Poezie
Aida Hancer

POEME

Articol publicat în ediția Viața Românească 9-10 / 2010

Glanda pământului

tată noi vrem să te vindem dimineață
vom da jos perdelele să te acopere
soarele oraşului cu obraji de vin oranj
înghețat
noi stăm cu tine în groapă numai în primele
cinci minute ale morții tale
ca să ne spui ce văd porcii în ziua nunții stăpânilor
fă-ne loc lângă tine
cinci minute între cutele hainei tale
ca un fulger între scândurile din gard sau
o femeie subțire dând pe-o răzătoare hainele murdare ale familiei
tată în casă mizeria creşte ca apele
şi ne umple de linişte. soarele apasă pedala coşului de gunoi se deschide
o gură a neplăcerii
îmbracă-te eroii tăi preferați au parcat maşinile
în ruşinea ta
dar tatăl calcă prelung îşi adună
pământul mai aproape un sfânt cu
pământ între picioare. el locuieşte o glandă
jos în pământ
noi stăm în picioare îi gâdilăm orgoliul
dar eu dau primele semne de disperare
îmi fluture mâinile în aer ca într-un aluat
urc în găleată şi fac semn
să mă scoată afară de-aici
unde sfinții latră ca animale de casă
şi nu rămâne carne pe os


Glanda pământului II

tată au venit vânzătorii la uşă
le-am spus de porci
de ateliere şi de toate aşchiile pe care le-a
înghițit carnea ta
de picioarele umflate de genunchii ca stâlpii
din poartă în care zăpada
a scobit până la os şi mai departe
îşi face loc printre venele tale
ca şerpii printre portative de iarbă
de gleznele mari şi gambele groase
ca nişte tumori care te-au purtat prin
oraş şi în care credeai că ai prieteni de încredere
pentru mult timp şi ochii
pământii de călugăr care se tulbură
nu pentru credință ci pentru o cană cu apă
după patruzeci de zile şi fălcile
lui se crapă ca nişte pereți de colibă

te-ai mutat la oraş
ți-ai făcut din betoane o casă
ai suflat in ele dar ele n-au inviat
ai mutat femeia iubită de pe-un genunchi pe celălalt
între orgă şi organic
şi să storci atâta lumină cat se poate
dintr-o femeie
şi să zideşti din carne curată
o casă care să nască în fiecare zi
pe uşă
să mă nască pe culoare şi să mă conducă
jos la parter cordonul ombilical
al blocului nostru
apartamentul nostru are ieşire la pământ


ai făcut dragoste într-o cutie de conserve
ai astupat crăpăturile de frig
şi de curioşi
cu şosete de lână
numai călcâiele tale uscate miros a zăpadă şi Casa Mare
ai găurit pereții deşi ți-era milă de ei
de parcă ar fi fost pielea unui uriaş care-a suferit
mult şi-a sfârşit răstignit pe pereți la oraş
ai cumpărat cu greu mobila

şi cand ai plecat şi din oraş
ai luat cu tine o pernă
şi dulapul din camera de nuntă.


Banquet

undeva în cer se discută obsesiile noastre
şi noi stăm liniştiți
bolnavi terminali la petrecerea de crăciun
ologii primesc invitația la dans a reginei

în linişte. nu poți să faci un pas greşit dacă n-ai picioare
dar de la brâu în sus să urli cu mâinile

ca nişte samovare spunea makine
nenorocite de samovare împărțite-n oribile ceşti chinezeşti
din care sorb guri care cândva sărutau
şi-şi lăsau sărutate picioarele

cu ochii apatici ca nişte melci mângâiați de gene
vorbim ceaiul fâşâie
petrecerea muților
un fast al naturii aproape executate
în mijlocul căreia un samovar încearcă
să se ridice înspre tavan
şi fiecare parte a corpului lui delirează
şi fiecare parte a corpului lui sunt chiar ceilalți
care stau pe coate
semn al îngenuncherii mâinilor

samovare vă rugăm fierbeți-ne ceaiul
gurile-s ca floarea uscată de tei
dansul vă paşte pe dinăuntru
Dumnezeu v-agită ca pe manunchiuri
de chei


Hohot

dintre toți eu nu pot să râd
coloana mea vertebrală nu poate să zâmbească
nu se poate întoarce brusc
nu hohotesc vertebrele nu se încalecă
e linişte un şarpe blând s-a oprit pe spatele meu
un şarpe de casă care nu provoacă scandaluri
ci stă liniştit se preface că-i mort şi visează
că-i într-un ou viu de şerpoaică

dintre toate loviturile
una singură îşi face loc în carne
şi-o trage la loc ca pe o plapumă
aceea rămâne un semn că jumate hohoteşte
şi jumatea cealaltă poate să tacă
între ele vameşul stă tolănit
şi aproape că i se văd oasele
deasupra pluteşte un fir de sânge
ca o fundă a norocului

putea să mă despice pur şi simplu
dar maică-sa-i rafinarea
şi şarpele îşi lasă capul pe moale ca o fetiță
cheală şi sinceră