Miscellanea
Ion Buzaşi

Monografia unei reviste

Articol publicat în ediția Viața Românească 9 / 2016

 Braşovul este un important centru al presei literare româneşti; în oraşul de la poalele Tâmpei apar la începutul secolului al XIX-lea primele publicații româneşti şi timp de un secol şi jumătate, aşa cum ne spun dicționarele de presă literară românească, au apărut aici aproximativ 50 de reviste literare. Cea mai importantă revistă literară a Braşovului postbelic este Astra, de la a cărei apariție s-au împlinit de curând 50 de ani. Aniversarea acestui semicentenar este marcată de o monografie scrisă de poetul Nicolae Stoie. Făcând parte din generația ’60 a poeziei contemporane, Nicolae Stoie, absolvent al filologiei clujene în 1965, la fel ca alți tineri scriitori studenți care au publicat frecvent în revistele clujene, a optat pentru cariera ziaristică. A lucrat mai întâi la ziarul Drum nou din Braşov, iar de la apariția Astrei, la 20 iunie 1966 – a fost redactor, o perioadă redactor şef la această revistă, şi din nou redactor, cu unele intermitențe până în anul 2010. Aşa că are toată îndreptățirea să spună în subtitlul cărții că reconstituie „parcursul sinuos” al revistei din interior. Dincolo de omagiul aniversar se adaugă o motivație sentimentală: pe tabloul de absolvire al liceului sibian „Gheorghe Lazăr”, liceenii au ales ca motto dictonul latin „per aspera ad astra” („pe căi aspre către stele”), în care, acum retrospectiv, citeşte o stranie premoniție. De Astra se leagă o însemnată parte a biografiei poetice a acestui autor, care nu de puține ori a avut de înfruntat vitregiile contextului istoric. Apoi, a scris şi din dorința de a corecta unele erori informaționale, sau de a tempera unele excese subiective şi accente malițioase (v. cărțile memorialistice ale lui Daniel Drăgan şi Mircea Valer Stanciu).
De obicei monografiile unor reviste sunt aride prin erudiția pe care o afişează. Condeiul lui Nicolae Stoie fereşte lectura de acest pericol, scriind alert şi alcătuind „un fel de roman” al revistei braşovene. Capitolele înseşi, prin titlurile lor, sugerează această structură romanescă şi parcursul sinuos cu înălțări şi căderi al revistei. După reconstituirea contextului social, istoric şi cultural de după 1965, în care se remarcă o anume bogăție revuistică, apărând publicații literare în principalele oraşe ale țării, unele dintre acestea reluând titlurile vechilor publicații, autorul fixează tatonările, indeciziile şi amânările apariției primului număr al revistei, care la propunerea unuia dintre redactori, Mihai Nadin, primeşte numele Astra. Revista apare în sfârşit la 20 iunie 1966. Prima etapă, 1966-1973, e caracterizată prin colaborări eclectice, publică aici poeți şi prozatori din diferite generații şi e de reținut un experiment memorabil propus de Mihai Nadin, de apariție a suplimentului Astra literară tocmai pentru a contracara intruziunea tot mai accentuată a paginilor economice şi social-politice în sumarul revistei. Şi tot cu acelaşi scop se înființează rubrica „Poezia lunii”, încredințată la început poetului Virgil Teodorescu, precum şi publicarea unui mare număr de inedite, mai ales despre trecutul istoric şi cultural al Braşovului. A doua etapă, 1973-1981, se caracterizează printr-o periodicitate aleatorie, iar revista devine un supliment al ziarului județean de partid Drum nou, aşa că numărul 100, ce ar fi trebuit să fie unul festiv, „este sărbătorit cu steagul în bernă” – după cum spune Nicolae Stoie. Intrarea revistei într-o etapă nefastă este anunțată de întreaga configurație a paginii, de ilustrații şi articole festiviste precum: Nicolae Ceauşescu adresându-se oamenilor muncii braşoveni, Să nu rămâi cu nimic dator față de patrie, Ce stil de viață profesăm, Comportament ecologic. Excepție în aceste pagini anoste face dezbaterea Literatura pe care o edităm. Cea de a treia etapă, 1981-1989, când redactor-şef este Daniel Drăgan, aduce redobândirea periodicității lunare, o rubrică de succes, „Poemul comentat”, în cadrul căreia şi-au făcut ucenicia câțiva semnatari ce au devenit peste ani critici literari cunoscuți. Un merit al revistei în această perioadă constă în curajul de a publica tineri scriitori optzecişti stabiliți ca profesori la Braşov: Alexandru Muşina,
Gheorghe Crăciun ş.a. Urmează după 1990 o „perioadă de tranziție” în care se succed câțiva redactori şefi care încearcă să redreseze prestigiul revistei, iar între 1998-2000 este „etapa celor două Astre”, dar şi acestea cu slab ecou în revuistica postrevoluționară. În fine, după o pauză de 6 ani, urmează între 2006-2009, „Astra lui Doru Munteanu”, când revista braşoveană trăieşte poate cea mai fastă etapă din istoria ei. Are un sumar bogat şi divers, colaboratori de prestigiu, o excelentă prezentare grafică şi se bucură de aprecierea criticii literare şi a cititorilor. O nouă sincopă în apariție, de data aceasta numai de un an, ca după 2010 monografistul să înregistreze „o reinventare spectaculoasă”, Astra – ca „Supliment – Literatură, Arte şi Idei” editat de Biblioteca Județeană „George Barițiu”.
Nicolae Stoie nu se opreşte numai la istoricul publicației ci prezintă „Astra dincolo de spațiul tipărit”, cu împlinirile ei cultural-artistice în viața comunitară prin: Serile Astrei, Cenaclul Astrei, Premiile Astrei (inițiator acelaşi Mihai Nadin), Colocviul revistelor de cultură etc. Paginile 184-212 consemnează ecourile favorabile în presă ale Astrei în diferitele ei etape de apariție. Un capitol ce se citeşte ca un fragment de roman polițist ( nu este Nicolae Stoie şi autor de romane polițiste?) prezintă imaginea Astrei în ochiul invizibil al Securității, publicând note informative ce-i vizau pe câțiva dintre colaboratorii şi redactorii revistei: Ştefan Baciu, Friederich Bömches, A.I. Brumaru, Vasile Gogea, Darie Magheru, Alexandru Muşina, Emil Poenaru, Nicolae Stoie, Szemlér Ferenc. Paginile şi imaginile foto din arhiva Astrei, unele dintre acestea din arhiva personală a autorului, sunt utile fără îndoială istoriei literare, pentru că scrisorile sunt semnate de Nichita Stănescu, Angela Marinescu, Ştefan Baciu, Leonid Dimov, Mircea Horia Simionescu şi un spiritual catren, ca o recompensă acordată de Nina Cassian redactorului Nicolae Stoie pentru invitația la „Serile Astrei”: „ Pe-aceste acolade şi rocade/ pe care unda înserării cade,/ închin acest catren, de bună voie,/ redactorului Nicolae Stoie”.