ROMÂNIA LITERARĂ 5 / 2022
Din 5 februarie. Nicolae Manolescu (în dialog cu Daniel Cristea-Enache): În fond, liberalismul intră în ADN-ul criticului literar. Ce altceva decât un liberal ar putea fi un critic? El poate fi, eventual, conservator, ca Maiorescu, în sensul din secolul XIX, când liberalismul era „roșu”, dar mai greu poate fi socialist, ca Gherea. Există în doctrina socialistă o formă sau alta de tendențiozitate sau chiar de tezism, normale când vorbim despre ideologie, dar păguboase în artă. Nu constituie un secret derapajele criticilor din anii dogmatismului realist-socialist, al căror patron istoric a fost Gherea. Lovinescu era liberal și conservator, ca vocație, ca și Călinescu anilor 1930, spre deosebire de același din anii 1950. Liberalismul critic nu implică neapărat și un liberalism politic. Dar merg bine împreună. Ce înțeleg prin liberalism? În primul rând, spirit critic. Liberalismul e un mod de gândire nesupus constrângerilor și prejudecăților. Un liberal gândește întotdeauna cu capul lui. În al doilea rând, liberalul este un individualist, care, cum se spune astăzi, ia totul pe persoană fizică. Nu e solidar decât cu propriile principii, altminteri, e un solitar. Nu merge niciodată în pluton. Ambiția lui e de a face totul de unul singur… În fine, liberalismul presupune, ca unică formă de solidaritate, prooccidentalismul… Societatea care îl inspiră este aceea democratică a statului de drept. În ochii lui, libertatea implică nemijlocit responsabilitate, iar orice drept constă în respectul față de dreptul celuilalt… La Editorial, același Nicolae Manolescu: Stânga pare scutită de orice intenție de discriminare. Nu e întru totul adevărat. Stânga se face uneori vinovată de discriminare inversă. Conceptul de political correctness este invenția extremei-stângi. Și feminismul radical reprezintă o discriminare inversă, urmărind să combată discriminarea femeilor de către bărbați din societatea tradițională. Emanciparea femeii s-a produs în toate statele civilizate, așa că feminismul (radicalizat până la absurd în Franța, de exemplu) și-a pierdut rostul istoric… La rubrica sa, Contrafort, Mircea Mihăieș: Elita intelectuală a țării a devenit ținta batjocurii și a urii, dorindu-i-se exterminarea și de la stânga și de la dreapta. Și se întreabă: Chiar nu putem, cu nici un chip, să ne scuturăm de murdărie și să ne vindecăm de boli? Nu se lipește nimic de noi din ceea ce se numește „progres și civilizație”? Suntem condamnați la primitivism, la înapoiere și la suferință? Cum se explică recrudescența extremismelor de dreapta (legionarism, neo-nazism, fascism) și a celor de stânga (marxism, corectitudine politică, progresism) într-o societate ce părea vaccinată împotriva experimentelor politice radicale? Da, suntem o țară în cădere liberă. În sumar (selectiv): Al. Călinescu, Karacsonyi Zsolt, N. Prelipceanu, Vasile Dan, Adrian Alui Gheorghe, Răzvan Voncu, Horia Gârbea, Andrea H. Hedeș, Radu Tudorancea, Vasile Spiridon, Irina Petraș, Victor Durnea, Savu Popa, Ovidiu Moceanu, Ion Buzași, C. Zaharia, Marina Constantinescu, Cristian Pătrășconiu.
