Pas cu pas, iată-ne ajunşi acum şi la periferia oraşului, unde locuiesc aşa-numitele obiecte transneptuniene (TNO) grupate în trei zone concentrice: asteroizii/ planetoizii din Centura Kuiper (KBO), cei din Discul Împrăştiat (SDO) şi cometele din Norul lui Oort. Priveliştea acestor mahalale pline de pietroaie fiind mai degrabă dezolantă, mă voi limita la trecerea în revistă doar a câtorva repere mai demne de interes, lăsând familia cometelor pentru escala următoare.
Similară centurii asteroizilor dintre Marte şi Jupiter însă de 20 de ori mai largă, Centura Kuiper se întinde de la orbita lui Neptun (30 UA) până pe la 50 UA şi numără peste 200 de obiecte, între care şi câteva vedete începând cu Pluto, cel mai masiv dintre planetoizi, descoperit de Tombaugh în 1930 şi clasificat de atunci până în 2006 ca a noua planetă. Depărtat la mama naibii şi observabil numai cu telescoape de cel puţin 12 ţoli, Pluto a făcut necesară organizarea unei întregi misiuni spaţiale pentru a fi examinat mai bine, îndeplinită cu succes de sonda New Horizons care, după mai bine de 9 ani, a ajuns la faţa locului în iulie 2015. S-a putut constata astfel că are o suprafaţă cafenie cu crustă din apă îngheţată pe alocuri, munţi de până la 4 km şi o atmosferă rarefiată de monoxid de carbon şi azot. Din totalul de 248 de ani ai unui tur complet, Pluto petrece 20 în interiorul orbitei neptuniene, avându-şi propria traiectorie foarte excentrică. O altă particularitate e sextetul compus de Pluto cu apropiaţii Charon, Nyx, Hydra, Kerberos şi Styx, laolaltă cu care dansează în jurul unui centru gravific comun. Mai mic decât Luna, Pluto e în schimb dublu faţă de un alt planetoid faimos de prin vecini cu un nume a cărui articulare te poate accidenta – Quaoar (nu încercaţi singuri acasă), inspirat de o divinitate a amerindienilor din sudul Californiei, cu al său satelit mititel Weywot. Pare să fie o nouă modă cu aceste eponime care mai de care mai exotice, de un multiculturalism ostentativ. Un alt planetoid, Makemake, are un nume polinezian din mitologia Rapa Nui, Orcus e echivalentul etrusc al zeului Pluto, Hauméa e o zeiţă hawaiană etc. Dar pe Miţa Biciclista de ce or fi picat-o la selecţie: fiindcă le-a umflat prea multora cauciucul? Ce-ar mai fi pedalat ea acolo, pe Centură!
Tot în Centura Kuiper îşi au originea şi cometele scurt periodice (cu revoluţie mai mică de 200 de ani) împărţite între familia lui Jupiter (cu revoluţie mai mică de 20 de ani) şi familia Halley, după cum vom vedea la escala următoare rezervată „stelelor cu coadă”.
Dincolo de Centura Kuiper se întinde Discul Împrăştiat, ai cărui rezidenţi, purtând acronimul SDO (Scattered Disk Objects), au orbite excepţional de alungite sub influenţa atracţiei lui Neptun. Spre exemplu cel mai îndepărtat, Sedna, o mingiucă roşie mai mică decât jumătate din Lună, se apropie de Soare doar până la 72 UA şi se îndepărtează până la 532 UA (i.e. 79 miliarde de km!), adică de vreo unsprezece ori mai departe decât Pluto. Nici nu-i de mirare că-i trebuie cam 12.000 de ani pentru a-şi parcurge orbita. Dar vedeta acelui teatru mărginaş, comparabilă în dimensiuni cu Pluto, este grăsuţa Eris, eroina unei întregi comedii. La 30 iulie 2005, profesorul Michael Brown de la California Institute of Technology a anunţat cu mare tam-tam că a găsit cu marele telescop Samuel Oschin al Observatorului Palomar de lângă San Diego mult căutata planetă periferică X. Pe recepţie atunci, m-am grăbit să solicit de la Caltech datele ei şi, la 20 de minute după finisare, am primit imaginea. Nu-mi mai încăpeam în piele de norocos ce eram să mă număr printre primii martori! Când colo, ce să vezi? Nu era decât un foc de paie. Noua planetă era de fapt o mai veche cunoştinţă din Centura Kuiper, notată provizoriu 2003 UB 313, e drept că mai strălucitoare decât Pluto şi olecuţă mai măricică, însă de două ori şi jumătate mai distantă (97,5 UA) şi cu orbita foarte înclinată. Mai întâi i-au zis Xena, după o amazoană dintr-un serial TV, una plină de muşchi şi tinichele pusă mereu pe bătaie, care zăngănea şi când tuşea. Apoi s-au răzgândit şi au numit-o Eris: altă poamă, zeiţa vrajbei, alungată din Olimp unde isca mereu intrigi printre zei, conflict şi debandadă. Şi chiar că au nimerit-o cu ea! După un an, în august 2006, Uniunea Astronomică Internaţională a stârnit aprigi contestaţii şi încăierări impunând o nouă definiţie a planetelor, în conformitate cu care Pluto, asteroidul Ceres şi această Eris au fost reclasificate ca „planete pitice”.
La exterior, mahalaua „Împrăştiaţilor” se pierde treptat în Norul lui Hills, hotarul vastului tărâm al cometelor. Cel mai periferic rezident cunoscut de pe acolo, Sedna, face figură de grănicer în patrulare. Mai înainte însă de a trece dincolo, să ne reîncărcăm totuşi bateriile.