Jean-Marie Corbusier, născut în Belgia în 1950, este profesor de franceză, critic literar și redactor șef al revistei Le journal des poètes. Este pasionat de muzică și de lingvistică (studiază structura limbilor vorbite). A publicat douăzeci de volume de poezie, dintre care amintim : Une neige peinte de pas (Zăpadă pictată cu urme de pași), 2011; Dans le jour soulevé (În ziua tulburată), 2013; La lampe d’hiver (Lampa de iarnă), 2015 ; Le livre des oublis et des veilles (Cartea privegherii și-a uitării), 2017 ; L’air, pierre à pierre (Aerul, piatră cu piatră), 2018; De but en blanc (Pe neprevăzute), 2020. Poemele traduse sunt selectate din volumul De but en blanc.
Soare fără umbră
* * *
În iarbă lângă cer
câteva cuvinte
tocmite uitării
și tu tremuri
iarăși acest vis
în întuneric
bâjbâind după umbrele prezenței noastre
de pe-acum ale iubirii
să șoptești poate viitorul
vieților noastre
* * *
Ziua țipă
pe chipul tău
pe mâinile tale reci
câștigă uitarea
pământ febril
între umbră și lumină
fețele lor egale
partea lor de doliu
trandafirul pe care-l creezi
partea albă
scânteiază înainte-ți
vorbește
încă vorbește chiar
cu-njumătățite cuvinte
* * *
Vocea ta seara
drumul abia bâjbâit
azurul imens
să urci panta
până la terasă
azurul care taie
aici
pagina în două
aceeași durere
același frig
brusc
oprit
de ce speranță
* * *
Suntem peste tot
cu largi trăsături de foc
noaptea se năruie
peste umbrele noastre
speranță albă
o rafală
preajma lipindu-se de noi
pereții de-abia
paloarea ne prinde
acestea nu-s decât cuvinte
de altfel disperate
* * *
Mâine
din ce sălaș de umbră vei încerca
să spicuiești speranța
la ce chemare vei răspunde brusc : sunt aici?
Ce vei face mâine cu o zi
atât de lungă?
* * *
Lumină tânără inundă pereții
masa
buchetul de lalele albe
chemarea ei încă rece
să ne dea doar pământ de modelat
pământ
scurte clipe indivizibile
cum chipul verii
în treacăt acoperit
repetat
până la mine
* * *
Vara își deschide arca de reminiscențe.
Nu pot renunța să trăiesc.
Prea devreme încă.
În lumina lămpii, pana fumegă un sens
pe care îl vei înțelege mâine.
Brusca apariție a unei păsări alungă
umbra care deja se vestește.
Să te împaci cu o lume care
îți rămâne străină. Cine poate?
În colțul odăii se află o
amintire. Nu mai știu care.
Prezentare și traducere de Constantin Abăluță