Categorie: cronica literară

Poezia lui Ion Cocora mi-a atras atenţia o dată cu cele două volume de versuri apărute după o lungă absenţă/aţipire a poetului (căci primplanul îl ocupa cronicarul dramatic, Privitor ca la teatru): Ar mai fi de trăit, 2003, şi Oda Caligrafului sau Ficţiunile artistului la maturitate, 2004 (acesta din urmă, reluare, cu modificări ample, a … Continuă să citești Poemele singurătăţii

Micelii solare reprezintă o călătorie în douăzeci de etape iniţiatice având ca ţintă revelarea consistenţei de altă natură a fiinţei umane, care-i permite autoarei, după un periplu cultural răvăşitor, să postuleze că existenţa nu-i numai chimie şi, chiar mai mult, cu o disimulare admirabilă, să ne conducă încet spre convingerea copleşitor răsturnată că ea reprezintă … Continuă să citești Poezia eseului

De la romantici, și mai abitir de la moderniști încoace, știm că „în orice lucru doarme visând neîntrerupt un cântec”, și este dat poetului să-l descopere. Iar „lucrul” devine din ce în ce mai mult, pe măsură ce ne apropiem și apoi depășim modernismul, o prezență în sine, pe măsură ce „cântecul” se estompează. După … Continuă să citești SFUMATO

Se scrie multă poezie autohtonă (nu neapărat și autohtonistă) în prezentul nostru literar, iar receptarea critică se dovedește prea adesea fragmentară, dacă nu chiar lacunară. Săptămânalele culturale, câte au mai rămas, rulează un număr relativ mic de autori (o excepție fericită: România literară, unde este o echipă întreagă de critici); și chiar în cazul norocoșilor … Continuă să citești POEȚI DE AZI

Despre arta fricii şi bijuteria auto­distrugerii scrie Ioan Es. Pop într-o admirabilă şi neliniştitoare car­te intitulată chiar Arta fricii (Editura Charmides, 2016), programati­că într-un anume fel pentru că, iată, alături de alte cîteva volume ale unor poeți de diverse vîrste (iar Șerban Foarţă nu e deloc întîmplător evocat într-un poem precum ficatul e o carte … Continuă să citești Mielul pus în cuptorul fricii

Deşi a trecut mai mult de o jumătate de veac de când îi ascultam cursurile-spectacol de teorie literară, tot nu pot citi impersonalizat cărţile Profesorului Ion Vlad, adică amuţind vocea inconfundabilă, răsunător-modulată, pictural-sculpturală, în stare să corporalizeze idei şi să ţină ca sub hipnoză o sală cu două sute de balici (studenţi în anul întâi), … Continuă să citești Corporalizând idei

În anul 2003, un cercetător, Dumitru Radu Mocanu, a publicat, la editura Albatros, o interesantă selecție a notelor și rapoartelor întocmite între anii 1960 și 1971 de funcționarii Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor, care funcționa pe lângă Consiliul de Miniștri. Într-o cronică publicată în România literară la vremea respectivă îi numeam pe acești cenzori … Continuă să citești Viață de cenzor în comunism

Un roman deopotrivă realist și parabolic este Ploaia de trei sute de zile al lui Gabriel Chifu, scris pe parcursul a doi ani (27 decembrie 2014 – 2 ianuarie 2017) și compus cu o remarcabilă inteligență compozițională, ca și alte proze ale autorului. Începutul primului capitol introduce deja cadrul simbolic în care va avansa acțiunea, … Continuă să citești ÎN CARAMIA

Voluminoasa culegere de texte consacrată relației dintre politică și cultură realizată de Aurel Sasu și de colaboratorii d-sale, Liliana Burlacu și Doru George Burlacu, pare a se focaliza pe un sens pesimist. Să fie imposibilă o conviețuire în termenii bunului simț a celor două domenii de larg impact social, de-atîtea ori surprinse în raporturi de … Continuă să citești Politică versus cultură

Rareori se întâmplă ca o carte tratând evenimente desfășurate într-un trecut mai îndepărtat sau mai apropiat să fie în deplină consonanță cu contextul social al momentului apariției ei; o carte al cărei „protagonist“ să poată fi considerat emblematic pentru aspirațiile celei mai bune părți a societății contemporane, reductibile la comandamentele unei etici angajate: reacție promptă … Continuă să citești Petru Caraman: „Nu mă tem de nimic Și de nimeni, căci adevărul e cu mine“

Voi recunoaşte de la început că amănuntul că Vlad Zografi e fizician (doctor în fizică atomică!), ba a traversat şi ograda matematicii ori a filosofiei, a contat pentru cititoarea care sunt. Îmi place proza contaminată de genul eseistic liber, o proză dezinvoltă şi profund reflexivă, care ştie despre ce vorbeşte şi despre ce anume lansează … Continuă să citești Efectele zo-grafice ale romanului

Colosală fotografia de pe coperta cărții Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, Scrisori către Monica.1951-1958, volumul al II-lea, publicată anul trecut de editura Humanitas. Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu și fiica sa Monica, mergând braț la braț, mândre, dezinvolte, optimiste, prin centrul unui București însorit. Una dintre ultimele lor fotografii împreună. Mama, purtând o beretă cochetă pe cap, cu un sacou în … Continuă să citești Iubirea maternă ca înaltă trădare

