Prezența
Mai vino o dată,
atinge clapele pianului,
retrezește-mi tristețea.
Adu-mi-i pe Schubert
și pe Mozart, cu toate
gândurile lor.
Vezi, nu uita fotografiile
de pe vremea când
încă mai eram tineri.
Sau uită de toate acestea.
În prezența ta,
n-am mai fost trist
de o mie de ani.
Oare
Cu brațul pe frunte…
Căldura năvălește
sub curgerea norilor.
Dar nu aștepți
decât răcoarea altei mâini,
a altei priviri tremurate,
floare a soarelui, născută de
sub penelul lui Van Gogh,
evadată și tu din Arles.
Oare câte blesteme
au clipit ochii lui
sub soarele potopitor?
Ce-mi trebuie ?
În pat…
și-l venerez, atâta timp
cât încă-s sănătos.
- Aștept să plouă,
sentiment nevinovat, naiv. –
Stau în pat,
cu Socrate în mână,
un dicționar
și-o mie de gânduri.
Ce-mi trebuie
visări aurite și aplauze,
când încă mă mai am pe mine ?
Probabil că mi-ai spus
N-am de ce
să te urăsc.
Tu mi-ai împlinit
disperarea și singurătatea.
Așa am putut să-mi visez
sinuciderea, spre
satisfacția ta.
Da, omule negru,
nu te mint.
Gândurile îți mai umblă
și acum cu încălțări de-argint
strălucitoare, și-ți pregătești
adevărata sărbătoare.
Probabil că ți-ai spus:
mori sănătos, omule fără noroc.
Resemnare
Cu litera-mi,
încep să mint orgolii,
iar sufletul l-arunc în schimnicie,
iubirea-mi pare-a fi zădărnicie,
cât gâștele foiesc pe capitolii.
Sporesc idei hilare, vagabonde,
iar noaptea construiesc, abil,
la fronde, și plănuiesc
să văd chiar Egipetul…
Și-mi sunt străin…
pe-aproape, alunecă
o doamnă cu… încetul.
Dialog
-vânzarea-
Conștiința:
– M-ai dat pe mâna străinilor.
– Ce eram să fac,
nu te mai puteam folosi
la nimic. De abia așteptam
să scap de tine.
Acum, amândoi avem
o viață fără griji.