miscellanea
C.V.P.

Melancoludic

Articol publicat în ediția 7-8 / 2022

Cine stă lângă el, fie și pentru puțin timp, observă destul de repede cât de mult îi place lui Emilian Iachimovski să râdă. Să râdă, să glumească – uneori hâtru, să se joace – mai ales cu cuvintele, cu sensurile lor. Cine îl cunoaște ceva mai bine sau poate chiar foarte bine știe că Iachimovski … Continuă să citești Melancoludic

miscellanea
FL. TOMA

Poezile și nopți în Napollinaire

Articol publicat în ediția 7-8/2022

Poetul Adrian Bodnaru mi-a fost prezentat cu căldură, într-o seară, la Timișoara, când mi-a oferit două recente cărți ale sale. Poezile și nopți (Editura Junimea) și o alta, într-o prezentare spectaculoasă, așa cum ne-a obișnuit Editura Vinea, având un titlu și mai zbanghiu: Prea bătrân pentru-Apollinaire, prea tânăr pentru Napoli (!). Dintru început, trebuie spus … Continuă să citești Poezile și nopți în Napollinaire

miscellanea
L. I. STOICIU

Gabriela Adameșteanu la editura Gallimard

Articol publicat în ediția 7-8 / 2022

Gabriela Adameşteanu publică la editura Gallimard cel de-al patru roman al său tradus în franceză, Fontana di Trevi. „Ultimul dintr-o trilogie, romanul încheie cronica a cincizeci de ani de istorie a României prin introspecţia tulburătoare a unei eroine lucide, Letiția Arcan”. Cartea a apărut în librăriile franceze în la 2 iunie și este tradusă în franceză de … Continuă să citești Gabriela Adameșteanu la editura Gallimard

miscellanea
Eugenia Țarălungă

breviar editorial

Articol publicat în ediția 7-8/2022

Un roman epistolar. Ediție integrală de Ion Negoițescu, Radu Stanca, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2021, 575 p. Sibiul efervescent, multicultural și elitist, cu emblematica Fleishergasse, a fost urbea în care s-a inițiat, ca nucleu principal al Cercului literar de la Sibiu, prietenia și implicit corespondența a doi intelectuali de marcă, Ion Negoițescu și Radu … Continuă să citești breviar editorial

miscellanea
LIVIU IOAN STOICIU

revista revistelor

Articol publicat în ediția 7-9/2022

ROMÂNIA LITERARĂ 21-22 / 2022 Din 27 mai. La ancheta „Scriitori uitați” (Scriitorii sunt uitați când nu mai sunt citiți. Când, cu alte cuvinte, sunt șterși din memoria istoriei literare, cea care ar trebui să garanteze posteritatea valorilor, tot așa cum băncile garantează depunerile. Ne-am întrebat, într-un Editorial recent, care sunt cauzele acestei sărăciri treptate, … Continuă să citești revista revistelor

miscellanea

Dezvelirea Plăcii comemorative în memoria scriitorilor participanți la Primul Război Mondial

Articol publicat în ediția 7-8/2022

Marți 7 iunie 2022, la sediul Uniunii Scriitorilor din România, a avut loc dezvelirea Plăcii comemorative în memoria scriitorilor combatanți în Războiul de Reîntregire. A fost oficiată o slujbă de pomenire și sfințirea monumentului, care este plasat pe peretele Casei Vernescu, spre strada Sfinții Voievozi. Coordonatorul proiectului a fost prozatorul Ion Lazu, strădania sa fiind … Continuă să citești Dezvelirea Plăcii comemorative în memoria scriitorilor participanți la Primul Război Mondial

miscellanea
FL. TOMA

Sacrul mare în format mic

Articol publicat în ediția 6/2022

Orice carte semnată de prof.arh. Augustin Ioan este nu doar incitantă și de fiecare dată surprinzătoare, ci și, în mod sigur, utilă în înțelegerea arhitecturii sacre, domeniu în care profesorul este deja un nume recunoscut. Una dintre cele mai recente produse ale spiritului, inteligenței și erudiției acestui intelectual de elită, pe care l-a dat Universitatea … Continuă să citești Sacrul mare în format mic

miscellanea
EUGENIA ȚARĂLUNGĂ

breviar editorial

Articol publicat în ediția 6/20226/2022

Prizonier într-o livadă de meri de Giuseppe Masavo, Editura Limes, Florești-Cluj, 2021 „E anul în care ne mor bătrînii,/ Pînă şi masa aceasta de călcat ştie./ Numai ei, cei care o duc bine şi din maşini luxoase ne sfidează,/ Nu vor să ştie, sau se prefac că nu cunosc.// Ştie pînă şi masa aceasta de … Continuă să citești breviar editorial

