După –amiază cu măști de copii
din vaza de lut așezată pe masă
florile albe de castan
pe care le-am adunat într-o lungă plimbare
în doi
prin grădina castelului
încep a se împrăștia una câte una
pe covor
un șir de zâmbete neliniștitoare
Apropie-te, Platero
ne-am ridicat de la aceeași terasă
vorbindu-ne ore întregi numai în șoaptă
„arătați-ne-ncet soarele vostru”
apoi ne făceam niște semne cu fulgii care cădeau
până am uitat să vorbim
și odată ajunși pe un câmp
tu ai întins mâinile
și ai ridicat un colț al ninsorii
și pe acolo te-am văzut
cum te apropiai coborând muntele
călare pe un nor argintiu
care semăna puțin cu măgărușul Platero
înserarea era între noi
un pește de sticlă
pe care-l mâncau stelele
Locuire
în merele de aur nu vor locui niciodată
viermi
care să se-mbete cu mustul lor acrișor
punem în zadar pansamente
aerului
prin care a trecut o piatră în zbor
și privim mereu la peretele
de unde se desfac și cad
umbre aruncate de limbile unui ceas
Cântarul de scrisori
ca un mic cântar de scrisori
așa e poezia
pe masa lungă a oficiului poștal
cuvinte
din care până mai ieri curgeau capete de ață
și firimituri
ca dintr-o pâine
fulgerul
se aude chemat de propria-i voce
prin cămările unei saline
e miezul nopții iar prin pereți răzbate
zgomotul unei mașini de cusut
podul casei se umple de lovituri
de ciocan
cu un braț pe umărul îngerului
iar cu celălalt pe un munte înzăpezit
micuțul cântar
nu obosește să măsoare
bucuria din ochii cuvintelor
care s-au întâlnit cu tăcerea
Strada
strada ce-o urc pare
o fată care stă la fereastră
și împletește dantelă
în mintea ei luna e o gaură-n cer
un lan de ovăz de un verde-palid
metalic
iar în mijlocul lui un căluț
se întinde peste peretele casei
această zi se sfârșește
cum ai împinge pe o masă celui
aflat în fața ta
un act de naștere cu scrisul șters
Aparté
din zăpadă ridicau capetele marionete
după ce o săptămână întreagă
a nins peste ele
la marginea grădinii unde se aflau
m-ai chemat să batem cu pietre
vântul
pe toate vocile ne rugau
să le aducem un geamantan de cuvinte
în aerul de tăciuni stinși
de vorbit nu s-au mai vorbit între ele
de când erau brazi pe colina ascuțită din zare
și îi cuprindea frica singuri în beznă
Jucării de lut
mă voi gândi mult la tine după ce voi muri
așa se auzeau șușoteli dinspre cele două umbre
de porțelan
într-un parc
pe o alee care crăpa sub tălpile lor
iar din vârful degetelor ei
desculțe
picurară câteva zerouri în nisipul uscat
dimineața ne-a prins jucând zaruri pe râu
ochii ni-i aruncam
apoi așteptam în liniște
să-i auzim unde cad
din soare creșteau ramuri de aur
dealurile împădurite sunt case numai ieri văruite
în care ne mutăm
Vers alb
motto:
„Ce ne pasă
când va fi
dacă este de neînlăturat” (Montaigne)
viața e un vers alb
iar moartea un vers regulat
întunericul vine
și își scufundă picioarele
în capetele acestor statui albe de spumă
care se întorc râzând
către noi
lumina tușește sec
stând pe loc
de la moarte la viață
ascultăm blancul
dintre silabele cucului
Figurina
astăzi cerul e o carapace de broască țestoasă
pe care o târăsc leneș pe străzi
ea îmi apără ochii de soarele necruțător
și obrajii de vânt și de ploi
de ea atârnă păsările care lovesc vârful copacilor
și clopotele care tocmai se-aud
eu stau călare deasupra ei
și cu toate degetele bat darabana
iar pe unde trecem toți ne flutură mâinile
ne fac semne de adio
intrând încet pe pământ
Ilustrație de carte
cerul e o frunză întinsă
pe nervurile fulgerelor
o rupi din copac cu gesturi încete
și zâmbind o pui la presat
în cartea pe care o ții pe genunchi
nici nu observi cum îi iau locul
straturi de gura-leului
iar în mijlocul lor
un scaun pliant și o lumânare aprinsă
se pregătesc să-și spună noapte bună
Iar
în liniștea dimineții care urmează unei duminici
pe străzi de pergament
auzeam iar zborul fluturilor
ei plecau și veneau
prin geamurile larg deschise
lăsau șerpi
cu carnea lor rece
și tot mai grăbiți
în aerul care încărunțea
cerul părea zgâriat în câteva locuri
avea niște cute adânci
de cearșaf alb
pe care cineva a sforăit îndelung
priveam cu ochii însă nu vedeam cu ei
Captivul
un corb
și-a prins umbra prea lată
în rama unei păduri
acum se zbate să scape
împrăștiind stropi de sânge
și pene
pe cerul proaspăt greblat