uşoare, în special în publicistica cotidiană. Pentru că nu e uşor, în deplin anonimat, să înghiți în arhive colbul ”de pe cronice bătrâne”, cu slaba speranță că munca ta va fi prețuită aşa cum se cuvine. De aceea nu avem decât a saluta apariția, la Editura StudIS din Iaşi, a unei exemplare cărți semnate de Livia Ciupercă, dedicată eminentului istoric şi arheolog Oreste Tafrali.
Mărturisesc că până acum nu auzisem de Oreste Tafrali (născut la 14 noiembrie 1876 la Tulcea, trecut în neființă la 5 noiembrie 1937 în Iaşi), asta şi datorită, probabil, faptului că în conştiința şi memoria publică alte nume au ținut şi țin ”afişul” istoriografiei şi arheologiei de la noi (Iorga, Dimitrie Onciul, Emil Condurachi, Ştefan Pascu ş.a.m.d.). Dar lecturând pas cu pas monografia amintită mai sus (deşi autoarea are o mică şovăială – sau cochetărie? – în a-şi numi lucrarea ”studiu monografic”), am avut revelația unei personalități fascinante, deopotrivă om al cărții, descoperitor şi ctitor, o ființă prinsă în meandrele istoriei, căruia nu întotdeauna i s-a arătat recunoştința cuvenită. Şi e meritul Liviei Ciupercă să reînvie în fața ochilor noştri, scoțând-o din uitare, această figură emblematică.
De la început vreau să remarc minuțiozitatea, acribia cu care autoarea şi-a conceput lucrarea. Nimic nu e neglijat, nici un aspect al parcursului existențial pe care l-a străbătut, neocolit de greutăți şi adversități, Oreste Tafrali. E destul să parcurgem titlurile capitolelor care jalonează volumul: de la ”Traiectul existențial” al întregii familii care ni l-a dat pe savant la studiile acestuia în franceză, de la activitatea de profesor la opera lui beletristică, de la descoperirile sale iconografice la cursurile de mitologie, de ceramică greacă şi istoriei a civilizației – totul e trecut sub lupa conştiincioasă a pasionatei de adevăr Livia Ciupercă. Şi nu întâmplător am folosit epitetul ”pasionată”: fiecare pagină e impregnată de o captivantă afecțiune, ba mai mult, atunci când e cazul, autoarea nu se sfieşte să folosească, precum în capitolul ”Prăpăstioase orgolii”, biciul ironiei la adresa unor prea grăbiți contestatari ai revelației prin care, cercetând de pildă straturile succesive de picturi de la Biserica Domnească din Curtea de Argeş, Oreste Tafrali a stabilit o dată anterioară celei ”oficiale” a naşterii cunoscutei ctitorii.
Se pot da multe alte exemple în acest sens, dar las plăcerii cititorilor să le descopere singuri. Tot ce vreau să mai adaug este că Oreste Tafrali. Uitare-n neuitare a Liviei Ciupercă se constituie ca un splendid model pentru orice cercetător care se respectă şi-şi respectă obiectul muncii sale.