Există un val de interes pentru tema cunoașterii de sine: unii oameni sunt tot mai atenți la manifestările lor în relație cu contingentul, cu cei din jur sau cu ei înșiși, conștienți tot mai mult că vechiul „nosce te ipsum” e cât se poate de actual, dar nu doar la nivel intelectual, ci și practic. Sigur, ar putea fi invocate și argumente contrarii: în nebunia problemelor actuale, pare că e tocmai pe dos, că mitocănia și nesimțirea, abrutizarea și violența sunt pe val. Însă noi ne referim aici la persoanele aflate, conform piramidei lui Maslow, în vârful triunghiului, împlinindu-și nevoi de recunoaștere de sine, autorealizare, căutând rezolvarea problemelor într-un mod creativ, incluziv și nu intruziv.
Acest interes pentru cunoașterea de sine implică și consumul de carte de această factură, participarea la cursuri (online sau cu prezență, gratuite sau scump plătite), înseamnă și consultanță de specialitate în birourile consilierilor de dezvoltare personală, în cabinetele psihologilor. Oricum, interesul provine dintr-o necesitate zilnic resimțită – stresul care dă peste cap tot mai mult societatea noastră, cu solicitările ei greu de gestionat –, la care se adaugă și o anume doză de individualism. Persoana devine propriul său univers, psihicul său e numai bun de explorat, de cercetat, omul se adâncește în săpături care, trebuie menționat, au un dublu tăiș. Fie hrănesc egoul, persoana pierzându-se în labirintul mental, ca între foile de ceapă decojite haotic, fie, dacă are suficientă onestitate și smerenie, ca și un dram de noroc – însemnând o îndrumare potrivită (nu mă refer doar la persoane specializate, cât la literatura aleasă, interesul consecvent și sincer, munca asiduă în direcția propusă) –, rezultatele pot fi pozitive, cu salturi semnificative: regăsirea calmului interior, relații benefice, înțelegere la locul de muncă, creșteri profesionale, sănătate mai bună, un anume sens al vieții personale etc.
În primele zile ale lunii octombrie, medicul canadian Gabor Maté a fost invitat în România pentru a-și întâlni cititorii și a susține o serie de cursuri de specialitate. Cartea sa Când corpul spune nu. Costul stresului ascuns a fost bine primită de cititorii interesați de transformare personală.
Bazată pe crezul său major, cum că „mintea și corpul nu pot fi separate, nu poți separa individul de mediul în care trăiește”, dincolo de faptul că „modernitatea a adus cu sine o disociere nefericită”, cartea, spre deosebire de multe altele care propun rețete simple, se dorește a fi un catalizator pentru transformarea personală, propunând calea cunoașterii interioare, a cunoașterii funcționării minții și corpului. Pentru a evita suprasaturația de termeni academici, necunoscuți cititorului nespecializat, autorul preferă să utilizeze cu moderație notele de subsol, existând trimiteri la sfârșitul cărții pentru fiecare capitol, deoarece atât informația, cât și studiile de caz sunt urmarea activității de specialist în domeniu. Doctor cu o îndelungată carieră medicală în Canada, autorul pune la îndemână informații de specialitate adunate de-a lungul timpului, inclusiv din noul domeniu de cercetare, psihoneuroimunologia, care studiază felul în care gândurile și emoțiile ne influențează sistemul imunitar. Formulând principii de vindecare și de prevenție, cartea e plăcută și datorită poveștilor spuse de pacienți, printre care sunt personalități din lumea sportului, artei, științei (ca fizicianul Stephan Hawking, compozitorul Béla Bartók, biciclistul Lance Amstrong, președintele Ronald Reagan și mama sa etc.) la care se adaugă și mărturisirile curajoase ale autorului însuși, în calitate de supraviețuitor al Holocaustului, căci, să nu uităm, tema cărții este trauma, stresul ascuns provocator de boli și descoperirea acestora: ce ar fi putut fi cauzator mai profund de stres decât propria sa viață? Astfel, Gabor Maté însuși devine un studiu de caz.
Aș prezenta în câteva cuvinte miza cărții: după definiția clasică a stresului (ca reacție imediată și pe termen scurt a organismului la amenințare), în cercetarea de față se face diferența între stresul acut și cel cronic, căci activarea anumitor mecanisme pe termen lung face ca persoana expusă să nu poată recunoaște și controla factorii de stres. Prin urmare, să nu-i poată nici elimina. Dacă pe termen scurt, răspunsurile biologice adaptate situațiilor de urgență sunt benefice, chiar necesare, pe termen lung, declanșate cronic și fără rezoluție, ele produc daune personale, scad imunitatea, distrug țesuturile, afectează sistemul circulator și inima etc.: pe scurt, produc boli.
Dar când și cum se transformă un stres acut în stres cronic? Când un lucru benefic și necesar devine dăunător, toxic?