Motto: „hai mai bine să-ți spun o poveste!” Andrei Pleșu De fapt, orice poveste este despre timp. Mutîndu-ne într-un alt univers (acesta cu adevărat virtual, în sensul tare al cuvîntului), povestea învață că timpul nostru este numai unul dintre timpurile (mult mai numeroase) existenței noastre, că el se înscrie într-o desfășurare continuă de semne cu … Continuă să citești ÎN LABIRINTUL POVEȘTILOR

La douăzeci de ani de la publicarea volumului Lunetistul & cocoșul de tablă (scris atunci, după cum arată autorul, „dintr-un suflu”), Marian Drăghici vine cu o foarte elegantă ediție a doua, revăzută și pe alocuri revizuită, prin modificări „ținând mai ales de stilistica frazării”. Se adaugă sumarului din 1996, într-o Addenda, un poem la fel … Continuă să citești GHID DE SUPRAVIEȚUIRE

Academicianul-lingvist Grigore Brâncuș propune o analiză a textului poetic al lui Marin Sorescu din perspectiva limbii (Expresie populară în ciclul La Lilieci de Marin Sorescu, București, Editura Academiei, 2014). În fața unui ciclu de poezii-document, precum La Lilieci, critica literară de până acum a scos în evidență faptul că el sintetizează convențiile artistice ale creațiilor … Continuă să citești PRIMATUL JOCULUI SECUND

O carte intitulată pompos şi rebarbativ Anatomia fiinţei, cu subtitlul Şcoala literară şi artistică de la Târgovişte, mi-a atras mai deunăzi atenţia (şi nu, din păcate, în sensul cel mai bun al locuţiei). Mai întâi, am fost oripilat de prima copertă. În şase caroiaje sunt plasate tot atâtea desene în peniţă (cu sepia) ale unor … Continuă să citești Maculatorul lui Mihai Cimpoi despre „Şcoala literară şi artistică de la Târgovişte”

Cartea lui Mircea Mihăieş nu e una de citit (în sensul tradiţional al înaintării de la un rând la celălalt, de la un capitol la altul, cu unelte critice în alertă şi pregătit de adnotări, fireşte, competente), ci de străbătut. Conceput sub forma unui triptic, Ulysses, 732. Romanul romanului este un Ţinut autonom, care s-ar … Continuă să citești Ţinutul Ulysses MM

Scriind acum câțiva ani despre un alt volum al Angelei Furtună, comparam poezia acestei poete foarte originale cu proza lui Nicolae Breban. Nu aveam în vedere vreo particularitate tematică sau stilistică menite să îi apropie pe cei doi autori, ci un anumit torent epic/liric, un flux narativ/poetic precum un potop de neoprit, gata să spulbere … Continuă să citești CARTEA ÎNTREBĂRILOR ESENŢIALE

Fericită ideea Editurii Paralela 45 de a iniția și continua o colecție (Opera poetică) în care se cuprind toate volumele publicate, înainte de Revoluție și după, de către poeți omologați de critică. Cei mai mulți dintre cei editați până acum sunt „optzeciști”, cum e și Ioan Moldovan; dar e probabil că această colecție se va … Continuă să citești ÎN OGLINDĂ

Mioriţa constituie un punct nodal al specificului etnic românesc. Oferind un răspuns la problematica morţii, creatorul anonim al poeziei se situează la o altitudine superioară, deopotrivă existenţială şi estetică, dată fiind perspectiva vizionară a stihurilor sale, desprinsă de cutumele utilitare ori rituale ale ambianţei, aşa cum încearcă a demonstra Petru Ursache, într-un amplu studiu consacrat … Continuă să citești O exegeză a Mioriţei

În continuarea genosanalizelor, recurgeam altă dată la „declinarea poeziei” inventând o nouă cale de interpretat relaţia dintre om şi cuvinte, relaţie care îşi are de la început superlativul în Poezie. Dedusă din declinaţie, ca abatere creatoare de la normă, „declinarea poeziei” urmăreşte nivelurile de expresivitate în funcţie de utilizarea predilectă a unui caz sau altul. … Continuă să citești Lumea în scădere sau epica thanatica

Exact în urmă cu nouă ani, scriind despre un alt jurnal (secret) al lui Alex. Ştefănescu, ajungeam la următoarea concluzie: „Surpriza cea mai mare oferită de jurnalul lui Alex Ştefănescu este că el nu oferă nici o surpriză. Alex Ştefănescu secret este identic cu Alex Ştefănescu din viaţa publică. Acelaşi mod de a observa şi … Continuă să citești Celălalt Alex Ştefănescu

În prefaţa la antologia 111 cele mai frumoase poezii (2014), din care Mircea Braga, realizatorul celei de faţă, O sută şi una de poezii, a selectat fragmente consistente în capitolul de referinţe critice (unde apar câţiva dintre cei mai avizaţi şi subtili interpreţi ai poeziei lui Doinaş, de la Nicolae Balotă şi Gheorghe Grigurcu la … Continuă să citești POEZIE FĂRĂ LIRISM

A scrie azi despre Caragiale nu e tocmai lesnicios. Deoarece i-au fost stabilite semnalmentele definitorii, trăsăturile insubstituibile ale figurii literare, o perspectivă radical novatoare ar părea puţin probabilă. Riscurile unei noi interpretări oscilează între supunerea resignată la cutumă şi aventura unei abordări extravagante a subiectului, forţînd natura acestuia. Dar am putea accepta oare epuizarea înţelegerii … Continuă să citești CARAGIALE DUPĂ CARAGIALE