miscellanea
LIVIU IOAN STOICIU

revista revistelor

Articol publicat în ediția 3/2021

ROMÂNIA LITERARĂ 6 / 2021

Din 5 februarie. Tudor Dinu (a publicat recent trilogia de peste 1.500 de pagini „Bucureștiul fanariot”; dialog realizat de Cristian Pătrășconiu) despre epoca fanariotă începută prin domnia lui Nicolae Mavrocordat în Moldova în 1711, „în urma biruinței repurtate de Poartă asupra armatelor rusești ale lui Petru cel Mare”, și în Țara Românească în 1715; epocă fanariotă încheiată în 1821, an în care „izbucnirea revoluției grecești i-a făcut pe otomani să le retragă imediat fanarioților privilegiile de a domni peste românii din Principate” (în 1821 a izbucnit și „revoluția lui Tudor Vladimirescu”): Începutul epocii fanariote marchează tentativa, doar parțial reușită, de înlocuire a paradigmei civilizaționale valaho-moldo-balcanice postbizantine cu cea greco-otomană, exclusiv creștină, în vreme ce primii ani ai secolului XIX marchează debutul occidentalizării lumii româno-grecești din Principate. Totul, desigur, la nivelul claselor superioare, iar nu al lumii satelor ce a continuat în orice caz până în secolul XX să funcționeze conform unor ritmuri ancestrale imuabile… Întregul proces de modernizare și occidentalizare a Principatelor, accentuat după 1821, s-a bazat pe contrapunerea modelului de societate progresistă de tip francez celui retrograd de factură greco-orientală… Fanariotismul se manifestă în atitudinea orientală față de lume, viață sau muncă… de a supraviețui într-o lume în care intransigența morală roberspierriană nu își află locul, iar compromisul constituie o soluție rezonabilă. Răzvan Voncu, comentarii critice la cartea Mihaelei Mancaș, „Metafora afectivității în poezia românească”: În cele din urmă ea ne spune ceva fundamental și despre ADN-ul poeziei românești, dacă nu chiar despre cel al literaturii noastre ca întreg. Căci 1) metafora nu este o simplă figură decorativă: ea reprezintă însăși esența poeziei moderne, ca procedeu care antrenează atât emotivitatea, cât și intelectul, și 2) afectivitatea, la rândul ei, este o marcă a poeziei moderne: prezența ei dominantă reprezintă o ruptură netă de epicul și retorismul formal al poeziei din epoci mai îndepărtate, până într-atât, încât liric a devenit, astăzi, sinonim cu poetic. În sumar (selectiv): Nicolae Manolescu, Dorin Tudoran, Al. Călinescu, Mircea Mihăieș, Gabriel Chifu, Ion Mureșan, Ștefan Cazimir, Vasile Spiridon, Traian Ștef, Daniel Cristea-Enache, Sorin Lavric, Hora Gârbea, Andrea H. Hedeș, Cristian Vasile, Simona Preda, Marina Constantinescu. Ion Negoițescu: Despre „mersul cel mai actual al literaturii române” (inedit, 1947).

CONVORBIRI LITERARE 1 / 2021

La ancheta „Critica literară, azi”, citate din trei răspunsuri – 1) Marta Petreu: Literatura este literatură numai dacă are valoare estetică… Cât privește structura sau compoziția axiologică a unei opere literare, asta este o altă problemă, conținutul operei se alcătuiește ca o aluviune a tuturor valorilor. O operă literară deplină este după chipul și complexitatea psychei umane… Eu mă consider ca făcînd parte din a cincea generație postmaioresciană… În evaluarea cărților contează apartenența criticului la un anume grup, generație etc., apoi apartenența autorului comentat la un grup, generație etc…. Apoi, contează și locul unde trăiește criticul și unde autorul. Orientarea politică, și a criticului și a autorului, contează la rîndul ei… Eu mă bucur că, după 1990, după ce lumea s-a spart în cioburi și s-a reorganizat în grupuri de influență, s-a întîmplat și-n cultură la fel. Pentru că, îmi spun eu, așa cum într-o țară nu e sănătos să fie un singur partid, nici pentru lumea literară nu e sănătos să aibă un singur centru de putere, ar înceta să mai fie liberă, ar fi ca o structură totalitară în interiorul unui stat democrat. Cu mai multe grupări, mai există o șansă, firavă, de supraviețuire și pentru autorii neînregimentați. 2) Constantin Cubleșan: Cred că mulți critici literari de dinainte de ’89 s-au retras, pentru că și-au dat seama (?!) că sunt depășiți profesional în vremurile noi. În locul lor au apărut, firesc, tinerii critici, de bună calitate, care însă au un cusur impardonabil: au impresia, au certitudinea că literatura începe odată cu ei și se va sfârși odată cu ei. 3) Horia Gârbea: Ca și în politică, unde sînt votați (aparent) inexplicabil analfabeți și infractori, unii gata condamnați, în literatură se bucură de vogă diverși inși care au ajuns mici vedete literare. Au cîte o revistă, îndrumă doctorate, sponsorizează chermeze culturale, împart cu ifos diplome și sînt tămîiați ca atare. În sumar (selectiv): Cassian Maria Spiridon, Ion Papuc, Gh. Grigurcu, Mircea Platon, Mircea A. Diaconu, Ioan Holban, Ioana Diaconescu, N. Scurtu, C. Bostan, Bogdan Crețu, Coman Șova, Gh. Simon, Radu Cange, Cristian Livescu, C. Dram, Diana Blaga, Vasile Spiridon, Emanuela Ilie, Adrian G. Romila, Alexandra Olteanu, Ioan Lascu, Ștefania Mincu, Antonio Patraș, Th. Codreanu, Liviu Papuc, Ovidiu Pecican, Magda Cârneci, Val. Talpalaru.

