miscellanea
LIVIU IOAN STOICIU

revista revistelor

Articol publicat în ediția 11-12/2020

ROMÂNIA LITERARĂ 42 / 2020

Din 9 octombrie 2020. Dan Cristea, interviu: Viața noastră literară cred că suferă și de o ofertă mai redusă de scriitori… Interesul pentru scris, pentru a deveni scriitor e serios diminuat… Și statutul public al criticului literar s-a diminuat… Chiar așa cum e acum literatura, marginalizată, mai puțin prețuită decât era cândva, când oamenii mureau pentru ea sau din cauza ei, ea e o oază de spiritualitate, de gândire, de imaginație salvatoare. Literatura e o rezervă de speranță… Dacă vrem o literatură puternică, va trebui să avem o critică literară puternică… critica stabilește ierarhiile literare și impune principiul discernământului… Aroganța, superficialitatea, partizanatul, coteriile, generaționismul, parohialismul, lipsa criteriilor valorice – toate acestea fac rău literaturii, fac rău criticii literare, fac rău normalității… Îl întrebă Cristian Pătrășconiu: „Din punctul dvs. de vedere, când involuează o literatură?” Răspunde Dan Cristea: Nu e greu de răspuns. Involuează, în primul rând, când intră peste ea ideologia. Când dă năvală peste ea proletcultismul, de exemplu. Sigur, ideologia vine la pachet și cu probleme de caracter. Erau scriitori care, înainte de război, știau literatură și care, odată aliniați la sloganurile de partid, au devenit de nerecunoscut. E și o involuție aici, și o decădere. Mai sunt involuții și când o literatură bate pasul pe loc; când contează numai forma, nu și conținutul. Decadentismul, lipsa inovației, absența existențialului din artă înseamnă involuție. La Editorial (intitulat „Unde este spiritul civic?”), Nicolae Manolescu: În condițiile legii stării de urgență sau de alertă, protestul public se cuvenea asimilat cu primejduirea efectivă a sănătății populației. E inadmisibil să-i lași zile la rând să ocupe Piața Victoriei din Capitală pe niște cetățeni care cer, în numele libertății persoanei, ridicarea unor interdicții… Ar fi o încălcare a dreptului la opinie? Când opinia, fie și indirect, ucide, ea trebuie interzisă. Se adaugă… unii comentatori de televiziune, care au un mod mai perfid, dar deopotrivă de periculos, de a nega capacitatea de a ucide a virusului. Ca să nu mai vorbesc de unii politicieni, care umplu ecranul televizorului cu demagogia lor referitoare la drepturile omului… La Cronica literară (cu titlul „O jale”; la volumul nu striga niciodată ajutor de Mircea Cărtărescu, apărut în 2020), Daniel Cristea-Enache: Acest naufragiu al poeziei lui Cărtărescu: eșecul unui program și al unei expresii poetice noi ce diluează lacrimogen, inexplicabil pentru mine, opera unui autor care era atât de original… În sumar (selectiv): Gheorghe Grigurcu, Ștefan Cazimir, Mircea Mihăieș, Răzvan Voncu, Cristian Vasile, Horia Gârbea, G. Vulturescu, Sorin Lavric, Mircea Anghelescu, Ioan Holban, Marius Miheț, Corina Ciocârlie, Ștefan Mitroi, D. Brăneanu, Vasile Spiridon, Traian Dobrinescu, Simona Preda, Marina Constantinescu, Dumitru Avakian, Simona Drăgan, Ștefan Bolea, Remus Valeriu Giorgioni.