miscellanea
LIVIU IOAN STOICIU

revista revistelor

Articol publicat în ediția 6/2022

ROMÂNIA LITERARĂ 18-19 / 2022 Din 6 mai. Nicolae Manolescu, „Trei generații de critici literari”: Există în momentul de față trei generații de critici literari activi: șaizeciștii, aflați la sfârșitul unei cariere care a debutat în anii 1960, de unde și denumirea; optzeciștii, aflați la maturitate, după ce au debutat în anii 1980; în fine, … Continuă să citești revista revistelor

miscellanea

Premiul Național de Poezie „Lucian Blaga” – 2022

Articol publicat în ediția 6/2022

În ziua de 9 mai 2022, data aniversării a 127 de ani de la nașterea lui Lucian Blaga, în localitatea Lancrăm, la casa memorială, cea în care s-a născut poetul, a avut loc a cincea decernare a Premiului Național de Poezie „Lucian Blaga”. Organizatori au fost Consiliul Județean Alba, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din … Continuă să citești Premiul Național de Poezie „Lucian Blaga” – 2022

miscellanea

In memoriam Mircea Anghelescu

Articol publicat în ediția 6/2022

Filiala Critică, eseistică și istorie literară a Uniunii Scriitorilor din România anunță cu tristețe stingerea din viață, în dimineața zilei de 22 aprilie 2022, a profesorului universitar, criticului și istoricului literar Mircea Anghelescu. S-a născut în București, la 12 martie 1941. A absolvit Liceul „Sf. Iosif” (ulterior, Liceul „I.L. Caragiale”), din București, în 1957, după … Continuă să citești In memoriam Mircea Anghelescu

miscellanea
FL. TOMA

„Melancolia” lui Dürer pre versuri rostită

Articol publicat în ediția 5/2022

Un critic răutăcios, acru și ciufut s-ar întreba de ce unii pictori n-au altceva de făcut decât să cotrobăie prin sertarele Poeziei, în loc să-și vadă de ale lor, că sunt destule. De ce – în loc să-și ocrotească instrumentele sale „de luptă”, precum războinicul sabia – se apucă și aștern pe hârtie versuri remarcabile. … Continuă să citești „Melancolia” lui Dürer pre versuri rostită

miscellanea
EUGENIA ȚARĂLUNGĂ

breviar editorial

Articol publicat în ediția 5/2022

Edenul tăcerii rele de Sebastian Reichmann, col. Plantații, Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2021, 92 p. Avem de-a face cu noeme ale unui noet, adică ale unui „nomadic poet”, concepte inventate de Pierre Joris, poet americano-luxemburghez. Poetul bilingv, poetul pribeag – aparținând, de altfel, unui popor ales –, artistul trăitor în diferite spații lingvistice … Continuă să citești breviar editorial

miscellanea
LIVIU IOAN STOICIU

revista revistelor

Articol publicat în ediția 5/2022

ROMÂNIA LITERARĂ 13 / 2021 Din 1 aprilie. Gabriel Chifu, „Angrenaje și rotițe”: Noi, la Uniunea Scriitorilor, am simțit pe pielea noastră, nu o dată, ce înseamnă să ai de-a face cu cineva care-ți pune bețe-n roate în activitatea pe care o derulezi corect, cu bună-credință și care, în mod normal, ar trebui să meargă … Continuă să citești revista revistelor

miscellanea
FL. TOMA

De două ori mișcare

Articol publicat în ediția 4/2022

În arta ceramicii, în mod tradițional și în clipurile publicitare de turism, mișcarea n-o întâlnim decât la roata olarului. În afara ei, nimic nu mișcă, nimic nu se mișcă (aici, se poate trage targa unei amintiri și pe uscatul memoriei, spre a introduce acea amenințare ilogică din universul concentraționar, destul de terifiantă, după care, zâmbim … Continuă să citești De două ori mișcare

miscellanea
Eugenia Țarălungă

BREVIAR EDITORIAL

Articol publicat în ediția 4/2022

Semnătura indiană de Radu Sergiu Ruba, Editura Trei, București, 2021, 478 p. Tezele din 7 iulie 1971 ale lui Ceaușescu au intrat în coliziune frontală cu sensibilitatea, curajul, impetuozitatea și ingeniozitatea unui adolescent de 17 ani, elev eminent al Liceului de nevăzători din Cluj-Napoca. Pentru el, radioul însemna enorm – între altele, și muzica Occidentului … Continuă să citești BREVIAR EDITORIAL

