Miscellanea
I. Z.

REGINA NOPȚII LA MARATONUL DE POEZIE ŞI JAZZ

Articol publicat în ediția Viața Românească nr. 7-8 / 2010

Multitudinea de reci­taluri poetice care au asaltat capitala României, la sfârşitul primăverii aces­tui an 2010, a avut un vârf excepțional de formă, expresie şi consacrare în Maratonul de Poezie şi Jazz, dintre zilele de 4 şi 5 iunie, la Teatrul de Operetă “Ion Dacian” din Bucureşti, când 33 de poeți valoroşi din toate generațiile au făcut din cenuşăreasa vremurilor precare pe care le trăim regina unei nopți de frumusețe şi vis. Timp de 7 ore neîntrerupte, fiecare dintre poeții invitați a avut la dispoziție 10 minute pentru a convinge publicul de calitatea formulei şi mesajului sau poetc. Dar iată şi artiştii, prezentați de neobosiții organizatori Dan Mircea Cipariu şi Ioan Cristescu, în ordinea intrării lor în scenă, de vineri 4 iunie, ora 22, până sâmbătă, 5 iunie, ora 5 dimineața: Alexandru Muşina, Ioana Nicolae, Nicolae Prelipceanu, Ion Mureşan, Eugen Suciu, Gabriel Chifu, Ioan Es. Pop, Varujan Vosganian, Io­lan­da Malamen, Lucian Perța (cu pa­rodii, prezentate de Ioan Groşan), De­nisa Comănescu, Matei Vişniec&DE­LA­GARE, Ioana Crăciunescu, Nichita Danilov, Marian Drăghici, Adrian Alui Gheorghe, C Maria Savu, Gellu Dorian, Marin Mălaicu-Hondrari, George Vulturescu, Dumitru Păcuraru, Bogdan O. Popescu, Daniel Pişcu, Caius Dobrescu, Ion Zubaşcu, Miruna Vlada, Vasile Leac, Andra Rotaru, Cosmin Perța, Florina Zaharia, Andrei Novac, poeți sosiți din toate zonele țării ( pe lângă cei din Bucureşti), Satu Mare, Botoşani, Maramureş, Cluj, Bistrița, Piatra Neamț, Arad, Braşov, Târgu Jiu, Galați etc .
Iar dacă nu iese la socoteală numărul 33, e pentru că doi dintre poeți, Mariana Codruț şi Mircea Bârsilă, trecuți pe afişul de mari dimensiuni, care a semnalizat eveni­mentul în centrul capitalei, în zilele premergătoare, n-au mai ajuns, din motive necunoscute. Au fost evocați, în schimb, poeții Augustin Frățilă şi George Vasilievici, de curând retraşi din lume, poemele lor fiind recitate de actorul Viorel Păunescu şi scriitorul Mugur Grosu. Iar muzica marilor artişti Maria Răducanu şi Mircea Tiberian, însoțiți de jazzmanii Nadia Trohin, Adrian Flautistu, Constantin Mirea, care au deschis spectacolul, interferându-se pe parcurs cu recitaluri binevenite, şi l-au încheiat spre dimi­neață, au făcut ca foaierul Teatrului de Operetă să fie plin de iubitori de poezie, o noapte întreagă, pe lângă cei de acasă care au ascultat la Radio România Cultural transmisia integrală, în direct, a evenimentului. Iar pentru cei care n-au fost în sală, nici n-au ascultat la radio, rămâne antologia Maratonului de Poezie şi Jazz (162 de pagini), realizată de Editura Tracus Arte, care include poeme ale tuturor protagoniştilor (poate fi găsită la chioşcul de cărți şi reviste al MNLR).
Derularea timp de şapte ore, în spațiul generos împodobit de spectacol al Teatrului de Operetă, a unui număr atât de mare de poeți, a pus în evidență personalitatea distinctă a fiecărui crea­tor, prin puterea poeziei sale de a se impune şi a capta atenția, într-un context al unei concurențe benefice, dar a relevant în acelaşi timp mutațiile care se produc, într-un climat în care poezia de azi încearcă sa sară din pagină şi de pe raft, căutându-şi nu doar un cititor, ci şi un ascultător pe măsură. Iar această trecere de la destinatarul specializat al lecturii la ascultătorii comunității va impune pe parcurs anumite schimbări de adre­sa­bilitate, mizându-se pe oralitate şi mai ales pe dimeniunile epice şi dramatice ale poeziei dintotdeauna, care şi-a menținut ascultătorul aproape, de-a lungul istoriei. Este ceea ce a relevant cu prisosință şi recitalul lui Matei Vişniec, în limba franceză, cu un actor şi doi muzicieni profesionişti, aduşi de la Paris, care au realizat o îmbinare spectaculoasă între muzică şi sensul cuvintelor, impresionând din toate punctele de vedere.
La fel de impresionantă ca eveni­mentul în sine a fost organizarea Maratonului de Poezie şi Jazz, în care au fost implicați Dan Mircea Cipariu (EUROCULTURART), Ioan Cristescu (OPEN ART) şi Andra Rotaru (Agenția de Carte), fiecare cu importanța parti­turii sale, având susținerea şi colabo­rarea MNLR şi, desigur, a Teatrului de Operetă. Anunțuri repetate de presă, ştiri despre pregătirea evenimentului, interviuri pe Agenția de Carte, colabo­ra­rea cu massmedia, afişe specta­culoa­se, programe de sală, antologia Mara­tonului, organizarea foaierului pentru spec­ta­col, prezen­tarea în scenă o noap­te întreagă a protagoniştilor, declarații la cald, fotografii, site funcțio­nal pe internet, relația cu artiştii şi multe alte osteneli de culise, necu­noscute decât de organizatori, au concurat la reali­zarea acestui specta­culos Maraton de Poezie şi Jazz, unul dintre evenimenele artistice remar­ca­bi­le ale întregului an 2010, care se cere evi­dent continuat cu noi ediții, pentru isto­rie de mâine. Informații în plus şi foto­grafii pot fi găsite pe blogul eve­ni­mentu­lui, www.poezie-jazz.blogspot.com (Z.I.)