ROMÂNIA LITERARĂ 36 / 2020
Din 4 septembrie. Nicolae Manolescu (în dialog cu Daniel Cristea-Enache): „Există o legătură limpede între tema articolului meu din 1970 (Duplicitatea lui Gide) și «duplicitatea» presupusă de angajamentul meu politic de după 1989 și de ideea, pe care am susținut-o permanent, a gratuității actului artistic, în cazul de față, literar. În timpul comunismului, nu făceam, în fond, politică, așa că aveam conștiința împăcată cât privește pledoaria pentru primatul estetic în literatură. Duplicitatea e caracteristică regimurilor nedemocratice, precum acela din anii ocupației trăiți de Gide sau acela comunist în care trăiam noi. După 1989, e mai curând vorba de o opțiune liber asumată..”. Și la finalul acestui episod din serialul Peștele pe uscat: „Întreaga lui viață, Montaigne, care a detestat machiavelismul politic, și-a pus întrebarea dacă un intelectual devotat lecturii face bine intrând nemijlocit în politică. Știa că dacă te bagi în troacă te mănâncă porcii. Întrebare pe care el, ca și alții, și-au pus-o și și-o vor pune mereu, fără a fi sigur că există un răspuns valabil pentru toți și pentru fiecare epocă. În definitiv, politicul și arta sunt etern neîmpăcate, precum capra și varza. Cine pe cine mănâncă, se știe demult”. În Editorial (La mare, cu mic, cu mare), același Nicolae Manolescu: „M-am considerat totdeauna un om de munte, dar am ratat puține veri în care să nu-mi petrec la mare câteva zile… Nefiind înotător și nici la soare neavând încuviințarea medicului să stau, mă instalam la cea mai apropiată masă de gardul dinspre mare (la Casa Scriitorilor din Neptun), cu teancul de ziare pe care mi le cumpăra, când venea dimineața la slujbă, Marius, un chelner serviabil ca nimeni altul, lectura fiind udată, după o anumită oră, de pălinca la gheață a lui Vasile, neobositul șef al Casei… Nu pot, ca președinte al breslei, să nu remarc un lucru supărător: tot mai puțini scriitori vin la Casă… Vin urmașii lor, puțini dintre ei, scriitori, și puradeii din a treia sau a patra generație, cărora părinții lor nu le spun totdeauna unde sunt… Situația asta nu încetează să mă deprime de ani de zile. Că eu nu-i cunosc pe toți urmașii, e normal, dar că unii trec pe lângă mine fără să mă recunoască sau măcar să mă salute, e cel puțin ciudat.” În sumar (selectiv): Mihai Zamfir, Mircea Mihăieș, Răzvan Voncu, Lavinia Grijac, Simona Preda, Ion Pop, Daniel Cristea-Enache, Sorin Lavric, Irina Petraș, Gh. Schwartz, Alexandra Ciocârlie, Aurel Rău, Ștefan Cazimir, Gh. Grigurcu, Ioan Holban, Vasile Spiridon, Angelo Mitchievici, Marina Constantinescu, D. Avakian.
