inedit
B. Fundoianu

Începuturi literare (I). Corespondența de familie

Articol publicat în ediția 6 / 2017

Începuturile literare ale lui Benjamin Wechsler, atît ca poet original, pe cale de a deveni B. Fundoianu, cît şi ca traducător, nu pot fi cunoscute fără a urmări consemnarea progreselor literare în scrisorile către sora sa mai mare, Lina.

Familia Wechsler (al cărei nume apare uneori, scris chiar de membrii familiei, şi sub forma Wexler) era alcătuită din Isac Wechsler – tatăl, Adela – mama şi copiii Lina, zisă şi Ţoca, Benjamin-Beno, Benu şi Rosica/ Rodica. Beno a dezvoltat o relaţie afectivă şi intelectuală deosebită cu sora sa cu doi ani mai mare Lina (1896, Herţa – 1944, Auschwitz), căreia i-a împărtăşit de la început aspiraţiile sale literare, pe care o va seconda mai tîrziu în aspiraţiile ei teatrale, care îl va urma la Paris la cîteva luni de la stabilirea lui acolo (1925), cu care va locui împreună şi după căsătoria lui, pînă în 1944, cînd vor fi amîndoi arestaţi, deportaţi şi gazaţi la Auschwitz.

Destul de neîncrezătoare la început în vocaţia poetică a fratelui, Lina trebuia convinsă de înzestrarea reală a acestuia (de care el însuşi a fost întotdeauna pe deplin convins), de aceea trebuia ţinută la curent cu progresele şi succesele obţinute pe drumul lui literar.

În 1912 Lina a fost trimisă de familie la Viena pentru a studia contabilitatea (pe care n-o va folosi niciodată în decursul vieţii), unde a rămas pînă în 1913. Sînt anii în care Beno începe să-şi publice primele poezii, sub mai multe pseudonime, pînă se va fixa la cel pe care îl va folosi toată viaţa, Fundoianu/ Fondoianu/ Fondane, pseudonim pe care, cu timpul, îl vor adopta şi surorile lui ca nume de familie1.

Cum scrisorile către Lina din aceşti ani cuprind o informaţie mai bogată decît cea pe care ne-o pot oferi manuscrisele, unele pierdute, altele păstrate în arhive împrăştiate pe tot globul, am selectat din corespondenţa familiei Wechsler acele epistole care conţin informaţii istorico-literare esenţiale pentru cunoaşterea evoluţiei poetice a unui scriitor singular în literatura română, fie şi prin imposibilitatea de a-l situa într-o anume tendinţă sau direcţie literară, el încercîndu-le pe toate, concomitent sau alternativ. Evoluţia de la traducerea unor texte de succes (prilej de exerciţii prozodice şi lingvistice) la imitaţie, apropiată de original la început, din ce în ce mai personal prelucrată cu timpul, apoi la creaţie originală propriu zisă se conturează clar în aceste scrisori. Ele sînt de fapt un jurnal al progreselor literare şi al primelor succese de public (familial) ale poetului în devenire. Nu sînt de ignorat nici interesul pentru cultură, efervescenţa intelectuală a întregii familii, nici atenţia adolescentului faţă de evenimentele politice la care asista în anii încheierii primului război balcanic şi începerii celui de al doilea.

Întregul fond de corespondenţă în limba română, fotocopiat în arhivele Societăţii de Studii Benjamin Fondane, ne-a fost oferit spre cercetare de d-na Monique Jutrin, preşedintă a Société d’Études Benjamin Fondane. Îi mulţumim încă o dată pentru efortul neobosit de a face cunoscută, prin cercetare arhivistică şi prin comentarii critice, opera lui Fundoianu/ Fondane.

*

Principii de transcriere

În transcrierea scrisorilor am respectat cît mai fidel grafia originalului, cu toate inconsecvenţele ei, pentru a oferi o oglindă fidelă a gradului de instrucţie şi cultură al corespondenţilor. Nu am îndreptat greşeli evidente, nu am modernizat scrierea (în original conformă cu pronunția) şi, pe cît posibil, nici grafiile. De aceea se vor întîlni forme oscilante (sunt/ sînt, trimes/ trimis), multe grafii strict fonetice, o punctuaţie personală.

Singurele modificări pe care le-am operat au fost:

introducerea cratimei acolo unde de obicei lipsea (să-mi, spune-i);

introducerea în cîteva cazuri a unor puncte şi virgule, pentru ca textul să devină inteligibil.

Corespondenţa păstrată nu este integrală, multor scrisori le lipseşte începutul sau sfîrşitul, multe sînt nedatate, destul de numeroase prezintă un text greu descifrabil, din cauza degradării hîrtiei sau a scrisului pătat de cerneală.

Aproape toate scrisorile din anii 1912-1913 sînt scrise pe hîrtie format A4 cu antetul fabricii al cărei proprietar era Isac Wechsler:

Isac Wechsler & C-ie

Str. Lăpușneanu 37

Jassy

Telegrammes: Wechsler Comp.

Sau:

Prima fabrică română de corsete

Cu motor electric

Isac Wechsler & C-ie

Iași

Str. Lăpușneanu nr. 37

(casele Creditului Urban)

Telegrammes: Wechsler Comp.

[Adresa este însoțită de un desen al corsetului]

Ordonarea cronologică a scrisorilor nedatate aparține editorului.

Toate intervenţiile editorului sînt consemnate între paranteze drepte.

