cititor în stele
EMIL LUNGEANU

LEGISLATORUL CERULUI

Articol publicat în ediția 5/2020

Un baraj de artilerie al trupelor franceze din Al Doilea Război Mondial, ce urma să facă una cu pământul orășelul cu nume ciudat Weil („Deoarece”) din Württemberg, supranumit „Poarta către Pădurea Neagră”, a fost anulat în ultimul moment, atunci când s-a aflat că acolo se născuse Kepler, în 1571. În piața muzeului orășenesc, un splendid monument de bronz, ridicat la 1870, pe un soclu înalt octogonal, stătea mărturie despre omagiul adus de posteritate „Legislatorului cerului”.

De unde să aibă habar biata maică-sa, arătându-i pe cer marea cometă din 1577, că pe micuțul Johannes ecoul acelei experiențe îl va face, peste trei decenii, celebru? Dar prețul plătit în schimbul faimei a fost scump. Kepler a avut parte de o viață grea, cu multe necazuri și o sănătate precară, lungi și epuizante călătorii în căruță, doisprezece copii de crescut și o consoartă maladivă, „proastă, ursuză, solitară și melancolică”, care-i disprețuia munca de profesor la Universitatea din Graz. Și-a scăpat cu chiu cu vai mama întemnițată vreme de cinci ani sub învinuirea de vrăjitorie, dar nu i-a mai putut împiedica moartea, de pe urma torturilor suferite. Luteran în vremuri de intoleranță și persecuții, s-a văzut concediat de la catedră și silit să ia drumul bejeniei. Soarta i s-a ameliorat abia după ce Tycho Brahe, care-i citise prima carte, l-a invitat să-i fie asistent la Praga, unde, după moartea neașteptată a marelui danez, îi va urma în postul de astronom al curții imperiale a lui Rudolf al II-lea, la vârsta de numai 30 de ani.

Fie și de scurtă durată (1600-1601), colaborarea cu Tycho avea să fie decisivă în descoperirea legilor mișcării planetelor. Încă din 1596, Kepler enunțase în Mysterium Cosmographicum, teza că orbitele circumsolare nu erau cercuri, ci elipse (prima lege). Matematician excepțional, el a știut să valorifice tezaurul de observații și calcule de mare precizie al lui Brahe, constatând că revoluția unei planete este cu atât mai rapidă, cu cât se află mai aproape de Soare (legea a doua, publicată în Astronomia Nova, 1609) și că pătratul perioadei orbitale e direct proporțional cu cubul depărtării medii de Soare (legea a treia, formulată în Harmonices Mundi, 1619). Deși greu acceptate, aceste revelații s-au dovedit mai târziu fundamentale pentru bazele cercetării astronomice, legile lui Kepler fiind de fapt un caz particular al legilor puse mai târziu de Newton la temelia mecanicii clasice. Însuși Kepler a fost impresionat de confirmarea lor în așa măsură, încât vedea în această ordine cosmică, la fel ca și în geometria unui fulg de zăpadă, o operă divină, ceea ce, de altfel, era și normal pentru un absolvent de teologie al Universității din Tübingen, care fusese cât pe ce să devină preot. Așa se explică de ce, tributar obsesiilor pitagoreice oculte ale tuturor matematicienilor din acele vremi, a irosit ani de zile căutând zadarnic explicarea structurii sistemului solar pe baza unui model geometric perfect prin agregarea celor mai importante poliedre regulate. Dar parcă Newton însuși, „părintele rațiunii”, nu va practica și el alchimia, dedicându-i mai multă cerneală decât lucrărilor sale științifice? Oare Galilei nu va spune și el că „matematica este limba cu care Dumnezeu a scris universul”?

Pe lângă legile mișcării planetelor, alte contribuții semnificative au fost Tabelele Rudolfine (1627), utilizate apoi de practicieni vreme de două veacuri, inventarea lunetei kepleriene (1611), prezicerea tranzitului lui Mercur pe discul Soarelui, observațiile făcute asupra supernovei din 1604, publicate sub titlul Despre o nouă stea la piciorul Șarpelui, un studiu dedicat cometelor ș.a.

În memoria adormitului din cripta bisericii Sf. Petru din Regensburg, azi îi poartă numele un crater lunar din Oceanul Furtunilor și primul telescop spațial specializat în descoperirea planetelor de tip terestru din alte sisteme solare. Dintre cele aproximativ 4000 de exoplanete înregistrate până acum, 2681 i se datorează acestui telescop lansat pe orbită la 7 martie 2009, grație căruia știm în prezent că galaxia noastră numără, de fapt, chiar mai multe planete decât stele și că 20-50 % dintre stelele vizibile cu ochiul liber pe cerul nocturn au probabil planete de tipul Pământului, revelație care a făcut (tot) una cu pământul vechile estimări conservatoare bazate pe ecuația lui Drake. Steaua Kepler-90, bunăoară, situată în Dragonul la 2545 ani-lumină, numără ea singură opt planete, fiind o versiune miniaturală a propriului nostru sistem solar. Din păcate, întocmai ca și Johannes însuși (decedat la 59 ani), după doar zece ani, omonimul său a răposat prematur, din lipsă de combustibil. Fie-i gravitația ușoară!

De la Gheorghe Asachi încoace, s-a auzit de Kepler până chiar și pe meleagurile noastre mioritice. Dovadă? Serviciile de implementare a soluției Dynamics 365 Business Central (Navision) oferite astăzi de o companie de software pentru planificarea resurselor în afaceri: Kepler Management Systems.