LUCEAFĂRUL DE DIMINEAȚĂ 1 / 2022
Mihai Zamfir, „Ziua lui Eminescu” – O întrebare: i se poate pune la îndoială lui Eminescu valoarea absolută? Răspunsul e negativ. Nici unui român care ține condeiul în mână, nici unui critic, filozof sau ziarist nu-i trece prin minte să întreprindă un asemenea exercițiu, sortit din pornire eșecului… Eminescu rămâne unic și inegalabil… Eminescu a depășit granițele literaturii pentru a deveni simbolul unor realități spirituale mult mai generale; ele ating teritorii îndepărtate de literatură, precum politica, filozofia, istoria, lingvistica sau economia. Eminescu, emblemă națională, e totuși un caz aproape fără precedent. Pe două pagini, Nora Iuga (interviu realizat de Angela Baciu): Pământul de aici e în doliu mare, când groparii sapă zilnic într-un cimitir mic de mahala zece gropi pe zi, când străzile marilor orașe sunt tot mai pustii, când femeile devin tot mai enigmatice cu fețele acoperite de măști negre ca niște extratereștri veniți din alte galaxii, unde aerul e altfel și datul unei mâini, mângâiatul unui copil, o îmbrățișare pe peronul unei gări, nu se mai poate vorbi în șoaptă, orice apropiere te împinge spre moarte, e greu să-ți imaginezi dacă extraterestrele au buze… Oh, ce performanță la 90 de ani, nu cumva creația e o fugă de moarte?!… Lauda de sine nu miroase a bine!… Da, da, trebuie să fiu mai atentă, cuvintele cheamă! (…) Nici eu nu cred că principalul rol al poeziei este acela de a-și pune puterea de seducție în slujba unui angajament politic sau social. Poezia vine din zona obscură a crepusculului nostru interior… De aceea, mulți poeți excepționali sfârșesc prin suicid ca Paul Celan sau intrând în noaptea minții ca Hölderlin. La nici o lună după plecarea în Germania, Rolf Bossert și-a fărâmat genialul craniu german pe caldarâmul Germaniei… Despre Rolf aș putea scrie la nesfârșit. Confrații lui consideră poezia neangajată, una flască și lipsită de viață. Eu mă plasez în galeria cealaltă. Lucrez la un volum Bossert care va cuprinde numai poeziile scrise în anul sinuciderii sale, din 1984 până în 1985, care va avea titlul Unde suntem, ceea ce suntem? (…) Am trăit în Regat 18 ani. Cred că în fiecare celulă a mea respiră regatul… Oare nu le datorez eu regilor mei seducția pe care o exercit asupra publicului actual? Atașamentul faţă de tot ce mă definește, om, animal sau obiect, se înscrie în zona iubirii… În sumar (selectiv): Alex Ștefănescu, Nicolae Mecu, Angelo Mitchievici, Mircea Bârsilă, Gellu Dorian, Adrian Alui Gheorghe, Aurel Maria Baros, Cornel Ungureanu, Paul Aretzu, Ioan Adam, Simona-Grazia Dima, Emil Lungeanu, Dan Stanca, Horia Gârbea, Iolanda Malamen.
ORIZONT 1 / 2022
Dorel Săndesc, „un lider incontestabil al specialităţii de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI) din România” (interviu realizat de Adriana Babeți): Înainte de era Terapiei Intensive, moartea se diagnostica exclusiv pe baza opririi ireversibile a activității inimii (stop cardio-respirator iresuscitabil). Este de precizat că în momentul diagnosticului de deces prin stop cardio-respirator iresuscitabil mai există încă în organismul decedat procese biologice specifice vieții, la nivelul diferitelor organe sau țesuturi. Cu alte cuvinte, momentul diagnosticului de deces nu este momentul în care toate celulele organismului au decedat, ci ,,the point of no return”, momentul din care revenirea la viață nu mai este posibilă (întrucât inima s-a oprit definitiv)… Terapia Intensivă permite menținerea temporară a funcționării unor organe și țesuturi după instalarea morții cerebrale (prin ventilația artificială care asigură oxigenarea organismului, medicamente și echipamente care asigură circulația sângelui etc.). Şi, astfel, a permis un salt uriaș în medicină: prelevarea unor organe sau țesuturi pentru transplant și, în consecinţă, salvarea a numeroase vieți omenești… Este cutremurător să vezi, după deschiderea toracelui, inima bătând a unui om decedat! Și astfel, e inevitabil să te întrebi ce este, de fapt Moartea? Și dacă înainte, așa cum spuneam, concepeam și eu moartea ca pe un eveniment punctual, ce pune capăt vieții, toate aceste date medicale, științifice, trăite prin