Roxana Sorescu

[Iaşi, 9/22 octombrie 1912]

Dragă Lină2,

Fiindcă nu ți-am scris de mult, am să scriu acum atîta ca să recompenseze.

Închipui-ți [sic!] ceva frumos! [indescifrabil ] o carte germană, veche de vreo trei patru decenii, cu bucăți alese din autori [indescifrabil], dar traduși în germană. Dădusem tocmai de o poezie a lui Cezar Boliac, rău tradusă în nemțește, cînd ce văd? O poezie de Karl Stieler3. Nu-i autor mare, nici poezia nu-i faină, chiar departe; totuși să vezi. Îți dau într-o parte poezia germană, într-un dialect străin, și poezia în română, tradusă de mine. Nu e tradusă tocmai așa de frumos, fiindcă n-am vrut să mă depărtez de subiect. Iat-o:

An Anfrag4

(1870)

A Bauer hat drei Knaben im Feld

Sie lassen gar nie hörn,

Letzt is er halt nach Münka’nein5

Zum Fragen in d’Kasern

Wie geht’s mein Toni?” hat er g’fragt

Der mag[?]er halt vor allen;

Da schangen[?] es nach; und sagen ihm:

Der ist bei Wörth drin g’fallen”

O, mein Gott, nei!– Und unser Hans?”

Der ist mit sibzig Mann

Bei Sedan g’fallen.” – „Und der Lepp?”

Der liegt bei Orléans.”

Der Alte sagt kein Wort und geht

Er hebt sich an, am Rasten

Am Stuhl, am Thürg’schloss an der Stieg’n

Er muaB a weni rasten

Damit auf der Staffel vor’n Haus

Da is er nieder g’sessen

Er halt sein Hut n’in der Hand

Er hat auf all’s vergessen.

Es gengant wohl viel tausend Leut

Viel hundert Wag’n vorbei.

Der Bader sitzt ns’alweil dort…

Drei Knaben und alle drei!”

Karl Stieler

În întrebare

(1870)

Sărmanul, avea trei feciori

Plecaseră sub armă,

Acum el la München e

Să-ntrebe la cazarmă.

Cum merge Tudor? întrebă,

Căci el mi-e mai scump mie!”

Și ei i-au spus atunci: „La Würth

Muri în bătălie.”

O, Doamne Sfinte! Dar Ionel?”

Cu șaptezeci de seimeni

Muri la Sedan.” „Dar Radu?”

La Orléans de-asemeni.”

Bătrînul n-a mai zis nimic

Sculîndu-se de pe ladă,

De scaune, de uși, de scări

Ținu ca să nu cadă.

Pe scară, în fața casei

Pe jos el se așeză;

Căciula o ținea în mîini

Și-apoi de toate uită.

Ș-oameni și trăsuri mulțime

Treceau pe dinainte-i

Și bietul om sta nemișcat.

Trei feciori am – și toți trei!”

B. Michail [?] – Fondo [pagină lipsă]

Nu-i așa, dragă Lină, că dacă îți trimiteam poezia în românește ziceai: Dar ai luat-o după G. Coșbuc! Ei bine! Coșbuc a luat poezia după Karl Stieler, fără să spuie… Deci e un plagiat6. E drept, e mult mai frumoasă poezia lui Coșbuc, mai lungă, dar nu-i originală și toate punctele din Karl Stieler le-a împrumutat. Iată-le:

Germană

A Bauer hat drei Knaben im Feld

Letzt is er halt nach Műnk’rein

Zum fragen in d’Kasern

Wie geht’s mein Toni?” hat er g’fragt

Den mag er halt vor allen

Der ist bei Wőrth drin g’fallen”

„– Und unser Hans?”

Der ist mit sibzig Mann [sic!]

…bei Sedan g’fallen…”

Und der Lepp?” „Der liegt bei Orléans.”

Der Alte sagt kein Wort und geht

Am Stűhl, am Thűrg’schloss, an der Stieg’n

Er muaB a weni rasten.

Damit auf der Staffel vor’n Haus

Da ist er nieder g’sessen.

Er hat auf All’s vergessen.

Es gengant wohl viel tausend Leut

Viel hundert Wag’n vorbei

Der Bader sitzt ns [?]’alweil dort…

Drei Knaben… und alle drei!”

Vezi, dar, că Coșbuc a plagiat. Trebuia să spună:

Trei, Doamne, și toți trei!

(după Karl Stieler)

Asta am descoperit-o eu7. La Grève des Forgerons8 (7) o traduc. Te rog să mă scuzi, deci, că nu ți-o trimet.

Ana se plînge că nu i-ai scris. Probabil că s-a pierdut. Laufer s-a împăcat cu Fany. În 11/24 e ziua lui Ioselică. Și el se plînge că nu i-ai scris… Cu școala, deocamdată, merg bine. Și Rosica se împacă bine cu profesorul (?)!!!9 O poezie strașnică ți-am făcut, dar nu mai e loc aici.

Complimente la toți, dar să știi că te invidiez! Auzi! tu să te-ngrași ca un porc, și eu nici cît un purcel măcar! Tu mănînci pîine cu teatru, și eu abia pîine cu măsline. Zău! Zi și tu!

Nu-i așa?

Îmi calc pe inimă și te sărut, al tău frate care te iubește (??? rîzi?)

Beno

Complimente de la Mama, Băbuța, ța-Janeta, care mă mustră că era cît pe ce să nu scriu.

