miscellanea
Liviu Ioan Stoiciu

revista revistelor

Articol publicat în ediția 11-12 / 2016

ROMÂNIA LITERARĂ 43 / 2016
Din 7 octombrie 2016. Mihai Zamfir: Urmașii lui Constantin Noica au filosofie de aparențe lejere, aerisite: pseudo-jurnale, micro-biografii, însemnări cotidiene, scenete. S-ar zice că, după volumele lui Noica, soarta filozofiei românești ar fi aceea de a se lipsi de filosofare și de sistematic. Apropo de filosofare: scrie Matei Călinescu în jurnalul său (citat de N. Manolescu la Cronica literară) despre „stoicismul natural, organic, poate genetic, care e practicat de… toți cei aflați în apropiere de moarte”: Maxima fundamentală a stoicismului e să distingi între ceea ce e în puterea ta și ceea ce nu depinde de tine. Iar despre ceea ce nu depinde de tine nu trebuie să faci judecăți de valoare. În altă pagină, Mircea Anghelescu (la Ex Libris, despre Virgil Nemoianu, pe care îl citează din „Opere, vol. V”): La români, în ciuda nivelului scăzut al științei de carte, criticul (literar sau cultural) are prin tradiție un rol aproape de neconceput în culturile occidentale, el este „un soi de ghid și oracol al valorilor și destinelor comunității”. Și Virgil Nemoianu dă un exemplu de autoritate — Nicolae Manolescu: Ocupă acum unul din aceste locuri de mentor și purtător de cuvânt al unui subconștient moral-politic al comunității… e recunoscut de facto drept o mare putere… Mai încolo, interviu cu N. Gheran (luat de Rodica Lăzărescu): Vorbăria a devenit activitatea de bază a românului… Nu vedeți în ce lume ne aflăm? Trăim într-o țară cu înlocuitori… În sumar: Gabriel Dimisianu, Ion Buzași, Răzvan Voncu, Marius Conkan, Adrian G. Romila, Daniel Cristea-Enache, Sorin Lavric, Marius Miheț, Alex Ștefănescu, Gheorghe Grigurcu, Simona Vasilache. Poezie: Andrei Zanca, Radu Sergiu Ruba, Ioan Barb, Al. Cristian Miloș, Menuț Maximinian. Și — „Annie Bentoiu” de Puiu Stoiculescu.
ROMÂNIA LITERARĂ 42 / 2016
Din 30 septembrie 2016. Răzvan Voncu, „Farmecul echivoc al inverificabilului”: După mai mult de 25 de ani de activitate literară, continui să mă minunez de uşurinţa cu care se fabrică, la noi, reputaţiile… Cine citeşte reviste literare străine a sesizat, cu siguranţă, parcimonia cu care este întrebuinţată acolo sintagma „mare scriitor”… Nici celelalte forme şi formule de validare nu sunt utilizate, în alte ţări, cu atâta largheţe ca la noi… Ce e mai amuzant e că, în prima linie a administratorilor de mir, a instanţelor (autoproclamate) care confirmă, sunt nu criticii, ci poeţii şi prozatorii înşişi. Articol încheiat cu: O pseudo-ierarhie, care acoperă valorile autentice şi, în loc să-l ghideze pe cititor, creează o nemeritată platformă socială impostorilor. În altă pagină, Mircea Mihăieș, cu „Lumina stinsă a iluminaților”: Dictatura bunului plac, a prostiei fudule, a aroganţei şi, în cel mai bun caz, a ipocriziei, ne-a condamnat, pentru multe decenii de-aici înainte, la subdezvoltare socială, culturală şi politică. În sumar (în afara titularilor de rubrici): Vasile Dan, Ștefan Cazimir, N. Scurtu, Gabriel Coșoveanu, Irina Petraș, Viorel Mureșan, Elvira Sorohan, Tudorel Urian, N. Prelipceanu (cu proză!), Ioana Ieronim, Marian Barbu, Doina Modola, Virgil Mihaiu, Muguraș Constantinescu, Radu Cernătescu. La Cronica literară: N. Manolescu, „Ce ne împiedică să gândim” (la Gabriel Liiceanu): Cei mai mulţi filosofi sunt interpreţi, nu creatori de idei sau de sisteme noi… Cât priveşte politica corectă, care ar reprezenta un indiciu important pentru deriva stângistă, a civilizaţiei occidentale, cred că, din fericire, ea nu mai caracterizează intelectualitatea actuală, fiind, practic, un capitol încheiat. Plus — „Date inedite din biografia lui Virgil Ierunca”.