ORIZONT 9 / 2020

Cristian Pătrășconiu, „33 de motive pentru a (re)citi Omul recent”, pe două pagini, începe așa: În 2020, într-un format cochet – pentru mine, cel mai frumos dintre toate cele în care a fost publicată până acum această carte – a apărut a șasea ediție din Omul recent. Cartea – beneficiară și a unei suite de ilustrații foarte inspirate semnate de Mircea Cantor – este una dintre cele mai importante apariții editoriale ale culturii române din ultima jumătate de secol. Aș spune despre ea, din start, că e (sau că poate fi) și un volum vital – diagnosticul pus modernității și analitica acesteia, sita (atât de rafinată) a discernământului cu care „cerne” (și) aici Horia-Roman Patapievici, în fine, soluția pe care o expune sunt, toate, colosal de importante și în ordine teoretică, și în ordine practică. În altă pagină, Vladimir Tismăneanu, „Andrei Pleșu: etica discernământului nativ”, încheie textul cu: În raport cu tribunii radicalismelor generatoare de extremism fanatic, Andrei Pleșu promovează, cu mereu întărit simț al onoarei, etica diferenței și a memoriei. Pentru el, ca și pentru Adam Michnik, intransigența bătăioasă și rigorismul fanatic duc întotdeauna la excese greu remediabile. În egală măsură, observă Pleșu, există situații când fetișizarea flexibilității se convertește în alibi pentru capitulări și abjurări. Închei, așadar, cu aceste frumoase, înțelepte cuvinte din Minima moralia: „Sunt însă împrejurări în care nici verticalitatea virtuții, nici înălțimea inteligenței nu sunt suficiente pentru a traversa corect un impas existențial. E nevoie de o calitate suplimentară, pe care, în lipsa unui alt termen, o vom numi talent moral”. La rubrica sa („Principiul incertitudinii”), Paul Eugen Banciu: Când încerc să explic inexplicabilul, îl distrug, cum toate teoriile duc în derizoriu actele de creaţie ale omului. Plutesc. Toţi se străduiesc să mă aducă pe pământ. Plutesc fără să fac rău nimănui, fără să mă folosesc de aripile cuiva. Dar dacă asta mă face fericit, de ce n-aș pluti? De ce n-aș trece prin realitate, care tuturor li se pare opacă, doar mie translucidă și osmotică, dacă în clipele acelea trăiesc revelaţia ca pe o stare de imensă confundare cu mediul, altul, e drept, altfel decât cel care li se relevă celorlalţi. În sumar, selectiv: Mirel Bănică (interviu), Cornel Ungureanu, Marcel Tolcea, Călin-Andrei Mihăilescu, Al. Oravițan, V. Popovici, Grațiela Benga, Christian Crăciun, Al. Colțan, Al. Ruja, Dan C. Mihăilescu, Valentin Constantin, Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Robert Șerban, Marian Odangiu, Gellu Dorian, Ioan Crăciun.

RAMURI 9 / 2020

Adrian Popescu, „Diletanții neodihniți”: Ei sunt convinși că poți scrie poezie fără a citi poezie, „și noi știm scrie poezie și chiar o publicăm, noi suntem altfel decât voi, mult mai deștepți, bătrânilor poeți!”. Zecile de pagini cu versuri calpe, din aproape toate revistele României, îi alungă, astfel, pe puținii cititori rămași. Bunăvoința vinovată a redactorilor, care, treptat, cedează sub insistența diletanților trece, de multe ori, drept probă de democrație literară. Cedarea marginilor bunului-gust sub mareea poluantă a diletanților, petrol pe plajele curate, proliferarea florei dezagreabile a non-valorii fac un uriaș deserviciu literaturii recunoscute drept valoroase, credibile. Suntem, nu mă absolv nici pe mine, responsabili, cei care lucrăm la revistele literare, de îndepărtarea cititorilor publicând „însăilările” unor pseudo-scriitori. Acceptându-i în paginile revistelor, unde au strălucit nume ilustre, pe acești sferto-scriitori, introducem dezagregarea, nu noutatea, arbitrariul estetic, nu înnoirea stilistică, prostul-gust, nu originalitatea. Dacă te bucuri când descoperi un poet adevărat printre sutele de ambițioși fără har, dacă ai vrea să-l sprijini pe cel care merită, ai parte de reproșul celor netalentați, care se cred discriminați. În altă pagină, Nicolae Prelipceanu, la rubrica sa: Să comparăm corectitudinea politică de azi cu corectitudinile religioase din toate timpurile, în virtutea cărora toți care au altă credință (alt Dumnezeu) sunt pur și simplu necredincioși… De citat întregul său Semnal intitulat Cervantes cenzorul sau „operațiunea cartea periculoasă”. Interviu cu Daniela Rațiu (realizat de Simona Preda): Discursul intelectualului public a ajuns la un moment dat să sune în gol, să se risipească în vid pentru că societatea a eșuat. Sunt multe cauze ale acestui efect devastator, o societate cu un simț moral atât de scăzut spre inexistent e suma trădării tuturor, a compromisurilor tuturor, a tăcerii, a închisului ochilor, a micii corupții, a lui o mână spală pe alta, a lui nu ai ce să faci, toți sunt la fel, a politicii nu mă interesează. Dar politica ia hotărârile pentru viața ta… În sumar (selectiv): Gabriel Coșoveanu, Gh. Grigurcu, M. Ghițulescu, Cristian Pătrășconiu, D. Ungureanu, Daniela Micu, Aura Dogaru, Gabriel Nedelea, Gabriela Gheorghișor, Andreea Răsuceanu, Emilian Iachimovski, Haricleea Nicolau, Viorica Gligor.