Beno către Lina

[fără dată]

Dragă Lină,

Cred că vei fi primit scrisoarea cu evenimentele politice şi balcanice. Credinţa aici e că Turcia o să fie zdrobită. Cînd începuse războiul şi toţi susţineau că Turcia o să bată statele aliate, eu ziceam că nu. Aveam motive, bine înţeles. Acum, au ajuns toţi la părerea mea. Totuşi, ştiri venite din Turcia spun că 500 000 de arabi vin în ajutorul turcilor.

Alegerile vor fi peste vreo două săptămîni. Avem azi o întrunire la Iaşi. Convocată de ing. Hălăceanu pentru a protesta contra desei lipsiri de apă. De vreo două săptămîni se joacă la Teatrul Naţional piesele lui Caragiale. De fost, n-am fost. Nu-i timpul. Am dat mai multe teze, f. bune. Ce-ţi mai fac prietenile Clara, Any etc.? Că eu nu le văd cu săptămînile, pe cînd tu ai ştiri de la ele. Află că îmi pare rău că nu-s lîngă tine, căci văd că îmi judeci foarte rău poeziile. Dar nu mă las. Am să-ţi trimit încontinuu cu rizicul ca să te plictisească.

Heine

Un brad sta trist şi singur

La nord, pe un rece gheţar.

El doarme, cu o haină albă

Zăpada l-acoperă rar!

Visează de-un palmier măreţ

Ce-i pare că-n depărtare

Îşi plînge soarta şi-i singur

Sub razele triste de soare.10

Ziua

Tot e-ncîntat cînd ziua vine,

Pe cer scînteind de auroră

Pămîntul în floare decoră

Bucuria, cînd ziua revine.

Frunzeturi cu frunzele fine

Freamătă cu voce sonoră,

Tot e-ncîntat cînd ziua vine

Pe cer scînteind de auroră.11

Te-am plicitisit, cred, cu poeziile traduse. Îşi voi da una de mine. Iat-o:

Nu vreţi să credeţi că iubesc?

Puţin îmi pasă dară,

Nencrederea voastră găsesc

Că-i prea din cale-afară.

Ci dragei i-am zis: te iubesc,

Nu mă crezu îndată…

Vecinii între ei şoptesc

Că fuse înşelată.

Poezia e inspirată dintr-una germană. Nu subiectul, ferească D-zeu, ci întrebarea: Nu vreţi să credeţi că iubesc? etc. Are subiect, poezia? Hai? Are… Îmi pare bine, şi-ţi mulţumesc.

O altă poezie, imitaţie după Ulrich Treu:

Întrebare

De ce palidă mi-e faţa

Cînd de departe te zăresc?

De ce sfios stau înainte-ţi

În faţa ta, cînd îţi vorbesc?

De nu numeşti iubire aceasta,

Ce îmi luceşte în priviri?

În inimă ce foc îmi arde?

Speranţa unei dulci iubiri.

Te sărut de mii de ori, al tău frate, poet, elev etc. Toate titlurile ţi le-am spus. Complimente,

Beno

Beno către Lina

Iaşi, 17 noiem. 1912

Dragă Lină,

Trebuie să-ţi mulţumesc pentru urările mie făcute de ziua mea. Crede-mă că doresc ca şi tu să creşti mare (că acum eşti mititică), să trăieşti ani mulţi în fericire. Tata mi-a dat de ziua mea mai multe cărţi, dintre cari Heinrich Heines Buch der Lieder, adică poeziile lui Heine. Fotografia ta e foarte frumoasă, dar eu zic, deşi celorlalţi nu le vine a crede, şi nici ţie, că eşti mai frumoasă în original. Rozica a oferit (cu concursul meu) un dar mamei, un şervet pentru tablă. Clara i-a adus mamei un Bürstenhelter pe jumătate, adică cu un singur buzunar în care se pun cărţi (de joc).

Am fost la Feldman de ziua Clarei, ducînd prăjituri cu urarea ca viaţa să-i fie dulce ca ele, şi 2 cărţi de poezii, ca viaţa să-i fie armonioasă şi plină de poezie. Alegerile s-au efectuat aproape, ieşind mult mai mulţi democraţi ca carpişti. A. C. Cuza candidînd la Fălticeni la colegiul ţărănesc a fost bătut, împreună cu Zelea Codreanu şi cu Şimulea [?].

Studenţii ţin mîine întrunire de protestare.

Am făcut cîteva sonete.

Îmi zise fata: „vin’ odată,

Căci te aştept, vin’ mai curînd”

Şi bolţile stau răsunînd,

De dulcea-i voce: „vin’ odată!”

Şi trista-i voce-mi zise blînd:

E or’ atît de-naintată…

Şi mă gîndesc şi-acum mirată

De ce stătut-am aşteptînd?”

Şi pe sub bolt’ aştept şi-acuma,

Să-ţi văd figura apărînd.

Nu văd nimic…În visuri numa,

Tu îmi apari să te privesc,

Şi glasu-ţi dulce, îngeresc,

Îmi zise: „Vino mai curînd”.

Sonet

O! De-ar lua figura-ţi cerească întrupare,

Să fii în a mea viaţă icoană de lumină,

Să fie-n veşnicie figura ta senină,

Să-mi pară că un înger în viaţa mea răsare,

Să-mi pară că durerea pe-o clipă se alină

Să las ca clipa vieţii încet să se strecoare

Şi-n viaţa mea figura-ţi senină, zîmbitoare

Să-mi deie fericirea şi liniştea deplină

Aşi vrea… Aşi vrea eu multe… Dar asta nu se poate

În lume fericire ! Se-nşeală cine crede

C-o are şi c-o poate oricînd întrebuinţa

În lume e minciună! Minciună ne e [?este-n] toate

Deasupra-i fericirea! Nebun cine se-ncrede

Şi speră-n sborul vremii s-o poată apuca!

