meridian

Poeme de Aleš Mustar

Articol publicat în ediția 1-2/2019

Aleš Mustar s-a născut în 1968, la Ljubljana. Este poet şi traducător. A absolvit Facultatea de Litere din Ljubljana și a obţinut doctoratul în literatura română la Facultatea de Litere din București. Traduce poezie, proză și teatru din limbile română și macedoneană. Până în prezent, a tradus peste treizeci volume. În anul 2005, a debutat cu volumul de poezie Interpretări (ne)autorizate, care a fost tradus în limbile engleză și macedoneană. Recent, a apărut la Ljubljana volumul său de poezie Între două vârste, din care face parte şi acest grupaj. Este prezent în mai multe antologii de poezie. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Slovenia și al Uniunii Traducătorilor Literari din Slovenia. Scrie și texte de teatru alternativ.

În căutarea inspiraţiei

Încărcat cu operele complete
ale lui Shakespeare cel Mare
caut inspiraţie într-un parc steril dintr-o metropolă est-europeană,
desfigurată din timp în timp de nişte ţigănuşi
ologi numai ca
valoarea lor pe piaţă să fie mai mare,
de nişte bunicuţe mutate din casa lor, ale căror nepoţi s-au năpustit în Occident
şi au uitat să trimită bani de chirie şi de pâine,
şi s-ar mai găsi şi altceva la fel de urât.
Porumbei obraznici zboară chiar deasupra capului meu,
în care îmi sporovăiesc nişte vrăbii,
cu bătrânul din stânga mea întoarcem capul
în acelaşi timp după tinere îmbrăcate sumar,
după nişte dandy de ultimă oră cu mocasini şi laptop pe umăr,
după ologii de mâini sau de picioare.
Prea e mare doza de inspiraţie, îmi spun,
fă mai curând o faptă bună,
întorc capul şi mă adresez bătrânului,
simt o mulţumire fără margini,
sunt Caritas în persoană,
deschid cartea de înţelepciune bipedă,
ascult, ascult.
Prea multe motive! Prea multă inspiraţie!!!
Doar nu culeg afine

Fotografie de familie

Plimbându-mă pe dealul Golovec, când văd o veveriţă pe o creangă,
mă gândesc imediat la unul dintre parcurile marilor oraşe.
O privesc atât de atent,
că nu mă uit pe unde calc,
aşa că mă împiedic de o rădăcină
şi cad.
Dar nici această căzătură nu mă face
să fiu conştient de firavele mele rădăcini ţărăneşti.
Când ajung acasă,
va trebui să-l rog pe tata
să mă ajute să bat un cui în perete pentru o fotografie de familie.
Iar o să-mi fie frică, aşa cum mi-a fost toată viaţa,
să nu-mi dea din greşeală cu ciocanul peste degete
şi să mă pedepsească astfel pentru proiectul lui de viaţă eşuat.
Un fiu a ajuns bine, celălalt a dat-o complet în bară.
Pe de altă parte chiar îmi doresc
să mă trosnească o dată pentru totdeauna,
serios,
ca să-l pot lovi la rândul meu,
să dispară o dată pentru totdeauna durerea din suflet,
cauzată de dispreţ,
iar soţiile noastre ne-ar pune pe vânătăi
fleici de vită,
tăiate de el.
Copil fiind mi-a fost întotdeauna frică de vaci,
de aceea nici supa de vită nu mi-a plăcut niciodată,
pentru că îmi era teamă ca nu cumva vaca din supă
să se uite la mine şi să facă muuu!,
da, tată, copil fiind mi-era frică de mugete.
Când treceam pe lângă un grajd, întorceam capul în altă parte,
pentru că mugetele vacilor sunt de-a dreptul înspăimântătoare,
dar nici vacile care pasc nu sunt deloc mai prietenoase,
anul trecut au atacat un prieten aflat într-o excursie cu familia pe Muntele Mare.
Tată, mie îmi ajunge vaca mov Milka.
Niciodată nu voi fi băiat de ţăran,
din copilăria la ţară mi-au rămas în minte
doar mirosul de fân cosit,
bunicul
şi un castron imens de melancolie.
Tată, ştiu că mâine mergi la tribunal să te lupţi pentru hotarul nostru
şi că mă crezi un papă-lapte,
pentru că nu vreau să te ajut.
Dar eu nu sunt făcut din lut,
să mă frămânţi aşa cum vrei tu,
numai Dumnezeu are dreptul să creeze omul după chipul şi asemănarea lui!
Tată, nu-ţi aminteşti oare,
că n-am fost un luptător iscusit la hotarele ţării?
Lupta asta e a ta, nu a mea,
oricum după război mulţi viteji se arată.
Aş vrea să-i spun toate astea,
strângând cuie în mâini,
ca şi cum ar fi ale lui Hristos,
dar tac mâlc.
După regulile Feng Shui,
pentru fericirea familiei,
trebuie scoase din dormitor
toate oglinzile şi fotografiile …

