AFARĂ
Încercarea moarte n-are
așa că am luat-o încetinel
pe trepte în jos. Mi-am zis gata
destul cu izolarea asta între patru
pereți. Mi-am băgat preventiv
într-unul din buzunare declarația
pe propria răspundere și-am țâșnit
pe trotuar afară. Nici țipenie în stânga
în dreapta. Târziu pe partea cealaltă
un tip mascat pedalând pe bicicletă
m-a salutat fantomatic cu mâna prin aer.
Când i-am răspuns dispăruse deja
în liniștea vopsită strident cu mult mult soare.
Câte-o mașină vâjâia totuși pe alături.
Brusc obosit am abandonat tentația să alerg
ca altădată așa pur și simplu de amorul
artei. Am ales să călătoresc lent
și să-mi rotunjesc plimbarea în jurul
Cimitirului Eroilor de pe Calea Sever Bocu.
La întoarcere în apropiere de Julius Mall
am rupt lacom o crenguță înflorită
din tufa superbă de liliac de pe bordură
și c-un sentiment incert de vinovăție
am apropiat-o de nări. De mască, adică.
PARIU
Pun un pariu inocent:
cred doar în nările mele nătângi
da poţi să râzi poţi de milă să-mi plângi
să caşti poţi c-un aer absent
Cred doar în infima boare
matinală ce clatină şi spală petale
şi mireasma le-o fură spre soare
în chiar amiaza lumii globale
Pariez naiv pe poemele mele
acum când totu-i nimic doar comerţ
şi jaf ambalat pe meschine tejghele
şi impostorii decid ca experţi
Aş putea s-o las baltă şi să virez
știu: mai la dreapta puţin
să strig în cor să mă dau vienez
şi apoi să mă-mbăt pe ascuns din taín
* * *
E o lumină atât de suplă aproape fluidă
brusc îți străvezi pâlpâind ca niște
pești iuți toate amintirile toate viețile
laolaltă camuflând fațadele cenușii
ale blocurilor din zona Gării de Nord
Tocmai îți porți ca un turist anacronic
ba trupul ba umbra dintr-un secol
în altul tremurată ici-colo de-o adiere
vagă și ochiul tău adulmecă o amiază
flămândă ca un boschetar bătrân
cu brațele pârlite gată să prindă din cer
o monedă de aur în timp ce unii sau alții
coboară leoarcă din tramvai iar tu
traversezi acum o fază din copilărie
afară tocmai ninge bogat totul e alb alb
te vezi cum pășești – încotro? ‒ aproape
dispari în luptă cu fulgii cu neaua
și picioarele tale se scufundă în albul
moale pufos fără oprire. jur împrejur
e numai câmpie troienită și umbra ta
și pașii tăi în luptă cu fulgii cu neaua
tocmai dispar feeric se pierd departe
cât mai departe nu se mai vede nici o urmă
(O TEMPORA …)
Uneori țiuie îngrozitor în cameră
tastatura la care bați te închide
prizonier condamnat în cercul mut
al cuvintelor. te imprimi pe ecran te pierzi
dispari contra cronometru în timp și în spațiu
nu plutește de nicăieri vreun colac de salvare
te bucuri totuși de clipa cea repede ce ți s-a dat
îți sorbi meticulos cafeaua sălcie de dimineață
poezia e acum o fotografie în sepia:
mama cu zâmbetul ei interbelic (e primăvară)
împinge căruciorul – te privește mirat chipul micuț
al surorii tale michaela hermina – pe o stradelă
irecognoscibilă din timișoara anilor 40
câteva vitrine câteva reclame pe care se deslușesc
nume exotice (ungurești evreiești sau germane)
Sub teii în floare au încremenit domni cu melon
la costum și cravată ieșiți pe Corso la plimbare –
un tandru tangaj – cu domnișoare strânse în taioare
ce flirtează angelic de sub voalete și pălărioare
o, timpul – o palidă falie ce savurează un soare
același de-acum și de-atunci și din vremuri
aburoase viitoare
* * *
Te acompaniază umbra
cea de toate zilele
te izbesc în plină figură
pumni după pumni
de lumină
O amiază veşnică
îţi sprijină ţeasta
Uneori scrii din disperarea
de-a crede alteori adormi
sub negrul unui punct arzând
pe pelicula arzândă a zilei
Şi plouă primăvăratic
pe acoperiş pe terasă
pe faţa de masă pe pâine
în ceaşca plină cu lapte
de mamă
* * *
Caut cu înverșunare un obiect insignifiant
un obiect nebulos orbitor de care brusc mi-am adus aminte
(îi uitasem de ani buni existența) un soi de obiect misterios
o suvenire miniaturală moștenită din vremuri imperiale
un remember ce mi-l lăsară din bătrâni părinții din părinți
Deschid, răscolesc febril dulapuri, sertare, unghere
imaginare. caut ahtiat fără să știu ce resort obscur
mă împinge la asta. Deschid un album. mă privesc
ca dintr-o apă tremurată chipuri măsluite de timp
și tot ceea ce simt pe moment e o ispită lunatică
o chemare absurdă de-a pluti de-a plonja într-acolo
spre ceața copilăriei încă spânzurată de soare
spre submarinul-sicriu ascuns pe fundul oceanului
unde căpitanul Nemo deasupra hărților bizare
cu uriașul Dingo mârâindu-i blând la picioare
tăia la planuri din cuțite și pahară
* * *
Astă noapte am visat cu puștanii de la 6 case
prietenii mei îndepărtați îi văd perfect hic et nunc
îi văd limpede ca într-o apă străvezie de munte
încă aleargă nărăvași se zbenguie nebunatici
fac mereu nefăcute trăznăi. Da, prietenii mei,
vagabonzii din Fabric, câți vor mai fi rămas
acolo pe străzile fierbinți din copilărie. Din periferie…
Îmi doream ațâțat în vis ca visul să persiste
să nu mă arunce afară din el pe-o minge răsuflată
orfană de jucători. M-am trezit spre amiază
lac de sudoare. Vizavi pe ecran mesaje cu zimți
o voce de big brother amenința cu degetul:
fii resposabil păstrează distanța dacă ai peste 65
stai acasă între 4 pereți pune-ți masca nu răsufla
dacă vrei să nu te umfle știi tu bine cine.
Ei bine, cine?! Râsu-plânsu! Nu-ți convine?
* * *
praf în ochi
mașini care-ți strivesc
pașii urmele
nimic mai mult
nimic mai puțin
primăvara cu aerul
ei arhaic amirosind
a copilărie a petale
alergând pe trotuar
deschizându-ți un mic
orizont fericit în care
te tot adâncești cu o grabă
suspectă sub îngrămădeala
albă a norilor bucălați
care se topesc se încâlcesc
în ei înșiși ca niște îngerași
uitați sub pleoape demult
într-o altă străveche uitată
poveste