APOSTROF 9 / 2016
Marta Petreu: În lume e situaţia cea mai tulbure care a fost vreodată de la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial şi pînă astăzi. Mai să zicem şi noi, cu filosofii, că e un sfîrşit de civilizaţie şi un început de alta – despre care nu ştim cum va arăta. În România, ne ocupăm de miniştrii bănuiţi de abuzuri şi de plagiatele făcute de oamenii politici. N-aş spune că lumea arde şi baba se coafează, ci numai că fiecare se ocupă de ce crede de cuviinţă. Iar lumea literară căreia cu trup şi suflet îi aparţinem o copiază, chiar fără să vrea, pe aceea politică globală, procesele dintre autointitulata Uniune a Scriitorilor şi Uniunea în fapt şi de drept existentă, cu conducerea ei aleasă cu tot, încă nu s-au încheiat. Că veni vorba, Cronicarul României literare 43 / 2016, la „Ochiul magic”, la „Păpuși și păpușari”, atrage atenția că „suma cheltuită de USR pe acțiuni judecătorești (în care a fost, de fiecare dată, pârâtă, nu reclamantă) este considerabilă: 70.000 de lei”. O USR pârâtă de o aberantă și fantomatică „uniune” (compusă din 17/27 de membri), ce vrea să înlocuiască adevărata Uniune a Scriitorilor — aceasta numără 2.500 de membri, este o instituție de cultură prestigioasă… de o însemnătate vitală pentru literatura română. În privința cheltuielilor de judecată făcute de reclamanți, Cronicarul se întreabă: De unde au scos bani ciudații agresori, cine plătește tot circul ăsta? Oare, se află ei doar la vedere și în spate au susținători care investesc în ei (de fapt, investesc în demolarea uneia dintre instituțiile culturale românești cele mai importante)? În sumarul acestui număr al Apostrof: Irina Petraș, Ovidiu Pecican, Corin Braga, Gelu Ionescu, Gellu Dorian, Iulian Boldea, C. Cubleșan, Ana Blandiana, Cristian Vasile, Emanuel Modoc, Ion Pop, Andreea Răsuceanu. „Dosar Ovidiu Papadima” (Val. Chifor). Carol Iancu: „Regina-Mamă Elena și evreii”.

ORIZONT 9 / 2016
Daniel Vighi răspunde la ancheta revistei („Cât de dur / impudic / indecent / obscen îi e îngăduit unui text literar să fie?”): Un text poate fi atât de dur, impudic sau obscen cât îl țin brăcinarii estetici. Miza este (și) rămâne una de natură artistică. Frumosul ca o categorie estetică general-istorică, după Baudelaire sau Arghezi (printre alții!), poate fi dur, poate fi impudic, dar și obscen, adică nerușinat, trivial, indecent, vulgar, pornografic (cf. DEX). Chestiunea este să nu fie doar așa, și doar atât… Așadar, textul literar să nu fie nerușinat, trivial, indecent, vulgar, pornografic și doar atât. Să ne facă adică cu ochiul, să ne dea de înțeles că el este așa pentru că așa este viața. Interviu cu un prozator cu două cărți publicate, Cristian Fulaș: Că numărul cititorilor se subțiază, nu știu ce să zic… Vinovată poate fi și lumea literară, spartă în zeci și zeci de grupuscule, care de care mai închise și agresive… La noi competiția, promovarea, circul au luat locul înțelegerii literaturii, la noi centrele de putere sunt mai importante decât puterea, asta e viața. În sumar: Cornel Ungureanu, Robert Șerban, Marcel Tolcea, Adrian Bodnaru, Călin-Andrei Mihăilescu, Al. Bodog, Al. Oravițan, Snejana Ung, Marian Odangiu, Grațiela Benga, Ana Pușcașu, Viorel Marineasa, Paul Eugen Banciu, Pia Brînzeu, Radu Pavel Gheo, Alexandru Ruja, Petru Ilieșu, Simona-Grazia Dima.

ARGEȘ 9 / 2016
Gheorghe Grigurcu: Să reprezinte voluptuoasa licențiozitate actuală a mai tinerilor autori (și parcă mai cu seamă a tinerelor autoare), ce? O reflexă compensație a deceniilor de ideologizare și cenzură? Sau paradoxala preparare a unui viitor al literaturii care, drept firească reacție, va fi unul sobru, abstras, aristocratic? Un subiacent efort de a ni-l apropia mai repede? În sumar: N. Oprea, Marian Drăghici, Gh. Vidican, Ovidiu Genaru, Ion Cristofor, N. Țăranu, Șerban Tomșa, Paul Aretzu, Leonid Dragomir, Valentin Predescu, Adela Efrim, Marin Ioniță, Ștefan Ion Ghilimescu, Viorel Nica, Gh. Truță, Ștefan Vlăduțescu, Adelina Sorescu, Aurel Sibiceanu, Nina Ceranu, Teo Cabel, Marin Iancu, Mariana Șenilă-Vasiliu, Christian Crăciun. De citit: Dumitru Aug. Doman — „Grecia în șapte zile de vacanță” și Mihai Barbu — „Pe urmele lui Jules Renard, Mociu-Sudinski și… Vadim Baltă”.]
BUCOVINA LITERARĂ 305-306
Număr dublu apărut în septembrie 2016. Petru Ursache: Cu tristă fericire, putem spune că nouă, românilor (spre deosebire de statele din jurul nostru, mai ocrotite, mai „norocoase”), ni s-au impus poveri, spre încercarea propriilor fibre, și dintr-o parte și din cealaltă; și de „dreapta”, și de „stînga”. Ca într-o poezie de Mihai Eminescu, poetul cel mult blasfemiat de elitiștii recenţi, Apusul și Răsăritul parcă și-au dat mîna, cu prefăcătorie diavolească fără precedent, să ne spulbere din cale, la comenzile oculte de ieri și de azi. Dar solul nostru moral este roditor și la schit și la gherlă, și în celularul de închisoare de tip clasic, și în celularul mare, inventat de stînga ocultă. În sumar: Adrian Alui Gheorghe, Gh. Grigurcu, Leo Butnaru, Cornel Ungureanu, Magda Ursache, I. Holban, N. Georgescu, C. Cubleșan, Isabel Vintilă, Liviu Antonesei, Adrian Dinu Rachieru, Th. Codreanu, Ovidiu Al. Vintilă, Rodica Mureșan, Daniel Pișcu, Gh. Vidican, N. Cârlan, Ion Filipciuc, Doina Cernica, Marian Drumur, Elena Semionovici. Vasile Andru — „Hieratismul graiului românesc”.