remember
Nicolae Prelipceanu

Scriitorul, editorul, omul de acțiune

Articol publicat în ediția 6/2020

Mircea Ciobanu – 80

Un mare scriitor, dacă nu chiar uitat astăzi, totuși intrat într-un con de umbră, cum se spune cu o metaforă suprautilizată, este Mircea Ciobanu. Scriu este pentru că opera lui ne însoțește în continuare, la aproape 25 de ani de când el ne-a părăsit.

Poet de substanță și prozator asemenea, Mircea Ciobanu a fost și unul dintre marii editori de literatură română, descoperitor și sprijinitor de scriitori tineri sau doar noi. Redactorul de carte Mircea Ciobanu a fost un foarte abil autor de referate care să înșele cenzura și să facă să treacă volume care, probabil, altfel, lăsate în voia altor redactori, nu s-ar fi putut publica. Nu a făcut nimeni socoteala scriitorilor români pe care i-a publicat la Editura Cartea Românească, unde a lucrat mulți ani, iar după revoluție, la Editura Vitruviu, pe care a înființat-o și a condus-o până la moartea sa, în aprilie 1996.

Cum generațiile de cititori de azi probabil că știu foarte puțin despre acest mare scriitor, ar fi, poate, instructiv, mai întâi, să dăm, aici, mai jos, bibliografia operei sale, care, citită numai așa, pe titluri și poate da o imagine a preocupărilor și a realizărilor sale:

Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, E. P. L., 1966

Patimile, Editura Tineretului, 1968.

Martorii, E. P. L., 1968, ediția a doua, revăzută, 1973.

Epistole I, E. P. L., 1968.

Cartea fiilor, Editura Cartea Românească, 1970, ediția a doua, Editura Vitruviu, 1998.

Etica, Editura Albatros, 1971.

Armura lui Thomas si alte epistole, Editura Eminescu, 1971.

Tăietorul de lemne, Editura Cartea Românească, 1974.

Cele ce sînt, Editura Eminescu, 1974.

Istorii, vol. I, Editura Eminescu, 1977, ediția a doua, Editura Vitruviu, 1999.

Istorii, vol. II, Editura Cartea Românească, 1978, ediția a doua, Editura Vitruviu, 1999.

Patimile, Editura Cartea Românească, 1979.

Istorii, vol. III, Editura Eminescu, 1981, ediția a doua, Editura Vitruviu, 1999.

Versuri, Editura Eminescu, 1982.

Istorii, vol. IV, Editura Cartea Românească, 1983.

Vîntul Ahab, Editura Eminescu, 1984.

Marele scrib, Albatros, colecția „Cele mai frumoase poezii”, 1985.

Istorii, vol. V, Editura Eminescu, 1986.

Martorii. Epistole. Tăietorii de lemne, Editura Minerva, 1988.

Viața lumii, Editura Cartea Românească, 1989.

Nimic fără Dumnezeu. Convorbiri cu Mihai I al României, Humanitas, 1992 – vol. I.

Nimic fără Dumnezeu. Noi convorbiri cu Mihai I al României, Humanitas, 1993 – vol. II.

Tînărul bogat (vol. VI din Istorii), Editura Cartea Românească, 1993.

Poeme, Editura Princeps, Iași, 1994

În fața neamului meu, (Convorbiri cu Regele Mihai I), Editura Princeps, Iași, 1995.

La capătul puterilor. Însemnări pe Cartea lui Iov, Editura Vitruviu, 1997.

Anul tăcerii, Editura Vitruviu, București, 1997.

Convorbiri cu Regele Mihai I al României, vol. I, Humanitas, 2004, ediția a treia.

Convorbiri cu Mihai I al României, Humanitas, vol. II, 2008, ediția a treia.

De observat cărțile de convorbiri dedicate Regelui Mihai I al României, cu care a purtat dialoguri esențiale, pe vremea când acesta nu avea nici dreptul să calce în România lui I. Iliescu. Trebuie să adaug că Mircea Ciobanu era nu doar un admirator al monarhiei ci și un militant pentru revenirea României la această formă de guvernământ, și că, până în ultima sa clipă de viață, a sperat că țara sa va deveni din nou monarhie constituțională, prin întoarcerea pe tron a celui izgonit la 30 decembrie 1947, într-una dintre cele mai negre zile ale istoriei sale. Era convins că numai monarhia poate schimba lumea românească și instaura dreptatea și adevărul asupra trecutului. Adevăr pe care l-a scos la iveală provocându-l pe Mihai I să aducă lămuriri însemnate asupra anilor de domnie în România și mai apoi asupra celor petrecuți în exilul dictat de la Moscova. A reușit, cred, cel mai luminos portret al regelui prin el însuși, ceea ce nu era ușor, date fiind minciunile sfruntate proferate de comuniști și înfipte în creierele necoapte ale tuturor românilor timp de peste 45 de ani. Minciuni pe care le mai putem vedea sau auzi și astăzi din partea oamenilor noi, creați sau mai precis mari mutilați ai educației comuniste.

La Editura Vitruviu, pe care a înființat-o în 1995, a inițiat, cumva în continuarea convorbirilor sale cu Regele Mihai, un proiect care purta un titlu grăitor explicit: anti-Roller. Pentru cei care nu mai știu, Istoria RPR a lui Mihail Roller, răspândită prin toate mijloacele în anii ’50, cei ai proletcultismului, a făcut ravagii și mai face încă, în mințile românilor. Minciunile ei au continuat să fie propagate și după ce manualul fusese scos din școli și facultăți, dar mistificările sale persistau în noile făcături mascat-proletcultiste. Începuse chiar, cu ajutorul unor sponsorizări, punerea în practică a acestui proiect, un istoric urma să ia, pe rând, minciunile istoriografiei comuniste și să le demonteze, punând în locul lor adevărul. Ar fi urmat să apară un corpus de cărți de istorie care să se alăture, cumva, el nu spunea asta, dar am înțeles singur, atunci când, cu puține zile înainte de moartea sa, în aprilie 1996, mi-a împărtășit ideea. Dar, lăsat să moară la Spitalul Universitar de pe Splai, cu un început de atac cerebral, o noapte întreagă fără asistență medicală, și acest proiect, ca și atâtea altele, cărți și idei pe care le-ar fi lansat în lumea cultural românească, au rămas o amintire luminoasă a unui scriitor și intelectual român de cea mai pură și înaltă clasă.

Faptul că și-a dedicat ani din viața sa scurtă scoaterii la lumină a adevărului, în loc să se preocupe numai și numai de opera proprie, adaugă la caracterul său altruist, pe care l-a vădit și în editarea confraților săi, mulți dintre ei debutanți.