Miscellanea
Marian Drăghici

AVANCRONICA LA "PASSACAGLIA"

Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2 / 2009

Anul trecut, centenarul marelui compo­zitor Sigismund Toduță (1908-1991) a trecut aproape neobservat. În presa „centrală“, vreau să zic. Prin Institutul Cultural Român, la initiațiva încă tânărului pianist Nicolae Dumitru, a avut loc un amplu turneu, desfăşurat pe parcursul lui 2008, în cadrul căruia pagini ale creației toduțiene au fost aplaudate de un public entuziast la Lisabona, Madrid, Barcelona, Budapesta, Veneția, iar în decembrie la Roma. Semnificativ, acest final al turneului –, Roma fiind locul unde Toduță a studiat şi şi-a susținut doctoratul în perioada 1938 – 1940. Despre acest turneu nu a transpirat mai nimic în media dâmbovițeană, ne scrie cu amărăciune, pe e-mail, junele pianist.

Pe Nicolae Dumitru l-am ascultat/cu­nos­cut prima oară la Sala Radio, astă-iarnă, în februarie. Solist de recital, cum îşi spune. Capabil, în cadrul unui “one-man-show” să motiveze un public cu piese pentru pian scrise acum 50-100-200 ani. La noi, e un (aproape) necunoscut. Deşi în carieră a be­ne­ficiat de ovațiile publicului bucureştean la recitalurile sale de la Sala Mare a Atheneului Român (2002, 2007) şi de la Sala “Auditorium” a Muzeului de Artă (2004). Ovaționat a fost şi la Palacio Foz din Lisabona, în decembrie 2007, după inter­pretarea “Passacagliei” de Toduță ală­turi de alte capodopere ale artei pianistice. O carte de vizită grăitoare, nu? Şi totuşi, şi totuşi…

Chiar dacă în CV-ul pianistului sunt apa­riții scenice dintre cele mai prestigioase (recitalul de la Sala “Bosendorfer” din Vie­na sau Concertul nr.2 de Rahmaninov cu Filarmonica Academică de Stat din Mos­cova sunt doar exemple…) nu vom întâlni numele său în programele festivalurilor din Bucureşti sau din țară. El, pur şi simplu, nu figurează pe lista de preferați a organiza­torilor. La întrebarea cine e Nicolae Du­mi­tru, pianistul răspunde singur: un free-lan­cer cu apariții rare, de impact, după care dis­pare pentru a pregăti următoarele programe.

În februarie 2008, când l-am descoperit din întâmplare, junele oferise publicului bucureştean prima interpretare Radio a Con­certului pentru pian şi orchestră de An­tonin Dvorak. Despre acest concert cronica revistei “Melos” avea să aprecieze, ca “secret” al succesului lui Nicolae Dumi­tru, “spon­taneitatea, sinceritatea deplină, pa­siu­nea cu care el se dedică atât fiecărui detaliu, cât şi construcției arhitectonice în ansamblu.
În “Diarionews” (Madrid) prezentarea e lipsită de echivoc: “Nicolae Dumitru este un artist cu calități extraordinare, înfăți­şând o foarte bogată şi minuțioasă tehnică, o amplă varietate de nuanțe şi o persona­litate învăluitoare”. Justețea acestor apre­cieri, cititorii noştri o pot verifica în scurt, chiar pe 17 martie, când Sala mare a Ate­neului Român va găzdui încă un recital Nicolae Dumitru în care bijuteria toduțiană (“Passacaglia”) va fi în rând cu capodopere ale artei pianistice, cum sunt “Appasio­nata” de Beethoven şi “Fantasia quasi So­nata - Apres une lecture de Dante” de Liszt. Dacă la acestea adaugăm “Sonata în Fa major” de Mozart şi “Trei studii-tablou” de Rahmaninov, se pare că vom asista la un veritabil tur de forță. “În care virtuozitatea şi dificultățile tehnice – promite cu mo­destie artistul –, nu trebuie să eclipseze profunzimea gândirii şi trăirii muzicale”. Astfel, cu adevărat turneul dedicat centenarului Toduță se va încheia la Atheneul Român din Bucureşti.

MARIAN DRĂGHICI