LUCEAFĂRUL DE DIMINEAȚĂ 8 / 2020
Dan Cristea, Mereu prezent: „În Serile de la Mircești, poezie care conține «cheia psihologică» a ciclului, Alecsandri «își așteaptă muza ca să scrie», schițând, în același timp, «chiar temele poeziei proprii care năvălesc din trecut și umplu visarea poetului instalat la masa de scris». Mai important, Manolescu schimbă însăși perspectiva asupra Pastelurilor atunci când afirmă că «atitudinea lirică originară nu constă în contemplarea naturii, ci în refugiul într-un spațiu închis și protector». Pentru autorul Istoriei critice…, spațiul exterior din Pasteluri, opus intimității protejate, «nu e un spațiu perceput nemijlocit». Ideea lui Manolescu nu este departe de teza bachelardiană (teză pe care o adoptăm și noi) care accentuează primordialitatea imaginației, faptul că «visăm înainte de a contempla». În alte pagini, Mircea Gelu Buta, Vremuri de molimă: „27 iunie. În urmă cu o jumătate de oră am aflat din telejurnalul France 2 că marea firmă de cosmetice L’Oréal a decis să înlăture anumite cuvinte de pe produsele şi din reclamele sale, în frunte cu adjectivul blanc, susceptibil de sugestii sau conotaţii rasiste. M-am întrebat dacă viticultorii francezi nu vor fi constrânşi să renunţe la sortimentele de Sauvignon blanc, amintindu-mi totodată că în unele sate din Oltenia există un vin denumit, cu un adorabil pleonasm, blanc alb… Oare ce s-ar întâmpla dacă francezii ar produce, cum se întâmplă în România, soiuri de vin purtând denumiri precum Fetească neagră sau Negru de Drăgăşani… Şi, fiindcă nimic nu este nou sub soare, puţini îşi amintesc că până în anul 1965 a fost proscrisă şi în ţara noastră o denumire de vin – Fetească regală –, însă după alte criterii decât culoarea pielii: ca să nu trezească nostalgia monarhiei”. În sumar (selectiv): Alex Ștefănescu, Basarab Nicolescu, Mircea Bârsilă, Mircea Platon, Marius Miheț, Paul Aretzu, Simona-Grazia Dima, Mirel Taloș, Andrei Novac, Mariana Filimon, Linda Maria Baros, Horia Gârbea, C. Kapitza, Emil Lungeanu, Dan Stanca, Virgil Todeasă, F. Nicolau, Iolanda Malamen, F.V. Predescu.
CONVORBIRI LITERARE 8 / 2020
Virgil Ierunca și păcatele tinereții: orientarea spre stânga – scrie Dan Anghelescu: „Edificatoare sunt mărturiile lui din interviul acordat lui Nicolae Florescu, în care vorbește de un aşa-numit «păcat estetic al tinereţilor mele, pe care ţin neapărat să-l transform/…/ într-un păcat politic, sau într-o revanşă morală a trecutului de stânga». De altfel, continuă el pe linia aceasta, rememorând: «…Teza mea de licenţă a fost despre Pascal şi se cuvine să spun că era aproape sufocată de citate din Marx».(…) «Când l-am întâlnit pentru prima oară pe Petru Dumitriu la d-na Yvonne Stahl (…) m-a întrebat imediat: Cum domnule, un om inteligent ca dumneata poate fi marxist?» Iar Monica Lovinescu – şi ea coparticipantă la interviu – intervenea cu o limpezitoare adăugire: «Atracţia lui Virgil pentru marxism, la un moment dat, a fost determinată pe de o parte de suprarealism, iar pe de alta de ciocanul dat de Stalin în capul lui Troțki»… Și răspunsul oferit la mai sus amintita întrebare pusă de Petru Dumitriu (atunci, prin ’45-’46): «Domnule, dar nu sunt marxist.(…)» « În ce priveşte marxismul trebuie să vă mărturisesc că n-am citit în viaţa mea Capitalul.» O nouă completare, din partea Monicăi Lovinescu, elucidează, în sfârșit, lapidar, dar în mod definitiv, problema: «…venind comunismul, confruntarea cu realitatea, Virgil s-a trezit imediat. Trecutul lui de stânga a fost foarte scurt. Vreo patru ani în Universitate şi nici măcar câteva luni sub dictatura comunistă»”. În alte pagini, la Revoluția ascunsă. Iași, 14 decembrie 1989. Premise și declanșare (Editura Muzeul Literaturii Române, 2019), Dana Raluca Schipor citează: ,,această carte – are să consemneze la un moment dat Cassian Maria Spiridon – se vrea doar un document și o dovadă că, indiferent de intențiile oculte existente de trecere sub tăcere a momentului Iași – 14 decembrie 1989, mișcarea a existat și a constituit scânteia care a declanșat începutul Revoluției Române”… «,O mișcare revoluționară conștientă, cu caracter politic expres, ce s-a constituit în ilegalitate, pe principii conspirative», în frunte cu intelectualii ieșeni Ștefan Prutianu și Cassian Maria Spiridon, alături de ceilalți partizani arestați ulterior, Aurel Ștefanachi, Vasile Vicol (de altfel și primul arestat în dosar), Valentin Odobescu ori Ionel Săcăleanu…” În sumar (selectiv): Ion Papuc, Gh. Grigurcu, Basarab Nicolescu, Mircea A. Diaconu, Ioan Holban, Mihaela Albu, Andrei Zanca, N. Scurtu, Miron Kiropol, Dan Culcer, Cristian Livescu, C. Dram, Antonio Patraș, Emanuela Ilie, Ioan Lascu, Gellu Dorian, N. Georgescu, Mircea Platon, Ștefan Borbely, Ovidiu Pecican, Magda Cârneci.