miscellanea
LIVIU IOAN STOICIU

revista revistelor

Articol publicat în ediția 4/2022

ROMÂNIA LITERARĂ 9 / 2022 Din 4 martie. În vremuri de război la graniță: „După 67 de ani de pace, probabil cea mai lungă perioadă din istoria modernă, Europa e încercată de temerea izbucnirii unui Al Treilea Război Mondial” (Cronicar). Scrie Nicolae Manolescu, la Editorial: E vorba de folosirea unor arme de toate calibrele, a … Continuă să citești revista revistelor

miscellanea
FL. TOMA

Epic ORL

Articol publicat în ediția 3/2022

În mod normal, gândirea asociativă convinge pe orice om, atunci când aude vorbindu-se despre sau vede un titlu ca „trompa lui Eustachio”, că e vorba musai de ORL. Oto-rino-laringologie, adică știința aia nesuferită, care nu știe decât să te râcâie în nas, în urechi și în gât. Sau, mai popular… – Unde mergeți dumneavoastră? – … Continuă să citești Epic ORL

miscellanea
EUGENIA ȚARĂLUNGĂ

breviar editorial

Articol publicat în ediția 3/2022

noxe și doxe de Amalia Brăescu, Editura Brumar, Timișoara, 2020 Amalia Brăescu (n. 1969) face parte din cohorta decrețeilor – cărora anii de până în decembrie 1989 le-au spintecat în două vocația și orizontul de așteptare, de unde, și o obstinată observare și împăcare a extremelor lăuntrice. Absolventă de inginerie chimică și apoi licențiată în … Continuă să citești breviar editorial

miscellanea
LIVIU IOAN STOICIU

revista revistelor

Articol publicat în ediția 3/2022

ROMÂNIA LITERARĂ 5 / 2022 Din 5 februarie. Nicolae Manolescu (în dialog cu Daniel Cristea-Enache): În fond, liberalismul intră în ADN-ul criticului literar. Ce altceva decât un liberal ar putea fi un critic? El poate fi, eventual, conservator, ca Maiorescu, în sensul din secolul XIX, când liberalismul era „roșu”, dar mai greu poate fi socialist, … Continuă să citești revista revistelor

miscellanea
FL. TOMA

O pasăre din Oceania într-un tablou din Renaștere

Articol publicat în ediția 2/2022

La Madonna della Victoria, pictat de Andrea Mantegna în 1496, este un tablou impozant, de aproape 3 m. înălțime, conservat și expus la Muzeul Luvru. Mantegna a fost pictor la curtea Ducelui de Mantua, iar Fecioara Victoriei a fost comandată de Francisc al II-lea Gonzaga, un condotier care a vrut să sărbătorească victoria sa împotriva … Continuă să citești O pasăre din Oceania într-un tablou din Renaștere

miscellanea
EUGENIA ȚARĂLUNGĂ

BREVIAR EDITORIAL

Articol publicat în ediția 2/2022

Cu credință și dragoste de Viorel Dianu, Editura eLiteratura, București, 2021, 130 p. Viorel Dianu, un mărturisitor al lumii de acum, scrie cu osârdie și nu trec 2-3 ani să nu își publice prozele, majoritatea cu titluri ce fac trimitere la ortodoxie. Romanul de acum este construit prin intersectarea mai multor planuri temporale din viața … Continuă să citești BREVIAR EDITORIAL

miscellanea
LIVIU IOAN STOICIU

revista revistelor

Articol publicat în ediția 2/2022

ROMÂNIA LITERARĂ 1-2 / 2022 Din 14 ianuarie. Horia-Roman Patapievici (Discurs la primirea Premiului „Petöfi”): Pentru noi, comunismul era socialism și era rău: și anume, ceea ce era rău în comunism era comunismul însuși. Pentru opinia publică progresistă din Occident, comunismul nu putea fi principial rău tocmai pentru că era socialism, iar dacă eșuase era … Continuă să citești revista revistelor

miscellanea
FL. TOMA

Un nou număr din revista MEMORIA

Articol publicat în ediția 1/2022

Cu o mare întârziere – există destule motive și explicații pertinente – , a apărut (abia) nr. 3/2021, deși ne aflăm, iată la finalul anului, al revistei Memoria. Din păcate, publicația fondată de Banu Rădulescu, deși beneficiază de sprijinul Uniunii Scriitorilor, a căzut într-un soi de uitare (paradoxală situație, căci se numește Memoria), intrând într-o … Continuă să citești Un nou număr din revista MEMORIA