Surprinzătoare Irina Petraş cu jocul lingvistic din Cartea cuvintelor madlenă, în care atrage scriitorii pentru a le atenua claustrarea din timpul pandemic. Joc cu întoarceri provocate în trecut prin răscoliri în memoria afectivă pentru a regăsi cuvinte madlenă declanşatoare de rememorări din copilărie. Revenite la suprafaţa conştiinţei, acestea aduc cu ele întâmplări din alte timpuri, cu nostalgia şi miresmele depărtărilor regăsite.
Frumoasă provocare spre confesiune şi reîntâlnire între adult şi copilul de altădată prin rememorare. Am putea spune că “şezătoarea emailată” a Irinei Petraş devine prin Cartea cuvintelor madlenă un fel de În căutarea timpului pierdut, dar una polifonică, cu voci şi poveşti multiple, cu regăsiri miraculoase ale timpului ce nu mai există decât în memoria afectivă a fiecăruia.
Scriitorii care intră în jocul Irinei Petraş ne dezvăluie crâmpeie de viaţă prin cuvinte dialectale din spaţiul geo-cultural transilvan multietnic, reînviat în specificul său prin amintiri din casa bunicilor şi părinţilor. Pătrundem astfel în intimitatea familiilor scriitorilor, prin dezvăluiri despre ei şi ai lor, în culorile nostalgice ale aducerii aminte.
O lume neştiută şi pitorească se iveşte din povestirile lor, astfel încât confesiunile devin adevărate documente istorice şi lingvistice: cum se trăia pe vremuri în diferite sate şi oraşe din Ardeal, cum relaţionau etniile între ele, ce rol lingvistic avea locul respectiv pentru copilul crescut de bunici, cât de strânsă era legătura copilului de altădată cu bunicii, sursă de învăţături, de poveşti reale ori inventate, de obiceiuri gospodăreşti şi reţete culinare, de iniţiere înţeleaptă în viaţă.
Cuvintele madlenă, cuvintele copilăriei, cuvintele memoriei, cu sonorităţi şi sensuri regionale, împrumutate ori contaminate de limbile etniilor din Transilvania, renasc în mintea scriitorilor care îşi scriu astfel poveştile în manieră proustiană, fiindcă acesta e jocul. Al amintirii. Şi câtă culoare locală şi savoare lingvistică au destăinuirile lor în manieră diferită, potrivit naturii fiecăruia: povestire (Elena Abrudean, Simona Antonescu, Ştefan Borbely, Constantina Raveca Buleu, Doina Cetea, Constantin Cubleşan, Ion Mureşan, Maria Vaida etc); eseu (Irina Petraş, Laura Poantă), rememorări cu savante digresiuni istorice şi lingvistice (Ioan-Aurel Pop); autoportret (Hanna Bota); portrete: al mamei (Ruxandra Cesereanu), al bunicii (Gabriela Lungu).
Indiferent de forma adoptată, textele propun într-un fel mici portrete de familie în cadrul întâmplării rememorate, unele amuzante precum a lui Mircea Gelu Buta, cu episodul compunerii scrise în dialectul bunicilor care a contaminat limba literară, încât a fost obligat de părinţi s-o reînveţe în ore plătite în particular. Altele cu scurte incursiuni istorice pentru a dezvălui specificul multietnic al Banatului de sud (Sandra Cibicenco). Confesiunea e uneori declanşată de similitudini între limbi, siciliana veche şi româna vorbită în satul natal (Doina Cetea) ori evitată printr-o poveste despre altul: păţaniile unui coleg şi încurcăturile lingvistice care-i determină faptele (Icu Crăciun).
Unii scriitori rememorează întâmplări dramatice din vremea războiului (Constantin Cubleşan, Miron Scorobete). Alţii scriu o poveste frumoasă pentru explicarea unui cuvânt din copilărie (Cornel Cotuţiu) ori rescriu dialoguri pitoreşti în grai neaoş ardelenesc (Iulian Dămăcuş, Ion Noja). Unele texte sunt glosare de cuvinte dialectale (Nicolae Iuga, Mircea Mircea), pagini de etnologie (Menuţ Maximinian), fragmente de monografii ale satului natal (Vasile Dâncu), pagini de jurnal (Ioan Pavel Petraş, tatăl Irinei Petraş) ori adevărate proze (Simona Antonescu, Cornel Cotuţiu, Marcel Mureşan, Ioan Nistor). Unii scriitori evocă jocurile copilăriei pentru formulele lor lingvistice (Adrian Popescu, Ştefan Borbely, Viorel Tăutan), alţii satul natal şi oamenii locurilor în pagini descriptive şi memorialistice (Ioan Derşidan, Mircea Moţ). Alţii descifrează semnificaţia unor ziceri populare cu valoare de sudalmă şi blestem (Andrei Moldovan) ori denumiri populare ale astrelor (Olimpiu Nuşfelean).
Copilăria e dublu evocată, prin text şi imagine. Fotografii ale scriitorilor copii înserate în textele lor alături de cele ale adultului fac deliciul lectorului. Ei se privesc în oglinzile timpului, stau faţă-n faţă, un remember pentru cei care îi succed. Contemplarea lor te lasă să intuieşti firea copilului, adultul de mai târziu, fotografia rezonând cu autoportretul din text. Copii frumoşi, delicaţi, duioşi, visători, îndrăzneţi, îmbufnaţi, surâzători, trişti, supăraţi, sfioşi, sfidători, gravi, o minunată galerie de portrete de copii în faţa celor de adulţi, privind matur spre inocenţa de altădată.
Prin Cartea cuvintelor madlenă, Irina Petraş propune cititorilor o privire caleidoscopică asupra spaţiului transilvan din secolul XX, cu specificul lui multietnic, polifonia limbilor, tradiţiile satelor din diferite zone. Cartea este o bijuterie lingvistică prin cuvintele madlenă care rescriu nostalgic întâmplări de altădată, dincolo de interesul pentru dialectologi, folclorişti, etnologi, monografi. Şi una istorică prin intersectarea etniilor, culturilor, tradiţiilor locurilor.
O carte plăcută la lectură, în ciuda celor 66 de voci ale sale, tot atâtea naturi scriitoriceşti care se regăsesc într-un subiect comun, copilăria. Substanţa epică dă aşadar unitate volumului, iar vocile narative culoare, pitoresc, savoare.
Cu spiritul său inventiv, Irina Petraş a găsit ceva inedit pentru a debloca confesiunea scriitorilor, cuvântul madlenă, şi a reuşit minunat să facă să curgă povestea fiecăruia pe firul madlenei care ţese întregul unei „şezători” de cuvinte rare în pandemie.
Irina Petraș, Cartea cuvintelor madlenă,
Editura Şcoala Ardeleană, 2020