Gabor Maté spune că în societatea noastră civilizată reacția luptă-sau-fugi (ca reacție imediată și benefică) se declanșează în situații în care nu e nici necesară, nici utilă, deoarece nu mai avem de-a face cu aceleași amenințări mortale. În trecutul îndepărtat, reacția era declanșată pentru a ne asigura supraviețuirea. Astăzi, am pierdut legătura cu instinctele concepute ca un sistem de avertizare, astfel încât corpul alcătuiește un răspuns la stres, dar mintea nu recunoaște amenințarea. Are loc un scurtcircuit: ne menținem în situații stresante fiziologic, cu o redusă sau chiar lipsă totală de conștientizare. Factorii de stres astăzi, în lumea industrializată, sunt emoționali. „Cu cât dezvoltarea economică este mai mare, se pare, cu atât suntem mai imuni la realitățile noastre emoționale.(…) Fiziologia stresului ne macină organismele nu pentru că și-a depășit utilitatea, ci pentru că s-ar putea să nu mai avem competența să îi recunoaștem semnalele”, scrie medicul. De aici pornind, se enumeră trei niveluri de răspunsuri emoționale, în funcție de gradul în care suntem conștienți de ele. Insist asupra acestei enumerări, deoarece tot restul cărții, fie că este vorba de diferite tipuri de cancer, de boli neurologice degenerative, fibromialgii, demență senilă și alte boli, fie că e vorba de sistemul imunitar, de homeostazia corpului, de „biologia pierderii” sau „biologia convingerii”, așa cum apar ele în capitolele cărții, toate își au rădăcinile în această recunoaștere/ nerecunoaștere a stresului interior, a propriilor emoții. Cum să gestionezi și să scapi de niște stări, dacă nici măcar nu le recunoști? Și cum să le recunoști dacă ele scapă oricărei atenții?
Iată, așadar, cele trei niveluri de răspunsuri emoționale, clasificate în funcție de gradul în care suntem conștienți de ele: Emoția de tip III este cea experimentată de fiecare dintre noi atunci când conștientizăm stări cum ar fi furia, bucuria, frica, tristețea etc. și senzațiile corporale care însoțesc aceste emoții. Emoția de tip II cuprinde trăirile emoționale așa cum sunt văzute de alții, fără conștientizarea noastră, semnalizate prin limbaj corporal: semnale non-verbale, gesturi, tonul vocii, expresii și microexpresii faciale etc. Se întâmplă adesea să nu ne dăm seama de emoția pe care o trăim, dar ea să fie ușor citită de cineva din preajmă, căci aceasta, de fapt, îi afectează direct pe cei din jur, dincolo de intențiile noastre. Dacă suntem respinși din cauza acestor manifestări, vom căuta în viitor să le reprimăm, vom izola stările respective pentru a nu retrăi rușinea, inadecvarea etc., această blocare ducând la și mai multă izolare a sentimentelor, agravându-se interiorizarea și neconștientizarea. Emoția de tip I apare atunci când nici individul, nici cei din jur nu sesizează trăirea, dar modificările fiziologice din corp – cum ar fi descărcările sistemului nervos, producția de hormoni ai stresului (cortizol și adrenalină), la care se adaugă alți indicatori fiziologici – se manifestă, ca reacție la stimuli. Deoarece acestea nu se află sub control conștient și nu pot fi nici observate din exterior, sunt foarte dăunătoare atunci când se declanșează cronic, căci persoana nu va putea acționa în niciun fel, nu se va putea elibera. Dacă timp de ani de zile se manifestă acest tip de emoție, pe baza unei legături directe dintre sistemul nervos, hormonii eliberați, sistemul imunitar și organele din corp (foarte amănunțit și inteligibil explicate de către autor), individul va fi sub foc continuu, ceea ce va duce la un anumit tip de boală, în funcție de tipul de hormon care este mai des eliberat.
Capitolele următoare se ocupă de diferite boli în care un anume „profil psihologic” predomină, existând o legătură directă între psihic și boala respectivă: diferă psihicul celor care vor dezvolta cancer față de al celor cu scleroză în plăci sau Alzheimer etc. Un lucru devine evident: nu emoțiile și traumele personale, nu reprimarea sau exprimarea lor greșită dezvoltă boli, ci acestea sunt doar catalizatorii acestora, întrucât bolile au o multitudine de factori, dar, conform studiilor, devine mai clară relația dintre emoție și boală.
Cartea are un ton pozitiv, deloc moralizator sau fatalist. Ea se vrea un semnal de alarmă, pentru a ne observa, cunoaște și simți emoțiile, a învăța să ne exprimăm sentimentele în mod eficient, a ne afirma nevoile și a ne menține integritatea granițelor emoționale. De asemenea, ni se oferă un mijloc de a învăța să distingem între reacțiile psihice relevante pentru situația trăită, fără a le amesteca printre reziduurile din trecutul emoțional nerezolvat: altfel, se va crea confuzie, exprimarea noastră nu va mai fi în conformitate cu nevoile actuale, ci cu unele inconștiente, nesatisfăcute, din trecut. Deoarece emoțiile nu cunosc trecerea timpului, e necesar să ne educăm mintea ca să le disocieze, pentru a ne putea exprima și satisface corespunzător nevoile actuale, ceea ce va fi sănătos inclusiv pentru organism: de câte ori vom experimenta acest tip de satisfacere a nevoilor actuale, hormonii stresului rezidual se vor descompune. Dar va fi sănătos și pentru relații, și pentru societate, deoarece „homeostaza fiziologică umană și starea finală de sănătate sunt influențate nu numai de mediul fizic, ci și de cel social. Dintr-o astfel de perspectivă biopsihosocială, biologia individuală, funcționarea psihică și relațiile interpersonale și sociale lucrează împreună, fiecare influențând-o pe cealaltă”, după cum scrie autorul.
Ultimul capitol, Cei șapte „A” ai vindecării, încheie cartea într-o notă a sfaturilor și prevenției. Pentru ca, în ultimul paragraf, Gabor Maté să concluzioneze: „Sănătatea se bazează pe trei piloni: corpul, psihicul și legătura spirituală. Să ignori pe oricare dintre ele înseamnă să atragi dezechilibrul și boala.”
Gabor Maté, Când corpul spune nu.
Costul stresului ascuns,
traducere din engleză de Adriana Ionescu,
Curtea Veche, 2021, 379 p.