* * *
Nu e nimeni să-ți citească trupul
ca pe-o carte-n care te afunzi
după fiecare literă te-ascunzi
ca-n ostrovul lui de taină lupul
nimeni să-i privescă ochii ei profunzi
ca în noapte în cearceaf năduful
visului ce-l ştergi cu pămătuful
de pe sânii ageri şi rotunzi –
decât îngerul care-o păzeşte-ntruna
alungat din somn ca o mătase
peste umerii ei goi ca luna
pe un cer pe care-mi scrie mâna
numele ei trup închis în case
ca licoarea vinului în vase.
* * *
De-ar fi toată lumea cum tu eşti
n-ar mai fi nevoie să te furişezi
noaptea ca strigoiul prin livezi
să poţi fi cu mine ca-n poveşti
Aladin mereu după corvezi
pentru alte vieţi din care te iveşti
ca Şeherezada când trăieşti
miezul nopţi scurs printre amiezi –
însă lumea e un fel de tren
care pleacă gol din gări străine,
sau o sanie trasă de-un ren
iarna când vin îngerii la tine
să se gudure ca-ntr-un refren
cântecul şoptit uşor de mine.
* * *
Nu ştiu cărui gând i-am fost supus
când am tras perdelele deoparte
să se vadă cerul de departe
la fereastra cea dinspre apus
unde toate gândurile vechi pe moarte
au fugit şi peste zări s-au dus
cum sunt duse cele ce s-au spus
fără noimă-ntr-o pierdută carte –
poate unui vis târziu ivit
între gândurile mele duse-aiurea
să-i fi dat prea mult de chibzuit
ca în mâna unui ucigaş securea
când se lasă peste gâtul osîndit
ca în cel de neiubit iubirea.
* * *
Uite, azi nu mă mai joc cu tine,
parcă toate zilele s-au scurs
într-un sac ca-n blana unui urs
trântorii din stupul de albine,
cred că astăzi toate au apus,
gânduri, vise, nu e deloc bine,
boala asta, sigur, mult nu ţine,
n-o să fiu din nou cel nesupus –
sunt şi zile când nu sunt aici,
sunt plecat departe, dar revin
ca un cal în struna unui bici
la o droşcă înhămat, şi ţin
hăţurile surugiului cu-n plici
tăvălit în roi de gâze mici.
* * *
Tu citeşti în fiecare zi o carte,
şi trăieşti în lumea ei mai bine,
uiţi de multe ori chiar şi de mine
şi aşa te duci încet departe,
nu e altă fericire ce te ţine
decât foşnetul din fila ce te arde
şi-ai dori să nu existe moarte,
ci numi cărţi ca sângele din vine –
te privesc şi tu nu mai exişti,
ci doar cartea care te citeşte,
fericire peste ochii trişti
în care mereu, mereu clipeşte
luminiţa-n care iar te mişti
ca o rouă rece peste mirişti.