spectator
NICOLAE PRELIPCEANU

VALERIA SECIU – O ARTISTĂ PENTRU TOATE ANOTIMPURILE

Articol publicat în ediția 10/2022

Azi, când Valeria Seciu nu mai e printre noi, caut în memorie seara aceea când, la televiziunea română de-atunci, am văzut, într-un spectacol cu piesa Rața sălbatică de Ibsen, o apariție neobișnuită, în care se presimțea viitoarea mare actriță. Era încă studentă la IATC, cum se numea pe atunci UNATC-ul de azi, dar rolul acesta l-a abordat ca o profesionistă adevărată și, mai mult, ca o profesionistă sensibilă, păstrându-și acea candoare cu care a fermecat generații de spectatori de teatru și de film. Așa cum a continuat o viață întreagă Valeria Seciu să-și joace rolurile din piese diverse, de la Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov, la Lear-ul lui Shakespeare, în diferite viziuni regizorale.

A putut fi văzută pe câteva scene ale țării, la Cluj, unde a apărut în Androcle și leul de G.B. Shaw și Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, la naționalul bucureștean, unde a fost prezentă în roluri mai multe și mai diverse, în cel din Cui i-e frică de Virginia Woolf?, de Edward Albee, regizor Mihai Făgădău, în Regele Lear de Shakespeare, în regia lui Radu Penciulescu, în Valiza cu fluturi de Iosif Naghiu, în regia Sandei Manu, sau în Menajeria de sticlă de Tennessee Williams, în regia Cătălinei Buzoianu. La Teatrul Național din București a colaborat cu diferiți regizori ai vremii, Sică Alexandrescu (în 1964), Ion Cojar, Horea Popescu, Al. Finți, Radu Penciulescu, Mihai Berechet, Sanda Manu, Cătălina Buzoianu.

Mare parte a carierei sale s-a desfășurat la Teatrul Mic, în roluri foarte diferite, marea actriță performând în fiecare dintre acestea cu aerul acela straniu care-i era specific.

La Teatrul Mic a fost: Ersilia Drei din Să-i îmbrăcăm pe cei goi, de Luigi Pirandello, în regia Cătălinei Buzoianu, Doamna Mascată din piesa Minetti de Thomas Bernhard, în regia Ancăi Ovanez-Doroșenco, Margareta din Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov în regia Cătălinei Buzoianu, sau Donata Genzi din Regăsire de Pirandello, în regia aceleiași, care a înțeles-o, se pare, cel mai bine dintre regizorii cu care a colaborat. A fost Arkadina, din Pescărușul lui Cehov, sub bagheta Cătălinei Buzoianu, alături de care a creat multe roluri de neuitat. A fost și Nina Zarecinaia, din aceeași piesă a lui Cehov, la televiziune, în 1974. Ultimele sale roluri au fost, cred, cel din Creatorul de teatru de Thomas Bernard, regizor Alexandru Dabija, la Teatrul Act, în 2007, și Gloucester din Lear(a) lui Andrei Șerban de la Teatrul Bulandra (2008).

După 1990 a creat Teatrul Levant, în cadrul căruia a jucat rolul mamei din piesa Pelicanul de August Strindberg, în regia Cătălinei Buzoianu. Dar acest teatru n-a avut o soartă prea fericită: fără sediu, spectacolele se jucau în diferite săli, închiriate, Pelicanul s-a reprezentat într-o magazie de la Sala Dalles. Astfel încât Teatrul Levantul a rămas în amintirea noastră ca o cometă luminoasă despre care știm, mai ales acum, că Valeria Seciu nu mai e, că nu se va mai întoarce niciodată, decât în memoria celor care au văzut acele spectacole purtând pecetea personalității ei atât de diferite de acelea ale oamenilor acelor ani.

Valeria Seciu a fost, pe scenă, pe ecran, ca și în viață, o ființă aparte, parcă pierdută într-o lume a sa unde noi, ceilalți, nu aveam acces, decât rareori și nu mai departe de marginea ei. Ea s-a dezvăluit și s-a ascuns în același timp, în rolurile pe care le interpreta, păstrându-și o prezență sensibilă și străină de ceea ce se întâmpla în jur. A fost mai mult decât o simplă actriță, a fost o adevărată artistă, o creatoare, ea însăși, de teatru.