Făcut 14 noiembrie

Fiind aici (la Dv.) îţi transmit cu ocazia aceasta multe salutări.

Isidor Laufer

Beno către Lina

Iaşi, 24 noiem. 1912

Dragă Lină,

Te rog, Lino, ce, acum ai aflat că sunt gentil? Eu îs dintotdeauna animabil, pardon, amabil, mai ales la poezii. Îmi pare bine că de astă dată îţi plac poeziile şi în special epigramele. Cît despre ştirile politice, fiindcă îmi spui că Ioselică îţi trimite ziare, nu-ţi mai scriu nimic.Ţi-aşi trimte o frumoasă poezie, tradusă din Uhland, dar e prea lungă.

Dar am făcut mai multe traduceri din Heine12 (11).

Heine

Lumea-i proastă şi oarbă

Se zice de mulţi!?

Ea zice de tine, copilă,

Că nu ai un bun caracter.

Lumea-i prostă şi oarbă

Şi nu te-a cunoaşte nicicînd,

Nu ştie sărutul tău dulce

Şi roşele-ţi buze arzînd.

Heine

Străluce florile toate

La raze călduţe de soare

Şi apele toate se-ndreaptă

Spre luminoasa mare.

Zburdă cînturile toate

La luminosu-mi amor.

Luaţi-mi suspine şi lacrimi,

O, cîntece triste – daţi zor.

Heine

Călătorirăm noi singuri

În diligenţă o noapte

Şi fiindu-ne pace în suflet

Vorbit-am, glumit-am în şoapte.

Dar cînd se crăpă de ziuă

Privitu-ne-am cu zor.

Căci între noi sta Amorul,

Palid şi orb călător.

Beno către Lina

[fără dată, după 17 decembrie 1912]

Dragă Lină,

Fiindcă ne-am luat sarcina cu toții de a te întreba (nu zic certa) de ce ești așa rece, trebuie să-ți scriu.

Dar eu alta am a-ți zice: Înțeleg să întrebuințezi expresii nemțești care să însemne lucruri, cum [?] sehr gut, prachtig etc., dar să-mi dai expresii ca „ziemlich gut” nu-mi place. Sau ca să spui că-i scump teatrul trona o expresie nemțească. Eu, mare patriot din punct de vedere politic, literar, cultural etc. etc. etc. nu admit asta. Alta ce mai faci? Fiindcă învățaseși Wilhelm Tell, îți trimit un mic început ca să-l judeci. Totodată două poezii de Goethe, două de Uhland, care împreună să formeze o parte din Lirica germană modernă13.

Știi! A murit Spiru Haret. Deși mare antisemit, totuși e un om de valoare.

Am uitat să-ți spun. Am luat de-acasă împreună cu Rozica o sticlă de Fiseil. Ba ce zic, o sticlă jumătate. Vacanță avem de-aseară. A cîntat la Iași, la Teatrul Național, un violonist, Simicel. Fiindcă-i văr cu Lița (îl chiamă Simionescu), Lița mi-a dat bilet stal I, trei lei degiaba. A cîntat minunat. A recitat între acte Calmuschi, un artist, niște anecdote și un spiritual monolog de P. Liciu: Gîngavul. Iară Gh. Cîrjă a recitat Greva fierarilor de Fr. Copée, în românește. Bine tradusă nu era și a fost recitată prea afectat. De altfel frumos. Era vorba să vie bădi Davila14 la Iași, dar n-a venit. Poate să vie după Anul Nou. Închipui-ți! [sic!] Papaia mi-a spus că bădi Davila i-a spus cum că [indescifrabil, pagină lipsă. Probabil: bădi Adolphe15 i-a spus că pot scoate un volum de poezii. E frumos din partea lui bădi Adolphe? Cred că bădi Adolphe, dacă știe că fac poezii, și încă atîtea, trebuia să-mi ceară să i le arăt, nu să pomenească de ele fără a le cunoaște! Ai închinat în sănătatea mea un pahar cu vin? Probabil că nu, de moment ce nu mi-ai scris.

Te sărut de multe ori, cu condiția ca să fii cuminte, dar cuminte de tot. Da [indescifrabil] Biiiiine!

Al tău frate care te sărută de mii de ori,

Beno

N.B. Cred că politica noastră o afli din jurnale austriace. Ale noastre spun minciuni din cap pînă-n picioare. Apropos! Procesul lui Pantelimon16, Iov și ceilalți, după o durată de șase zile, s-a isprăvit. Pantelimon, apărat de N. D. Cocea, Osvald Teodoreanu și vro șase alți avocați, a fost achitat împreună cu ceilalți. Dar fiindcă Pantelimon mai are o condamnare veche se va face recurs [indescifrabil, pagină lipsă] Viața lui Pantelimon e [indescifrabil]

Beno către Lina

poeziile ce ţi le trimit de la începutul anului cred că nu mă lasă aşa pe jos.

Fiindcă voi aveţi acolo Crăciun, să-ţi trimit o poezie de Heine:

Cei trei crai

Cei trei crai de la răsărit

Întreabă în fiece oraş:

Care-i drumul la Bethleem

Poţi tu să-mi spui, hăiţaş?