APOSTROF 9 / 2020

La Dosar, Mircea Zaciu inedit – pagini de jurnal (1991-1994), scrie Ion Pop: Primele patru volume au avut, cum se ştie, un larg ecou public, fiind apreciate drept documentul cel mai amplu, mai substanţial şi mai autentic privind viaţa intelectuală, mai ales cea a mediului scriitoricesc, dintre anii 1980-1989. În acei ani, Uniunea Scriitorilor devenise o instituţie în cadrul căreia se manifestase cel mai acut opoziţia faţă de regimul lui Nicolae Ceauşescu şi ruptura de un grup de scriitori conformişti, total subordonaţi Puterii. Universitarul clujean, membru al Consiliului Uniunii, a putut oferi, dintr-o asemenea poziţie, mărturii preţioase asupra atmosferei tensionate dintre dictatură şi voinţa de eliberare de sub diversele variante ale cenzurii ce îngrădeau exprimarea liberă a opiniilor şi supuneau unui control poliţienesc scrierile creatorilor de literatură. Criticul Mircea Zaciu se exersase ani mulţi în calitate de cronicar exigent al actualităţii literare şi era, aşadar, perfect la curent cu dinamica scrisului românesc. Mai avea, însă, şi un ochi de prozator curios de spectacolul vieţii din jur şi în stare să-l evoce în situaţii şi cu portrete umane memorabile… Se arătase sensibil, fireşte, şi la tot ceea ce se petrecea în viaţa politică a epocii, considerată critic, de pe o poziţie luminat-democratică. A avut şi răbdarea şi consecvenţa însemnărilor aproape zilnice, încât nu apăreau sincope semnificative ale perspectivei sale asupra întâmplărilor zilei… Jurnalul primilor ani de după Decembrie 1989 are, în mod firesc, aceleaşi trăsături definitorii… Dictatura căzuse, însă urmele ei rămăseseră încă foarte vii şi nocive, haosul postrevoluţionar era abil exploatat de o putere „neocomunistă“ disimulată sub măştile noii democraţii, iar lumea scriitorilor era altfel divizată, într-o gravă criză de solidaritate… Diaristului nu-i lipseşte ironia şi chiar sarcasmul; amărăciunea şi dezamăgirea colorează frecvent notele zilnice… Se mărturiseşte mereu nemulţumit de sine şi de alţii, îşi aţâţă, parcă, stările depresive, are sentimentul unui soi de ratare… În sumar, selectiv: Marta Petreu, Mariana Codruț, Iulian Boldea, Ștefan Bolea, Lucian Vasiliu, Ion Bogdan Lefter, Cristian Vasile, Dan Gulea, Alice Valeria Micu, Oliviu Crâznic, Ion Buzași, Vladimir Tismăneanu. Atelier de scriere creatoare (prezentare Ruxandra Cesereanu). Interviu Andrei Șerban.