RAMURI 1 / 2021

Gabriel Coșoveanu, la Editorial: Educația noastră, vorbesc de românul școlit cu repere raționaliste, carteziano-pascaliano-kantiene, ne îndeamnă să credem că fiecare dintre noi e o entitate unică și irepetabilă, dar vedem că political-correctness reprezintă un adversar de temut pentru individualități. Curentul cu pricina, deși clamează un orizont mental salubru, descurajează, de fapt, gândirea independentă, iar progresismul, sub al cărui stindard se poartă bătăliile pentru „corectitudine”, cu titulatură și retorică laolaltă, amintesc de originea marxistă a poveștii. Gh. Grigurcu citează din Petre Țuțea la rubrica sa, Răzlețe: „Cum poți gândi egalitatea absolută – că așa trebuie să o gândești ca să fii comunist – când nici nu ieși bine în stradă și te-ntâlnești cu ea, cu inegalitatea? Și la comuniști sunt stăpâni și slugi, pentru că știu că egalitatea oamenilor nu poate exista nicăieri; sunt perfect escroci, tocmai pentru că afirmă că esența comunismului este egalitatea reală a oamenilor. Premisa egalității absolute e nulă”. La mijlocul revistei, interviu (realizat de Cristian Pătrășconiu) cu autorul volumului „Tiranul cu nas mare și cu suflet foarte mic. Lirică politică, sloganuri electorale și versificații satirice de campanie de la 1834 până în zilele noastre”, Cristian Preda: În general, satira și ironia au participat la democratizarea societății. Invers, odele închinate domnitorilor și regilor, secretarilor generali ai PCR și președinților au întărit dominația puterii executive asupra celei legislative. Mai ales că parlamentarii au fost înfățișați încă în secolul al XIX-lea ca somnoroși și inutili. În sumar (selectiv): Coman Șova, Adrian Popescu, N. Prelipceanu, Mihail Ghițescu, Dumitru Ungureanu, Silviu Gongonea, Gabriel Nedelea, Gabriela Gheorghișor, Traian Dobrinescu, Ion Maria, Ionuț Orăscu. Adrian Lesenciuc, dialog realizat de Simona Preda.

SCRIPTOR 1-2 / 2021

Dorin Tudoran (intervievat de Robert Șerban): În momentul când am plecat din România, multă lume a uitat, am și declarat, că pentru mine literatura, ca preocupare principală, dispare… Ideea mea era că, odată plecat, viitorul meu de scriitor încetează la Aeroportul Otopeni. Cu toată durerea de a fi făcut această opțiune, mă felicit că am făcut-o, fiindcă știam câte ceva despre viața scriitorilor în Occident. Eu plecam la 40 de ani, cu o soție și cu un copil de 9 ani, care avusese și „plăcerea” să fie arestat cu mine și să petreacă o zi într-o circă de poliție, și am știut foarte bine că, mai ales pentru un poet, ideea de a sta acasă și a scrie în prostie, sperând că într-o zi va primi un telefon de la Stockholm ca să i se spună că a primit un premiu Nobel, e o nerozie… E adevărat, sunt momente în care regret că nu am mai scris poezie, sau că scriu numai pentru mine și foarte rar. Odată ce ai fost lovit de boala scrisului, indiferent care este motivul pentru care renunți la el, cred că este foarte greu să nu existe momente în care să regreți că nu ai continuat să scrii. Dar pentru mine, iarăși, decizia pe care am luat-o a cântărit și cântărește mai mult decât regretele pe care le am, din când în când. Le am și acum. Citind și recitind alți autori, mă lovește, din când în când, regretul că nu am continuat să mă lupt și pentru o viață literară… Deși sunt foarte organizat în restul vieții profesionale, în legătură cu literatura nu am fost niciodată foarte organizat. Ideea de a-mi propune că în fiecare an trebuie să public o carte fiindcă trebuie să rămân pe afiș, ideea că în fiecare lună trebuie să existe trei cronici despre mine, două interviuri și o statuie în Cișmigiu, mă distrează. Nu știu, las viața să curgă de la sine… Dar nu am sentimentul ratării, am sentimentul renunțării… În sumar (selectiv): Ion Hadârcă, Adrian Bodnaru, Ion Fercu, Doru Scărlătescu, Anastasia Dumitru, Vasile Iancu, Elvira Sorohan, Cristina Hermeziu, Ioan Răducea, Codrin-Liviu Cuțitaru, Genoveva Pogorilovschi, C. Cubleșan, Ioan Holban, Ana Dobre, Lucian-Vasile Szabo, Diana Bobică, Stelian Țurlea, Ion Țurcanu, Livia Cotorcea, Ștefan Afloroaei, Nicu Gavriluță, Matei Vișniec, Simona Modreanu, Eugen Uricaru. De recitit: Romulus Rusan (1935-2016), Jurnal inedit.