Bătrînii şi tinerii-aceasta n-o ştiu

Şi regii cată în zări.

Deasupra lor o stea aurie

Luceşte în depărtări.

La casa lui Ioseph steaua s-opri,

Acolo regii intrară;

Oierul [sic!] luceşte, copilul strigă

Şi regii atunce cîntară.

Acolo nu mai auzi pe străzile Vienei cîntîndu-se Colindele, Sămănătorii, şi nu vezi copiii umblînd cu steaua? Dar or fi şi acolo lucruri frumoase, căci dacă aşi crede că nu sunt aşi fi şi eu ca acela care crede că nevasta lui e frumoasă şi alta ca dînsa nu-i.

Am făcut o poezie şi după ce-am isprăvit-o am văzut că se cîntă pe melodia… Doi ochi odat’ am întîlnit, negri ca neagra noapte, pe care o cîntă Clara Feldman… Cîntă cu vorbele mele, te rog. Ei, începe! Aşa! Una, două, trei!

Pe malul rîului steteam,

S-ascund de lume dorul

Iar cînd pe tine te vedeam

Ţi-juram plîngînd amorul.

Beno către Lina

Iaşi, 4/17 ianuarie 1913

Dragă Lină,

Din ultimele tale scrisori te vedem prea alarmată. Crezi c-o s-avem război cu Bulgaria? De unde. Ziarele de altfel îs pline de minciuni. E drept că linişte nu-i, căci trata[ti]vile dintre bulgari (Dr. Dauf, preşedintele Sobraniei) şi români, prin Mişu şi Tache Ionescu, continuă încă şi bulgarii n-au de gînd să cedeze. Un frumos articol a scris I. Peretz (profesor universitar la Iaşi) în Opinia, în care compară pe copiii mici cari de Crăciun umblu cu steaua strigînd: ne daţi ori nu ne daţi!, cu românii care zic la bulgari acelaş lucru: ne daţi ori nu ne daţi? Întreaga presă europeană e alarmată şi mai toată Europa e în favoarea Bulgariei. De altfel, trata[ti]vile continuă şi sperăm să se isprăvească cu bine.

Ştii? Primul meu debut în arena literară. Am fost cu mama, papa, Rosica la ţaţă Reghina şi ţaţă Reghina mi-a zis să spun o poezie de mine făcută. (De unde ştie că fac poezii nu ştiu nici eu). Am spus: Cîntec de mai de Carmen Sylva şi cele trei poezii din Wilhelm Tell17. Toţi m-au felicitat călduros. Papaia nu auzise pînă atunci nici o poezie de mine. La bădi Adolphe nu i-am dat poezia. Cu o ocazie oarecare am să i-o dau. Dac-o veni bă. Davila la Iaşi, am să i le arăt lui.

Ştii că acum, în ţările străine, evreii luptă ca să facă din jargon o limbă frumoasă literară. De aceea eu găsind o poezie scrisă în jargon, care seamănă cu La steaua lui Eminescu am tradus-o şi ţi-o trimit şi ţie.

O melodie evree

Traducere din jargon18

După Wiliam Reisen19

Adeseori noaptea-am zărit,

Cum tainic zîmbind mi-a lucit

O stea luminoasă la mare.

Luceşte, în zarea de foc,

Şi cum se aruncă în joc

Aruncă scînteile rare.

Şi cum stam aşa tresărind,

Mă-ntorc deodată pîndind

La steaua din depărtare.

Dar cum mă întorc să privesc

Zîmbinda steluţă, zăresc

Încet şi treptat cum dispare.

Aşa, deseori ne-nşelăm

Şi spre fericire-alergăm,

Cînd ea ne luceşte în zare.

Dar cum ne grăbim spre noroc

Deodată dispare din loc,

Lăsîndu-ne în aşteptare.

Acum primesc scrisoarea de la tine. Mă întrebi de război? Dar eu ţi-am [răspuns] deja în pagina-ntîi. E drept că Tache Ionescu şi-a cîştigat renume. Şi la noi se ştie. Toma Ionescu

a vorbit la Berlin şi a fost aclamat şi lăudat foarte mult. De altfel, Europa ne recunoaşte meritele, dar ne priveşte cu ochi răi. Chiar aliata Austria şi Germania aprobîndu-ne nu ne judecă cu căldură, cum ar trebui. Chiar la cazul unui război e deajuns 2 corpuri de armată ca să zdrobească Bulgaria şi Serbia şi Muntenegru şi Turcia.

[Ultimul rînd ilizibil.]

[ filă disparată]

Beno către Lina

[fără dată]

Dragă Lină,

În primul rînd am să te rog în numele majorităţei… ca să scrii ca să se înţeleagă. Scrii pe o pagină ceva şi urmarea o vezi cine ştie unde. Te rog să numerotezi. Poezia care zici că ţi-a plăcut eu am şi uitat-o. Te rog să mi-o prescrii.

În arta poeziei am progresat: aşa, spre exemplu, am tradus din germană, dar chiar din germană, o poezie de Ulrich Treu:

Iubire, cîntă păsărele,

Freamătă codri şi izvoare,

Iubire e în toate cele,

Iubire scrie pe frunţi clare.

Dacă vorba de iubire

Vi-i prea grea de înţeles,

Nu cu oarba-vă privire,

Ci cu inima să vezi.

Traducerea e foarte bună. Aşa, în germană e „nich mit euren blinden Augen”. Pe româneşte: „nu cu oarba-vă privire”. E bine, nu-i aşa?