EXPRES CULTURAL 9 / 2020

Nicolae Panaite, „Dilatări și comprimări”: Ștacheta unei reviste, recunosc, se ține cu scrieri cât mai relevante și expresive… Scrisul îi atrage pe unii ca un miraj… Este un fel de Fata Morgana… Acolo unde voința este deasupra talentului (e vorba de cei nechemați), întotdeauna vor fi victime sigure ale neîmplinirii scrisului lor. În spațiul virtual, în jur de 90% din cei care își postează textele sunt de un vizibil veleitarism. Îngrijorător este faptul că acești condeieri amatori își tipăresc cărțile pe banii lor… și tot pe banii lor obțin recenzii și cronici literare. Când vezi că asemenea comentarii aparțin unor cunoscuți terapeuți ai domeniului, știindu-le cota de piață, slobozești în pagină, cu o anume garanție, textele ce le semnează… Ce urmează? După vreo câțiva ani de la debut, autorii își strâng asemenea comentarii și doresc să fie primiți în USR. Unii din ei au reușit ajutați și de, cum spuneam mai sus, cunoscuți formatori de opinii. Cred că radiografistul literar ar trebui să fie asemenea unui far a cărui lumină să dea un semnal clar și neduplicitar, referitor la tomurile semnatarilor ce dau buzna la ușa USR-ului. Pe baza înzestrărilor, capacităților și posibilităților pe care le avem, se poate verifica și evalua cartea pe care cineva a comentat-o… Astfel, nu puțini înțeleg greșit povara și superbia scrisului, încurcând diagnosticul cu terapia… Dar a spune da sau nu unei dorințe ce nu are susținere în și prin text este un exercițiu de verticalitate și respect deontologic. În sumar, selectiv: Gellu Dorian, C. Coroiu, Ioan Țicalo, Gh. Simon, Laurențiu Istrate, Dan Bogdan Hanu, Daniel Corbu, Mihaela Grădinariu, Adrian Alui Gheorghe, Doru Scărlătescu, Adrian Dinu Rachieru, Cristina Chiprian, N. Busuioc, Valeriu Stancu, Magda Ursache, N. Crețu, N. Mecu, Victor Durnea, Ioan Răducea, I. M. Ciubotaru, Eugenia Drișcu, C. Pricop, Eugen Munteanu.

SCRISUL ROMÂNESC 10 / 2020

Andrei Codrescu, „Bio-Poezie”: La ce folosește poezia? Cred că a fost și este o disciplină spirituală, un post prelungit cu scopul de a mă goli de diferite „realități” (sau „atașamente” cum o numesc azi terapiștii)… Am zis de multe ori că n-am mai scris în limba română după ce am plecat din Italia, dar acum cred că n-a fost chiar așa: în New York am tradus pe românește poezii scrise de mine în engleză, un gen de poezie născută în română, scrisă în engleză și „tradusă” în română. O chestie. Mă doare capul… Zguduirea ordinii sociale prin poezie? Încet-încet, am fost pacificați cu droguri somnifere ca opium și TV și Internet, care ne-au furat puterile, memoria, corpul, creierul, pasiunea. În altă pagină, în Jurnal parizian, Adrian Cioroianu: Micul volum, scris mai curând sub forma unui manifest de 100 de pagini, intitulat Acest virus care [ne] înnebunește (Ce virus qui rend fou) e – desigur – provocator și polemic, Bernard-Henri Lévy se întreabă și dacă e normal că, de la o zi la alta, pe fondul refrenului mondial restez chez soi/stați acasă, virusul a dat impresia că a șters dintr-o dată toate celelalte știri ale planetei: Statul islamic a ucis în continuare dar aparent nimeni nu i-a mai dat atenție, inamicii democrației liberale au sabotat în continuare politica Uniunii Europene și nimeni nu s-a mai alarmat, problema migrației extra-europene (manipulate și ea de lideri din afara UE) mai că n-a mai interesat pe nimeni (deși a rămas la fel de acută)... În sumar, selectiv: Florea Firan, C. Cubleșan, Elena Ștefoi, I. Lascu, M. Ene, Gabriela Rusu-Păsărin, Horia Dulvac, D.R. Popa, Adrian Sângeorzan, Carmen Firan, Oana Băluică, Rodica Grigore, Dan Duțescu.