medalion
Nanos Valaoritis

Viața mea de după

Articol publicat în ediția 11-12/2019

MEDALION NANOS VALAORITIS

Voi putea să mai scriu după ce voi muri? Am scris în mijlocul furtunilor electrice, în ajunul morții, și înainte ca vaporul să se scufunde, am cântat pe punțile sale, și când coloanele s-au prăbușit, eram în templu, forțându-mi corzile vocale cu ultima suflare… Am scris în timpul unor pene complete de electricitate și al unor depresii. În timp ce eram prins în capcana unor subterane lipsite de aer. În fața plutoanelor de execuție ale dictaturilor. Am scris chiar în timpul unor concerte de rock și dormind în patul meu. Tot ce îmi trebuie acum este un creion și hârtie și voi continua să scriu despre eternitate.

Dar cum voi găsi creion și hârtie în mormânt?

Hm… Nu m-am gândit la asta. Va trebui să le comand înainte. Și în mari cantități. Dar dacă vor putrezi?

În cazul ăsta va trebui să scriu cu un creion-spirit pe hârtie spirituală. Sau, mai bine, voi dicta unui poet în viață pe care îl voi bântui după ce voi muri. Se știe doar că Milton orb a dictat fiicei sale ceea ce a văzut în noaptea din ultima parte din Paradisul pierdut, și că Fergus McRoich a recitat poemul său Tain din mormânt, Homer a chemat Muzele în ajutor, Shakespeare a scris „Gândul a fost condus de mâna Sa” („Thought went along with His Hand”), după cum ne spun The Players. Și Blake, oh, da, Blake, credeți sau nu, a scris Milton-ul său plecând de la fragmentele unui imens poem existent în altă parte, și Mahabharata a fost dictată de Vyasa din memoria zeului însuși al scriiturii, Ganesha, sub aparența unui elefant, și Aristeas a scris Arismaspea după ce a revenit dintre morţi. Dante a făcut același voiaj „nel mezzo del camin” al vieții sale, și Er Pamphylianul, ne spune Platon, a descris Lumea Cealaltă cu multe detalii, ca și toți acești șamani din Asia Centrală care au călătorit în lumea cealaltă și au povestit în public pe unde au trecut de la începutul călătoriei, și Ulisse, revenit de pe lumea cealaltă după zece ani, și reîntors acolo pentru a-și plăti datoriile, și ultimul, dar nu cel mai puțin important, Yeats, care a adus „O viziune” a spiritelor care au dominat-o pe soția sa, în transă. Și eu însumi scriind Poemul Anonim al lui Photeinos Ayannis după ce trăsesem două fumuri dintr-un joint puternic, care m-au pus în contact cu străbunicul meu, poetul, și Ginsberg care a scris Kadiș după ce a auzit vocea lui Blake, pentru acesta și pentru propria lui mamă, și spiritul Mezcalului ajutându-l pe Castaneda să înțeleagă, și Poe inspirat de spiritul Opiumului, și Rimbaud scriind Un anotimp în infern, grav bolnav și pe când se credea mort, și Breton consultând mai mulți mediumi despre scriitura automată, și Siniavski bântuit de toate aceste spirite în timp ce scria Povestiri fantastice și Liubimov, și Jung care a întâlnit un Guru pe când se afla în comă, și Reich care l-a bântuit pe Makaveiev și l-a făcut să realizeze filmul Misterele organismului, și Joyce care n-a putut să se împiedice să deformeze fiecare frază în engleză pe care a auzit-o în viața lui, și Beckett ale cărui personaje continuă să fie absorbite în scriitură după moarte, și Meyrinck care scrisese Golem din punctul de vedere al unui om fără memorie, și Bulgakov Maestrul și Margareta după Goethe, și Dylan Thomas scriind despre fantomele din țara Galilor…

Toți acești oameni au mers până departe dincolo de propriile lor vieți și au văzut în viitor și în trecut ceea ce nimeni nu văzuse până atunci, și văd din perspectiva aceasta, văd secretul Iliadei și Odiseei așa cum au fost concepute de Homer. Și gândiți-vă și la Socrate după moartea lui, și la propriul său demon care, bântuindu-l pe Platon, l-a făcut să scrie toate aceste dialoguri… apropo de el însuși.

V-am convins, domnule Om de pe Stradă?

M-ați convins apropo de scrisul după moarte. Dar nu e mare lucru. Ce devine sexul după moarte?

Nu e o idee proastă. Va trebui să mă gândesc la asta. Dar pot să vă spun deja că după Apollinaire, Ludovic al II-lea al Bavariei, „Regele Lunii” cum a fost poreclit, a reușit să se culce cu fiecare frumusețe decedată la care se putea gândi, cu ajutorul unei mașini miraculoase.

Omul de pe stradă: Unde este mașina asta acum?

Eu: Pierdută undeva în munții Bavariei.

Omul de pe Stradă: Hai să mergem să o dezgropăm…

(Din volumul My Afterlife Guaranteed, City Lights Books,
San Francisco, 1990)
Traducere din engleză de Sebastian Reichmann