Beno către Lina

Iaşi 10/23 februarie 1913

Dragă Lină,

Ştii că bă. Davila i-a dat [în text: le-a dat] poeziile mele în critică lui bădi Adolphe. I-a spus mamei că îs foarte drăguţe, dar el nu vroia să-şi dea părerea, căci dacă părerea lui bădi Adolphe ar fi fost contrară s-ar fi chemat că el nu ştie să judece. Şi le-am dat lui bădi Adolphe. Aştept de-acu critica.

Calman mi-a citit poeziile şi în special la poezia Fragment i-a plăcut strofa treia:

Şi te-am iubit atîta… eu te-adoram, copilă!

Tu m-ai atras la tine cu zîmbetu-ţi şiret

Şi ai întors-o bine…ai fost atît de-abilă

Că ai făcut din mine, fără un pic de milă,

Din om voinic şi vesel – un pesimist poet.

Apropos! Bă. Davila era straşnic de curios să afle eu la cine fac curte! Ştii pentru ce? Fiindcă a cetit poeziile de amor! Cred că mergem azi la teatru la piesa Heidelbergu de altădată20. Am fost cu Calman săptămîna asta la teatru, la Zile vesele după război. Se face la noi o societate sup [sic!] preşidenţia lui Mitru, la care am să ţin de la început o conferinţă despre „Viaţa şi opera lui Mihail Eminescu”. Desigur că după asta voi urma cu Alecsandri, Coşbuc, Gr. Alexandrescu, Vlahuţă, Caragiale, Creangă etc.

De ziua mamei au fost la masă bădi David, ţaţă Fany, bădia, tata, Laufer, Calman. Am rostit o mică poezie, la un pahar. Poezia e o variantă a uneia din Goethe:

Cîntec Variantă

După Goethe de mine

În orele frumoase, În ora ast’ frumoasă,

La vin şi în amor, La un pahar cu vin,

Să înălţăm cu toţii Să fie împlinite

Un cîntec lin de dor. Dorinţele în plin.

Şi Dumnezeu din ceruri Şi Dumnezeu din ceruri

Ne-adune la un loc Ne-adune la un loc,

Căci doar el singur poate Căci doar el singur poate

Ca să ne dea noroc Ca să ne dea noroc.

S-aprindă-n piept un foc.

Acum, una originală: 

.

Izvorului i-am spus…

Izvorului i-am spus durerea

Şi dorul meu chinuitor

Şi el, prin murmurul lui dulce,

Mi-a alinat cumplitu-mi dor.

Şi florilor le-am spus durerea

Ce mi-a făcut-o sora lor

Şi plîns-au toate-n dimineaţă

Că alinat-au al meu dor.

Dar cînd ţi-am spus, iubito, ţie

De chinul ce-am de suferit,

Tu n-ai răspuns şi-atuncea dorul

Mai tare mi l-ai înăsprit.

Te sărut cu drag, al tău frate care te iubeşte,

[Beno]

Beno către Lina

Iaşi, 21 febr./ 6 [martie]1913

Dragă Lină,

Ţi-am promis alaltăieri că-ţi voi scrie azi mai pe larg de chestiunea poeziilor mele.

Ceea ce-i evident e că poeziile îs bune şi îi plac lui bădi Adolphe. Fiindcă pleacă azi pentru trei zile la Bucureşti mi-a dat caietul de poezii ca să-l complectez că vrea „să le mai recitească odată”. Joi asta (astăzi) s-a ţinut la şcoală prima adunare a noastră, la care a vorbit Manoilescu despre istoria Dobrogei, în care a reuşit foarte bine, apoi în recitare tot de el La arme de Şt. O Iosif , o [indescifrabil] notă de speranţă, cîntece din violină, flaut etc.

Joia viitoare voi vorbi eu, despre „Istoria literaturei române, de la izvorul ei pînă acuma”.

Am fost sîmbăta asta la Toinbyhall [sic !] (în localul cantinei Gheler)21 (20), unde l-am auzit pe Şaraga citind Din jurnalul unui copil evreu, Zissu [prenume indescifrabil]22 (21), o fantezie din istoria ebraică, un discurs de Dr. Früling etc.

Scrii că Ana Beiles nu ţi-a scris. Poate că s-a pierdut. Eu am văzut plicul lipit, cu adresă, cu marcă cu tot.

Acuma urmează indispensabilele poezii,

Te sărut cu drag, al tău frate care te iubeşte,

Beno

Serenadă

Să-ţi cînt, iubito, din ghitară

Un cînt duios, un cîntec lin.

Şi-n adieri de primăvară

Să se înalţe-n cer senin.

Coboară luna visătoare

Pe ceruri aducînd scîntei.

Ah, vin pe-aleile în floare

Să ne-aşezăm sub vechii tei.

Şi frunzele, în freamăt dulce,

Ne-or spune vechi poveşti de-amor

Şi-apoi porni-vor să se culce

Luînd cu ele-al nostru dor.

Şi hrană nouă

După Goethe –

I

Şi hrană nouă, sînge viu

Din lumea larg-am supt.

La piept pe draga mea o ţiu

Şi c-undele mă lupt

Ne legăn valuri’le pe noi,

În ritm încet şi lin

Şi întîlnim şi munţi şi văi

Şi nori şi cer senin.

II

Ochiule, de ce privirea

O cobori? Ori nălucirea

Te-a cuprins? Te du, vis lin!