experiențe atât de intense, îmi arată clar că de fapt moartea este un proces. Un proces care urmează procesului numit viață. Și dacă acesta este un adevăr evident, mai trebuie doar puțină credință și capacitate de a spera că moartea nu este sfârșitul, că, după aceste două procese, va urma Altceva și că, astfel, „Lady in black” ar putea fi doar călăuza spre celălalt tărâm. Întrebare: „Este România la ATI? Ar trebui reanimată?” Răspuns Dorel Săndesc – E un tablou lamentabil al societății noastre, pe toate planurile: o clasă politică jalnică, lipsită de responsabilitate, incapabilă să depăşească interesele și orgoliile de grup și un populism ieftin în cele mai grele momente prin care trece comunitatea care i-a ales; un sistem media decăzut, lipsit de standarde, care a contribuit semnificativ la confuzia, isteria și degradarea morală teribile ce au proliferat în aceste vremuri tulburi; un nivel precar de educație și civilizație, cele mai scăzute din Europa, reflectat de toate statisticile oficiale… România este în stare gravă, critică. Ţara mea este de ATI, are nevoie de Reanimare. În sumar (selectiv): Cornel Ungureanu, Marcel Tolcea, Florin Toma, V. Spiridon, Al. Colțan, Al. Oravițan, Grațiela Benga, Dan C. Mihăilescu, Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Paul Eugen Banciu, Robert Șerban, Radu Pavel Gheo, Al. Ruja, Marian Odangiu, Cristian Pătrășconiu.
CONVORBIRI LITERARE 1/ 2022
Gheorghe Grigurcu, jurnal: Mica provincie a literaților se arată implacabilă. În arealul său, ori ești „mare”, ori ești nul. Media nu există. Dar calificativul „mare” venit din afară (întrucît, se știe prea bine, nimeni nu e „profet” în cetatea sa) e intolerabil. Și: Dilemă. Bunătatea ca un act de conștiință etică, transpusă în faptă, bunătatea ca trăire mistică, fără neapărat urmare faptică. Care e preferabilă? Dificilă alegere. Introspectivul ar opta pentru ultima. În alte pagini, Ion Hadârcă (interviu realizat de Maria Mocanu): În Eminescu aș prefera să văd, și i-aș da anume această interpretare: în Eminescu ne vedem pe noi înșine… Acesta este Eminescu – o mare provocare intelectuală pentru orice minte dornică să cunoască sau să se confrunte, să încerce a-și trece pe pielea proprie suferințele lui… Eminescu avea, nu știm prin ce se explică, o predilecție pentru ardeleni. Probabil, prin afinitățile spațiului bucovineano-maramureșean. A cules mult din folclorul ardelean… Apoi, Magda Cârneci, „Jurnal Spiritual (pe sărite) – 1997. Un an aparte”: În primul rând observaţia că lacrimile de „har” sunt liniştite şi curg fără efort, nu ca rezultat al căinţei şi durerii ori suferinţei (ca în viaţa de zi cu zi), ci ca rezultat al Graţiei, ca un dar divin, al preaplinului sufletesc. Spre sfârşitul lecturii, am căzut peste câteva fraze legate de Sfânta Fecioară şi, deodată, ochii mi s-au umplut de lacrimi blânde şi liniştite, care au curs încet, în jos, pe obraji… La un moment dat, Jean Pârvulescu („Jean Pârvulescu mi-a mărturisit că nu-l interesează să fie tradus în româneşte, căci el vrea să fie şi să rămână european”) a declarat pur şi simplu că scriu o poezie mare, că am acces la dimensiunea metafizică şi că mă aflu în linia întâi a poeziei europene… Ziua de joi a fost într-un fel surprinzătoare, prin numărul de „aduceri aminte de sine”. Noaptea, înaintea somnului, în pat, câte o oră bună de meditaţie laxă, cu ochii deschişi în întuneric: gânduri puternice, aproape măreţe, despre om, cosmos, univers – dar mai ales un fel de prezenţă pur şi simplu aici şi acum, în cameră. Greu de descris… O franţuzoaică a venit şi mi-a spus că am un fir care mă uneşte cu cerul şi îmi urează ca el să nu se rupă… Mâine (22 decembrie) plec înapoi la Bucureşti pentru finalul de an. Abia aştept. Mi-e dor să mă întorc acasă. Un „acasă”, care de data asta înseamnă urgența regăsirii mele spirituale. Căci am impresia că la Paris, de data asta, m-am pierdut. În sumar (selectiv): Cassian Maria Spiridon, Ion Papuc, Th. Codreanu, C. Barbu, Alexa Visarion, Mircea Platon, Mircea A. Diaconu, Ioan Holban, Ioana Diaconescu, C. Bostan, Leo Butnaru, Cristian Livescu, C. Dram, V. Spiridon, Antonio Patraș, Emanuela Ilie, I. Lascu, Gellu Dorian, Adrian Jicu.
