miscellanea
Maria-Gabriela Constantin

Lungul drum al dragostei către iubire – „Bolero” la Teatrul Nord din Satu-Mare

Articol publicat în ediția 7-8 / 2022

Pe 22 mai 2022 la Teatrul Nord din Satu-Mare a avut premiera pe țară a piesei Bolero de José Rivera, în regia Andreei Vulpe. Bolero pentru cei deziluzionați a avut premieră mondială în anul 2008 la Northwesten University, School of Drama din Yale, în regia lui Henry Godinez. Inspirat de povestea propriei familii, emigrată în Statele Unite pe când viitorul autor avea patru ani, José Rivera redă în Bolero un univers în care realismul magic se îmbină cu ironia tandră a observatorului detașat. Crescut într-o casă în care singura carte era, după cum relata, Biblia, însă mama avea darul povestirii și o făcea des și cu plăcere, Rivera ne deapănă începutul unei relații și urmarea ei după 39 de ani, cu aceeași plăcere cu care trebuie să fi ascultat în copilărie istorisirile în care amintirea și nostalgia se împleteau, reînviindu-le și rescriindu-le neîncetat.

Despre umbre, adevăr și stabilitate

Pe scenă vedem decorul unei căsuțe sărăcăcioase, dar viu colorate, înconjurate de o mică curte, plină de vegetație luxuriantă, o cruce. Aici se deapănă povestea personajelor, înconjurate de spiritele – pe care doar tatăl, don Fermin (Romul Moruțan) le vede – ce populează lumea stufoasă, încărcată de interdicții și credințe a orașului Millaflores puertorican din anii ’50. În partea a doua, același decor devine interiorul unei locuințe din Alabama, iar spiritele nevăzute și vegetația rămân ca o constanță, ca o răsfrângere a unei moșteniri, a tradiției, a subconștientului. Magia marquesiană a decorului, cu toată simplitatea sa, paradoxal stufoasă, frumos accentuată de costume, este amplificată de folosirea spațiului în mod nelinear: când, la un moment dat, personajele se plimbă prin jurul casei, prin mișcarea circulară are loc și un salt în timp, ei revenind ca nuntași, într-un melanj paradoxal de salt și de continuitate. Suntem într-o lume pe cât de stufoasă pe atât de aspră, unde spiritele se animă cu ușurință. Flora (Ioana Cheregi), o tânără de 22 ani, logodită cu Manuel (Sergiu Tăbăcaru) află că acesta îi este infidel. Cei doi se despart după o discuție aprinsă și, ca să-și aline durerea, Flora pleacă în Santurce la verișoara ei, Petra (Alexandra Odoroagă). Aici îl întâlnește pe Eusebio (Andrei Stan). Între cei doi se înfiripă o poveste de dragoste și se căsătoresc. În partea a doua, 39 ani mai târziu, în Alabama, Eusebio e la pat, cu picioarele amputate, disperat, îngrijit de Flora, mamă a 9 copiii, plecați care încotro.

Boleroul latino-american

Când spui „bolero”, gândul te duce în mod aproape spontan la celebra piesă muzicală a lui Ravel și la dansul emblematic al Mayei Plisetskaya. Titlul în realitate trimite la boleroul latino-american, diferit de dansul spaniol cu același nume. Este vorba despre tradiția unui dans cubanez lent și senzual, numit și rumba romantică, înrudit cu dansul Habanera, cel mai celebru fiind, neîndoios, Besame mucho.

Quo vadis?

Avem oare posibilitatea de a alege? – ne pune întrebarea spectacolul, zărind cuplul Flora și Eusebio intrați în pielea propriilor părinți, uzați de timp și de corvoade. Răspunsul din final este tulburător și dezleagă și sensul titlului. Bolero este tandemul asumării și smeririi, al pașilor mici, trainici, nu al pasiunii și triumfului din dansul spaniol cu același nume. Cuplul se îndreaptă prin uzura vieții spre unitate și adevăr, nu spre fericirea cu F mare. Așa cum scria Rivera în prefața unui volum al său, citând-o pe scriitoarea canadiană Mavis Gallant: „Misterul unui cuplu este probabil singurul care ne-a mai rămas și când îl vom descifra, nu va mai fi nevoie de literatură.” Regizoarea Andreea Vulpe creează un spectacol cuceritor, dinamic, frumos articulat, cu mult umor și ironie tandru-poetică despre contraste și adevăr, despre limite și alegeri în care actori de valoare dau personajelor viață și consistență. Muzica talentatei Cristinei Juncu servește în mod foarte reușit necesitățile regizorale, creând împreună cu scenografia semnată de Tudor Prodan o lume magică și plină de savoare.