C-aici i-amor şi cer senin.

III

Pe-albastre unde strălucesc

Mii stele zîmbitoare

Şi negurile dese cresc

De-astupă trista zare.

Şi adieri din zori de zi

În golfuri prind s-înceapă

Iar holdele mănoase nici

Se oglindesc în apă.

Noapte

Imitaţie după Tieck

Prin noapte-adîncă şi prin vînt

Coboar-un călător.

El cheamă stelele plîngînd

Şi-i chinuit de dor.

Îmi bate pieptul şi mi-i greu

Şi-aşa de singur sînt!

Cutreier veselia eu

Şi chinul pe pămînt.”

Ah, stele, boabe aurii,

Departe rămîneţi!

V-aşi spune –aproape de aţi fi –

De chinul unei vieţi!”

Răsună-n depărtări deodat’

Un cînt duios şi lin

Şi călătorul uşurat

Se simte mai senin.

Aproape eşti, şi-ndepărtat,

Dar singur tu nu eşti,

Privească ochiul tău curat

Spre stelele cereşti.

Căci stele boabe aurii

De tine-aproape sînt,

La tine veşnic vom privi

Cît vei fi pe pămînt!”

Iaşi, 24/ 11 ian. 1913

__________

1 Despre începuturile literare ale lui B. Fundoianu, despre colaborarea – simbioză cu Iacob Groper, despre semnificaţia pseudonimelor folosite vezi Roxana Sorescu, B. Fundoianu – Anii de ucenicie I-II, Observator cultural, nr. 500 şi 501, 12 şi 18 noiembrie 2005.

2 Text foarte greu descifrabil. S-au suprapus două foi de hîrtie pe care nu se uscase cerneala, petele acoperă textul.

3 Karl Stieler (1842- 1885), poet şi prozator german, cunoscut mai ales pentru scrierile sale în dialect bavarez.

4 Text în dialect bavarez. Copiat pe partea stîngă a paginii. Pe partea dreaptă a paginii – traducerea în limba română.

5 München (nota lui Beno Wechsler).

6 Conceptul de „plagiat” are o evoluţie practică şi semantică încă nestudiată amănunţit. În post-postmodernism preluarea nu numai de idei, motive, situaţii, personaje ci şi de sintagme sau chiar pasaje, fără a cita originalul, a primit denumirea de „uncreative writing” (scriere non-creativă) şi a fost teoretizată ca procedeu frecvent şi admisibil de alcătuire a unui text literar, urmînd în succesiunea imediată a principiului postmodern „nothing new” (nimic nu e nou).

7 Este de presupus că adolescentul nu descoperise că E. Lovinescu, în cele trei studii despre impresionism publicate în Convorbiri critice în 1909, vorbea despre „plagiatele” lui Coșbuc: „ populara poezie Trei, Doamne, și toți trei nu e decît o prelucrare conștientă a poeziei An Anfrag a lui Karl Stieler, scrisă în dialect bavarez și inspirată din războiul din 1870.”

8 Poem de succes de François Coppée (1842-1908), făcînd parte din volumul Poèmes modernes, 1869. Nu s-a păstrat nici un manuscris al lui Fundoianu conţinînd traducerea poemului. Acesta (Greva fierarilor) va fi amintit într-o scrisoare ulterioară, din 17 noiembrie 1912. Traducerea, făcută de altcineva, fusese recitată la un festival literar, iar adolescentul Beno, în cunoştinţă de cauză, o va aprecia ca ne fiind bună.

Este de remarcat faptul că Beno Wechsler îşi începe, la paisprezece ani, activitatea de traducător din două limbi, germană şi franceză. Acestea vor rămâne limbile din care va traduce sau pe care le va utiliza ca intermediare tot restul vieţii.

9 Beno începuse s-o mediteze pe sora cu şapte ani mai mică, Rosica (1905, Iaşi -1967, Bucureşti). Căsătorită cu scriitorul Paul Daniel, aceasta va conserva arhiva Fundoianu, valorificată de soţul ei în ediţia Poezii, ediţie, note şi variante de Paul Daniel şi G. Zarafu, studiu introductiv de Mircea Martin, postfaţă de Paul Daniel, Editura Minerva, 1978, rămasă pînă astăzi ediţia-standard a poeziei lui Fundoianu, întrucît conţine şi o mare parte a poemelor postume, nereeditate încă în seria începută de Opere, Editura Art, 2011. După decesul Rodicăi şi apoi al lui Paul Daniel, cea de a doua soţie a acestuia a înstrăinat arhiva către mai multe biblioteci şi arhive din Franţa, din Statele Unite, din Israel, din România, precum şi către diverşi particulari. Astăzi reconstituirea fondului documentar Fundoianu e o operaţiune mai dificilă probabil decît pentru oricare alt scriitor născut în România.

10 Poemul, unul din micile poeme fără titlu din Buch der Lieder, îl va obseda pe Fundoianu/ Fondane toată viaţa, căci e singurul de la care va porni şi o imitaţie în limba franceză. Fundoianu a prelucrat această primă versiune. Textul se regăseşte într-un manuscris nenumerotat, aflat în Biblioteca Beinecke a Universităţii Yale, datat Iaşi, 9 ianuarie 1914: „Un brad la miazănoapte/ Stă solitar, în doliu./ El doarme; neaua-n juru-i/ Întinde-un alb linţoliu// De-un palmier visează/ Ce-n caldul ecuator/Îşi plânge soarta-i tristă/Şi-i chinuit de dor.”

