poeme
ANDRA MATEUCĂ

poeme

Articol publicat în ediția 11-12/2021

descântec

aș putea veni pe furiș
te-aș lega la ochi
te-aș învârti de trei ori
ți-aș șopti cântece îmbietoare
și ți-aș părea cea mai frumoasă
ți-aș rezista eroic
ca un soldat în linia întâi
m-aș lepăda de tine
de câte ori s-au lepădat sfinții
de giulgiul morții
m-aș spăla cu sânge și lapte
te-aș lega de mine printr-un fir invizibil
ți-aș crește porci copiii
ți-aș îndopa visele
le-aș scoate la mezat
până când
timpul ți-ar umple măduva oaselor
până la refuz

mântuire

nu știam că vorbele lasă cratere
că zilele ni se scurg la fel indiferent unde suntem
că moartea e corectă imparțială și punctuală
ne iartă pentru neștiință și ignoranță
piatra aceea pe care o aruncă unii este un avertisment
nu vă ascundeți toți veți fi găsiți
întrebați ascultați mântuiți
veți înfrunta fricile singura alegere
se va cerne la timp
drumul bun nu se găsește din prima încercare dar
la capătul lui veți găsi înțelegere

drumul este în fiecare dintre noi
dacă ne-am strânge mâinile l-am construi bucată cu bucată

înger de pază

mă pregătesc să-mi întărât îngerul
mă rujez cu pure red
îmi ascut armele
îmi oblojesc genele cu mascara
rochia cu paiete mi se așază pe trup ca o piele
de care trag toți bărbații nopții fără izbândă
durerea de cap îmi va ucide amintirile
te voi alege dintr-o singură privire
îmi vei trece pragul cu nebunia în brațe
condamnat

singura salvare va fi îngerul meu
ca un câine de pază
hrănit la ore fixe

vrajă

mi-am pus armura
impenetrabil chipul transpiră
sub o mie de ace gândurile ca o citadelă
tac în noapte
santinelele cetății urlă
pe zidurile ei se aruncă flăcări
pietre și smoală
o singură vrajă ar aduce victoria
ar înfrânge monștrii
vrăjitoarele de serviciu
au uitat numele celor înfrânți
nu le-au trecut în catastife
nu le-au pus cruci la morminte

mi-am pus armura
singura fisură ești tu
unica mea oaste
pe care o împart din când în când cu nebunia

durere

la debarcader blocurile se înghesuiau unele într-altele într-un joc de scenă mut
doar din când în când un copil tresărea din somn într-un plâns prelung
ca o trompetă stingheră într-o formație de jazz
în rondoul de flori statuia eroinei privea ieșirea din oraș
ca după un cortegiu funest
ne jucam de-a războiul doream să fim ca ea înainte să își taie
cozile împletite pe care i le-au dus la muzeu

lunar statuia era bandajată cu grijă
pântecul acoperit cu feșe ca un cocon
miliția l-a prins până la urmă pe făptaș
după luni întregi de supraveghere
era un biet nebun
îngrijorat de durerile ei

mai târziu am aflat că toată feminitatea
stă într-un lucru rușinos
de care nu pot scăpa nici măcar eroinele

inelul lui rumburak

în prima zi am cules mere crude și am încercat să le vând în fața porții
am sfârșit prin a le face cadou copiilor mai mici decât mine
care jucau fotbal în curtea școlii
a doua zi mi-am zis că voi avea șanse mai mari cu corcodușele
care pocneau zemoase
dar au sfârșit în bucătăria vecinei care le-a pus la fiert pentru dulceață
a treia zi am renunțat
spunându-mi că voi găsi inelul lui rumburak care îmi va aduce
cea mai frumoasă și cea mai roșie bicicletă
și un pod peste orașe
ca să ajung mai repede la bunici

cutia

cât praf este pe obiectele pe care le atingem
tot atâta poleială ne zace în piele
ne împărțim așternuturile mâncarea viața
cum își împart părinții copiii la divorț
scriem testamente cu frică
cutiile acelea în care ne-am închis demult
nu s-au deschis nici azi
așteptăm un hoț cu șperaclul potrivit
între timp ne trimitem la plimbare hologramele
mai păcălim o zi
se mai trage o cortină
dacă nu ies la socoteală cutiile
înseamnă că cineva a trișat
a găsit iarba fiarelor sau
o nișă invizibilă proiectată
de un arhitect priceput