Nici nu se putea ca Bologna, capitala regiunii Emilia-Romagna, supranumită „orașul roșu” (atât pentru culoarea acoperișurilor și a fațadelor sale, cât și, mai ales, pentru orientarea tradițională de stânga a administrației și establishmentului politic), să nu-l omagieze pe cel mai celebru fiu al ei, Pier Paolo Pasolini (alintat PPP), care, anul acesta, în martie, ar fi împlinit 100 de ani. Un strălucit intelectual de stânga, considerat a fi printre cei mai mari artiști și intelectuali italieni din secolul XX, absolvent al Alma Mater Studiorum – Università di Bologna (altminteri, cea mai veche din Europa, înființată în anul 1088!!), Pasolini a fost, totodată, și o personalitate publică extrem de controversată. Regizor de film, traducător, actor, poet, scenarist, jurnalist, romancier, dramaturg, eseist și critic, el a fost și unul dintre cei mai acerbi apărători ai libertății sexuale, fiind un recunoscut gay în lumea artistică. Acest aspect se pare că i-a provocat și moartea, la doar 53 de ani, prin înjunghiere, survenită în împrejurări neclare (posibil, în urma unei altercații cu un tânăr prostituat), pe plaja Lido di Ostia, de lângă Roma (2 noiembrie 1975).
Chiar dacă ar putea părea redundantă enumerarea performanțelor sale, vom menționa doar câteva. Din filmele de lung metraj, amintim: Accatone (1961), Mamma Roma (1962), Evanghelia după Matei (1964), Oedip rege (1967), Teorema (1968) Decameronul (1971), Povestiri din Canterbury sau Salò și cele 120 de zile ale Sodomei (1975). Iar, din rândul documentarelor, Comizi d’amore (1964), Appunti per un film sull’India (1969), Appunti per un romanzo dell’immondizia (1970), Appunti per un’Orestiade Africana (1970), Pasolini e la forma della città (1975). Dintre volumele de proză, reținem: Ragazzi di vita (1955), Il sogno di una cosa (1962), Amado Mio – Atti Impuri (scris în 1948, apărut 1982), Teorema (1968). Iar, dintre cele de poezii: La meglio gioventù (1954), L’usignolo della chiesa cattolica (1958), La religione del mio tempo (1961), Poesia in forma di rosa (1964), La nuova gioventù (1975). Eseurile (unele apărute postum) dezvăluie întregul eșafodaj al gândirii pasoliniene (așa cum a fost ea, bună, rea!): Passione e ideologia (1960), Empirismo eretico (1972), Lettere luterane (1976), Le belle bandiere (1977), Il caos (1979), La pornografia è noiosa (1979), Scritti corsari (1975), Lettere (1940–1954) (1986). În schimb, piesele sale de teatru – un teatru de idei, sec, anevoios, aproape dogmatizat – sunt considerate cvasi-teoretizări ale concepțiilor sale politice de stânga (să nu uităm că a fost membru al Partidului Comunist Italian) sau ale limitelor lui morale: Orgia (1968), Porcile (1968), Calderón (1973), Affabulazione (1977), Pilade (1977), Bestia da stile (1977).
În perioada 1 martie – 16 octombrie, Bologna a comemorat centenarul Pier Paolo Pasolini printr-un amplu proiect cultural, constând din acțiuni, conferințe, apariții editoriale, studii și comunicări publice. Precum și, nu în ultimul rând, prin expoziția Pier Paolo Pasolini. Folgorazioni figurativa, deschisă într-un nou spațiu expozițional, în pasajul subteran din Piazza Re Enzo. Sub conducerea unor remarcabile personalități ale orașului – Marco Antonio Bazzocchi, profesor de literatură italiană la Alma Mater Studiorum – Università di Bologna, Roberto Chiesi, şeful Centrului de Studii Pier Paolo Pasolini și Gian Luca Farinelli, directorul Cineteca di Bologna – s-a născut, după un lung drum de studiu, comparație și analiză aprofundată, un proiect expozițional riguros, bogat în referințe culturale unice.
Cu scopul de a reconstrui geneza privirii lui Pasolini, expoziția debutează cu anii de început la Bologna, desfășurați sub egida unui maestru precum Roberto Longhi și documentează formarea și evoluția universului său creativ filmic, de la începuturile sale în 1961, cu Accattone, până Salò și cele 120 de zile ale Sodomei, apărut postum, la câteva săptămâni după moartea lui. Din analiza multiplelor cadre ce au făcut celebre aceste capodopere, a înflorit o ramificație de referințe, reconstituite meticulos, alături de textele critice despre filmografia sa. Astfel, expoziția a realizat o privire de ansamblu asupra întregii opere a lui Pasolini, citită printr-o lentilă cu maximum de precizie și capabilă să-i evidențieze gândurile și imaginile și, apoi, să le nareze prin imagini. Pier Paolo Pasolini. Folgorazioni figurativa a fost un proiect expozițional rafinat și stratificat ce a reunit materiale și conexiuni diverse; de fapt, un material omogen ce a scos în evidență articularea bogată a imaginației lui Pasolini, tutelată de privirea sa vorace și necruțătoare, reconstruită și livrată publicului acum, într-o cheie reînnoită a citirii operei sale.
Indiferent de percepțiile diverse asupra personalității mult dezbătute a lui Pier Paolo Pasolini, opera sa filmografică este păstrată și prețuită, de zeci de ani, în Cinemateca mondială, iar cărțile lui sunt expuse la loc de cinste în librăriile și bibliotecile nu doar bologneze, ci și din întreaga lume. De altfel, PPP a fost inclus în Canonul occidental al lui Harold Bloom, iar trei dintre filmele sale au fost selectate spre conservare, în proiectul 100 film italiani da salvare.