poeme
MIHAI FIRICĂ

poeme

Articol publicat în ediția 7-8/2022

Cu Ivan pe urmele noastre

Mergem prin stepă.
mergem fără oprire,
cu Ivan pe urmele noastre,
mergem fără să ne oprim din cântat,
mărșăluim prin stepa fără sfârșit
mergem, tot mergem și mergem.
M-au așezat în genunchi și
mi-au strigat să număr arginții din buzunarele morților.
Chipul piticului înscrustat pe monede
are semnul păianjenului pe frunte,
nechează ca un cal cu picioarele tăiate.
Mi s-au topit brațele,
mi s-au scurs ochii din orbite,
mi s-a uscat limba,
dar continui să cânt lângă ceilalți,
în coloana condamnaților.

Hai, Ivan, probează și tu aripile de înger,
râzi ca un copil cu grenada lipită de tâmplă.
Am mers în urma lor,
am șters urmele de sânge și lacrimi
cu o pelerină ferfenițită.

Străzi pentru câini

Umblă cântecele fără lesă,
cuvintele nu au stăpân,
dintre sticle și mușterii
doar lăutarii se ridică la cer.
Am rămas singur,
ceilalți s-au urcat pe scenă și cântă,
la ultimul dans rămân doi pitici.
Ei locuiesc la ultimul etaj, ca și mine,
nu au mai coborât pe pământ în ultimii ani,
nici astăzi nu ar fi renunțat
la acoperișul prin care văd cerul alb alb alb,
imaculat ca sfântul orb din calendarele bisericești,
dar au fost nevoiți
să-și plângă copilul spânzurat de calorifer.
Urc până în cer și astup groapa săpată de lacrimi,
câini cu dantură de om îmi rup scalpul,
m-au izgonit din cartierul pustiit,
stăpâni ai străzilor de pe care curăță
frica și scârba cu limba.

Ce ar mai fi de zis

Țara orbilor nu are stăpân.
Cum ar putea avea dacă blocurile amuțesc zile de-a rândul?
Soldații nu citesc poezii,
scrijelesc doar aerul cu jarul țigărilor.
Mâna care scrie a amuțit

țin să precizez
tuturor care au crezut că am vrut să scriu “muza”
că am scris așa cum mi-a trecut prin minte
nu după vreun canon sau (de)generație

supradoza de poezie
m-a făcut să-l caut pe Celan dincolo de bibliotecă,
alerg și acum în jurul orașului
beau laptele negru și tot beau
dimineți după dimineți sparte,
făcute țăndări în aplauzele mușteriilor.
Frica și foamea unesc poporul,
mulți dar uituci și zgomotoși,
hălci de carne în desaga fiecăruia,
împachetate în file de cărți ale poeților uitați.