Špica

De atâta aer stătut în mica sală de tribunal,
unde şi-au relatat viaţa
sclavele sexuale,
îmbibat de o aromă de parfum prea dulceag,
de muncă forţată
şi de sudoare,
în voia soartei,
o apuc spre Špica, să respir aer curat.
Ljubljanica,
care i-a răpit viaţa coafezei mamei mele,
de prea multă iubire pentru soţul decedat,
lui Klemen din cauza
noului stil de viaţă a tinerilor
şi Urškăi de prea mult orgoliu,
dă aproape pe de lături.
Sălciile, tăiate o dată, în timpul vieţii mele,
au crescut din nou.
Peste tot
iubitori de patrupede,
de porumbei, raţe
şi nutrii,
numai iubitori de oameni, nicăieri.
Şi nici de castori, care au emigrat
în basmul lui Jalen.
Respir adânc, gâfâit,
dar respiraţia mea nu stârneşte memoria râului.
Reînviu din memorie tehnicile de respiraţie,
pe care le-am învăţat în tinereţe.
Iar râul curge
liniştit, imperceptibil,
ca şi respiraţia mea.

Ceasornicarul

Pentru că viaţa lui s-a sfârşit
printre containerele pentru separarea deşeurilor
şi a trebuit să-l descopere un străin,
bănuiesc că nu o să ajungă cu uşurinţă pe lumea cealaltă,
deşi Ema crede
că răposata lui soţie va fi extrem de bucuroasă.
Anul ăsta, grădina lui a rodit ca niciodată,
mai ales florile sunt aşa de frumoase.
Vecinii, care nu şi-au permis o pătură
cu care să-l acopere,
îl invidiază sigur pentru o asemenea grădină, cu toate că a murit.
Pentru că toată viaţa a reparat instrumente de măsurare a timpului,
cadavrul lui a conservat căldura.
Ucenic fiind a reparat ceasuri cu cuc,
acum deasupra casei lui se adună ciorile.
La maturitate a venit rândul deşteptătoarelor
şi al altor mecanisme care ticăie.
În ritmul ăsta a trăit cu soţia lui întreaga viaţă.
Când au apărut bateriile,
soţia ceasornicarului s-a îmbolnăvit de ceva incurabil,
probabil din cauza radiaţiilor.
Azi nimeni nu mai poartă ceas,
existând aplicaţii pentru telefoanele mobile.
Sunetele digitale te invită la gimnastica aerobică de dimineaţă,
la dans sau la activităţi fizice asemănătoare.
S-a terminat cu lenevitul în pat şi cu întinsul oaselor.
Din cauza avertismentelor sonore,
omul nu mai poate azi să uite de nicio aniversare!
De aceea şi inima ceasornicarului a încetat să mai bată.
Gata cu tic-tac, tic-tac, tic-tac …

(Traduceri de Paula Braga Šimenc)