HYPERION 7-8-9 / 2020
Nicolae Oprea (în dialog cu Gellu Dorian): „Cronicarul literar este obligat să găsească unghiul ideal de observaţie asupra orizontului unei literaturi în continuă mişcare, respectând câteva simple principii estetice: a evalua judicios materia investigată, a discerne instantaneu valoarea, a discredita nonvaloarea. Bineînţeles, dacă are simţ estetic şi intuiţia valorii din textele explorate. Întrebare: „Eşti în Consiliul de conducere a U.S.R., cînd crezi că se va normaliza atitudinea unor scriitori faţă de breasla din care fac parte sau au făcut parte şi acum o atacă din orice poziţie şi oricînd? Care crezi că e miza atacurilor?” Răspuns: „La prima vedere, viaţa noastră literară este atrăgătoare, pigmentată cu festivaluri şi simpozioane în cadrul cărora trăim bucuria reîntâlnirii şi a schimbului de idei cu prietenii din ţară. Dar această armonie este conturbată, cum se vede, de un grup de contestatari, carierişti literari însetaţi după putere şi bani (după modelul guvernanţilor). Normalizarea situaţiei n-o întrevăd prea aproape. Poate doar cînd vor slei resursele obscure care alimentează aceste procese absurde contra Uniunii Scriitorilor”. În alte pagini, Radu Călin Cristea, Dorin Tudoran la trei sferturi de veac: „Dorin a jucat întreaga miză pe cartea integrităţii. N-a scris un rînd de care să-i fie ruşine, a lucrat transparent, în văzul lumii, dovedind peste tot un aristocratism select… Oamenii Securităţii (Alexandru Paleologu, Eugen Uricaru, Mircea Iorgulescu, Andrei Brezianu şi alţii, ejustem farinae) şi-au depăşit norma, muncind ca nişte salahori în turnarea la Secu a lui Dorin Tudoran. Şantajul, ameninţările cu moartea, un evantai ticălos de şicane răneau o familie care îşi cerea doar mica ei porţie de normalitate. Şi a fost să fie Tata Niţu (un bou nepereche între caraulele miliţiei) care, într-o curte de pe str. Eforie, a mîngîiat tîmpla lui Dorin cu pistolul din dotare. Atunci a realizat Dorin utopia războinicului solitar dintr-o cruciadă unde regimul Ceauşescu le împinsese în avangardă pe soţia şi fetiţa lor. Moartea lui personală începea să devină un huzur cu efect criminal. Dorin şi familia sa vor părăsi România în 24 iulie 1985”. În sumar (selectiv): Cristina Ștefan, N. Panaite, Simona Grazia Dima, C. Severin, Remus Valeriu Giorgioni, Ioan Es. pop, Gh. Vidican, Lucian Scurtu, Dan Perșa, Daniel Moșoiu, D. Ungureanu, Leo Butnaru, Vasile Spiridon, C. Dram, Al. Ovidiu Vintilă, Victor Teișanu, Radu Voinescu, Valentin Coșereanu, Ala Sainenco, Th. Codreanu, Mircea A. Diaconu, Al. Cistelecan, Ioan Holban, Mariana Rânghilescu, Valeriu Stancu, Ioana Diaconescu, Magda Ursache. Nicolae Sava în dialog cu Solomon Marcus.