EXPRES CULTURAL 1 / 2022
Nicolae Panaite, „La început de an”: Pentru cei interesați, amintesc unele dintre evenimentele și aniversările importante pentru cultura și literatura română, care vor marca anul 2022: 350 de ani de la nașterea lui Ion Neculce; 230 de ani de la nașterea lui Vasile Pogor; Ion Luca Caragiale – 170 de ani de la naștere; Anton Holban – 120 de ani de la naștere; Ion Creangă – 185 de ani de la naștere; A.D. Xenopol – 175 de ani de la naștere; Ana Blandiana – 80 de ani de la naștere; Fănuș Neagu – 90 de ani de la naștere; Ștefan Augustin Doinaș – 100 de ani de la naștere; Costache Negri – 210 de ani de la naștere; Tudor Vianu – 125 de ani de la naștere; Gabriel Liiceanu – 80 de ani de la naștere; Duiliu Zamfirescu – 100 de ani de la moarte; Dimitrie Anghel – 150 de ani de la naștere; Nicolae Steinhardt – 110 de ani de la naștere; Marin Preda – 100 de ani de la naștere; Ion Agârbiceanu – 140 de ani de la naștere; Petre Țuțea – 120 de ani de la naștere; Cezar Petrescu – 130 de ani de la naștere; Iacob Negruzzi – 180 de ani de la naștere. În altă pagină, Gellu Dorian, „Literatura – o afacere”: Dintr-o instituție solidă cu personalitate și rîvnită de majoritatea scriitorilor ca o drept recunoaștere oficială a lor ca meseriași ai cuvîntului scris, Uniunea Scriitorilor a ajuns, din cauza acestor erodări din ultima vreme, o instituție șubredă, cu o imagine deloc favorabilă în fața celor cărora scriitorii vin cu operele lor, cititorii români, beneficiarii unor produse artistice identitare în cultura din care fac parte. Șubredă în imaginația celor care o atacă din toate părțile, ca niște șacali în preajma unui leu muribund, că în realitate, prin consecvența celor care o administrează acum, depășind greutăți asemănătoare cu cele prin care trece întreaga țară, în criză, cum se spune, Uniunea Scriitorilor din România este una bine consolidată și încă de respectat de cei mai mulți dintre cei care sunt conștienți de importanța ei în spațiul culturii române. Pe ultima pagină, Constantin Pricop: La un moment dat, modul de viață occidental a devenit un model pe care au căutat să-l aplice țări din întreaga lume – dar efectele obținute sînt în cvasi totalitatea cazurilor îndoielnice. Maiorescu nu vorbea, evident, despre constructe sociale, dar observase exact că nu pot fi copiate rezultatele unor procese istorice specifice. Civilizațiile luate ca model erau realizate prin evoluții istorice inimitabile… Nu poți copia instituții care să funcționeze într-o societate care nu a ajuns la convingerea că acele instituții îi sînt necesare. Nu poți copia principii, valori morale ș.a.m.d. dacă în societatea care împrumută acestea nu au nici un suport în conștiința morală a celor care o compun. Din sumar (selectiv): N. Mecu, C. Coroiu, Adrian Alui Gheorghe, Bianca Marcovici, Ioan Țicalo, Dan Bogdan Hanu, Liviu Antonesei, Cristina Scarlat, Marin Iancu, Magda Ursache, Eugen Munteanu, Adrian Dinu Rachieru, G. Bădărău, Ioan Răducea, Victor Durnea, Traian D. Lazăr.