Poemul este de fapt intraductibil. Iar aceasta nu pentru că Heine, unul dintre poeţii germani cei mai accesibili ca vocabular şi sintaxă, ar fi complicat prea mult viziunea celor două strofe, ci pentru că genul substantivelor în limba germană este altul decît în limba română. Un arhetip (prin analogie de formă) al masculinităţii, un conifer (ein Fichtenbaum – un molid la Heine, un brad la Wechsler) visează la un arhetip, tot prin analogie de formă, al feminităţii: eine Palme. Şi reciproc, feminitatea visează masculinitatea. Cum amîndoi sunt copaci, legaţi de pămînt, visul rămâne irealizabil. Este tragedia imposibilităţii de a reuni contrariile, Riga Crypto şi lapona Enigel in nuce, spusă rapid şi fără lamentări, o descriere care constată. Pentru că în limba română bradul şi palmierul sunt amîndoi de genul masculin sensul erotic implicit e mai greu inteligibil. Iată şi prelucrarea textului în limba franceză: Lied (d’après Heine) „Un arbre noir sur neige blanche/ se sent les genoux grelottants./ Il dort. Dans la peau de sa planche,/ S’engouffrent le gel et le vent.// Il rêve d’une oasis calme/ où, légère – sur ses orteils/ Se dodeline cette palme/ sucrée par les puissants soleils.” (Benjamin Fondane, Poèmes retrouvés. Edition sans fin. Présentation de Monique Jutrin, Parole et Silence, 2013, p.139)

11 Textul face parte dintre traducerile nereluate şi netranscrise separat de poetul în devenire, de vreme ce nu s-a păstrat nici un alt manuscris cunoscut al acestuia.

12 Toate aceste texte vor fi păstrate de autor printre hîrtiile sale. Ele se vor regăsi în volumul Tălmăciri din seria Opere, aflat în pregătire.

13 Proiectul adolescentin al unui volum de Lirică germană modernă nu s-a realizat. Micile traduceri din Wilhelm Tell de Schiller, din Goethe şi Uhland se vor regăsi în volumul Tălmăciri, din seria Opere.

14 Dramaturgul Alexandru Davila (1862- 1929), unchi prin alianţă.

15 Doctorul A. Steuerman – Rodion (1871 – 1918), care a avut un rol decisiv în formarea literară şi în primele încercări de publicare ale nepotului său. Pentru tînărul Beno – autoritate absolută în ce priveşte judecata literară asupra producţiilor sale.

16 Pantelimon Toader Adumitroaiei (1871- 1929) devenise haiduc după ce fusese acuzat pe nedrept de un furt de vite. Era vestit pentru că nu trăgea niciodată cu arma, acţiona adesea deghizat în popă, iar autorităţile nu reuşeau să-l prindă, spre hazul presei. Foarte puternic mediatizat în ziarele vremii: Universul, Dimineaţa, Adevărul, Facla, Epoca, Viitorul, în special prin campania de presă susţinută de N. D. Cocea. La procesul din 1912 Pantelimon a fost achitat, la fel la cel din 1914, întrucît nu ucisese niciodată pe nimeni. S-a reîntors în satul natal, s-a căsătorit, a murit de cancer şi a fost înmormîntat cu trei preoţi, aşa cum dorise. „Pantelimon ajunge rapid o celebritate datorită ştirilor, o parte din ele fanteziste, zvonuri, farse.” (Stelian Tănase, care îl consideră invenţia unui gazetar de o moralitate îndoielnică, N. D. Cocea.) Pînă în zilele noastre a fost eroul unor romane populare şi al unor piese de teatru; a constituit de asemenea obiectul unor reconstituiri biografice: Mihai Stoian, Reabilitarea unui haiduc, 1968. În 1983, Dan Piţa i-a dedicat un film.

17 Textele vor fi publicate în volumul Tălmăciri. Din Wilhelm Tell însă nu s-au păstrat decît două mici fragmente, nu trei.

18 Din idiş.

19 Abraham Reisen (Avrom Reyzen) (1876-1953), scriitor, poet şi editor de limbă idiş. Textul transcris în epistolă nu s-a mai păstrat în alt manuscris, nici nu a fost prelucrat şi publicat de Fundoianu. Din Reisen a publicat două traduceri: Lied (Mântuirea, 20 februrie 1919) şi Ghetto (Rampa, 27 iulie 1921). Fundoianu greşeşte prenumele autorului, probabil nu foarte bine cunoscut.

20 Heidelbergul de altădată, piesă în cinci acte de Wilhelm Meyer-Förster, dramatizare după propriul roman, Karl Heinrich.

21 Despre întîlnirile de la Toynbee Hall, sala în care aveau loc întîlnirile comunităţii evreieşti din Iaşi, şi despre rolul lor în formarea adolescentului Beno Wechsler vezi Roxana Sorescu, B. Fundoianu – Anii de ucenicie, loc. cit.

22 A.(Avram) L.(eib) Zissu (1888, Piatra Neamţ – 1956, Tel Aviv), publicistul şi prozatorul care, în 1919, îi va oferi lui Fundoianu un post de corector şi de redactor la ziarul Mântuirea, în Bucureşti, şi cu care va păstra toată viaţa o strînsă legătură intelectuală. Fantezia de care e vorba poate fi una din povestirile care vor intra în componenţa volumului Spovedania unui candelabru (1926), ce va fi tradus în limba franceză în 1928 de Benjamin Fondane.