Altfel spus, o expoziție grandioasă cu întreaga operă a lui M. H. Maxy, la Muzeul Național de Artă al României, adică exact acolo unde, în 1949, a fost numit director, ca o recunoaștere a serviciilor aduse prin opera sa noii societăți și ca o recompensă pentru susținerea realismului socialist, pe care începuse să-l promoveze în arta sa, imediat după 1945. (NOTĂ: Dar, totodată, a organizat o serie de mari expoziţii (Galeria din Dresda) sau retrospective ale maeștrilor români, cum ar fi: Petraşcu, Tonitza, Pallady, Ressu).
Brandul „Maxy” de pe piața de artă este astăzi clasificat cu destulă prudență, la o valoare însă mereu ridicată, deoarece opera lui pare să fie printre puținele ce n-au fost anatemizate pentru răsucirea cu 180 de grade a concepției artistice a autorului, odată cu venirea la putere a comuniștilor. E vorba de o duplicitate întâlnită și la alți artiști, sancționată de opinia publică (uneori, foarte drastic: tartuf, fățarnic, cameleonic, trădător, colaboraționist etc.!). Însă, M. H. Maxy se poate spune că a scăpat de acest stigmat, deși se mai aud unele mârâieli!…
Explicația moderației stă probabil în cariera anterioară, incontestabil prodigioasă, a acestuia. Pictor, scenograf și profesor la Belle Arte, născut la Brăila în 1895, M. H. Maxy rămâne unul dintre cei mai faimoși avangardiști europeni (cu sau fără voia detractorilor!). Sau poate că precumpănește faptul că a fost contemporan cu cele trei mari direcții ale picturii secolului XX: constructivism, expresionism, modernism, pe care le-a transpus în opera sa.
Oricum, reamintim că prima expoziție personală, în care a expus multe dintre pânzele cu scene din Primul Război Mondial, la care fusese combatant, i s-a vernisat în 1920, la București. Anul următor, în 1921, a participat la expoziția Societății Arta Română. Între 1922-1923, a studiat, la Berlin, cu Arthur Segal, și el originar din România, a devenit membru al celebrei Novembergruppe și a expus la galeriile Der Sturm, alături de Paul Klee, Louis Marcoussis și, în general, de toată floarea avangardei europene.
Totodată, Maxy a fost editorul și promotorul uneia dintre cele mai apreciate reviste ale avangardei românești, Integral. Ce importanță are Integral în cultura românească? În primul rând, o revistă de certă notorietate, apreciată în întreaga lume. În al doilea rând, la fel de prestigioase sunt cele cinci cărţi apărute în colecţia Integral, toate tipărite la Paris, prin grija lui Voronca, şi care se impun prin ţinuta grafică remarcabilă: Colomba (1927), Ulise (1928), Plante şi animale (1929), toate semnate de Voronca, fiind urmate, în acelaşi an, de Poeme în aer liber de Stefan Roll şi de incendiarul Jurnal de sex al lui Geo Bogza. Revista are 15 numere, dintre care, două duble (6-7 şi 13-14). A apărut din martie 1925, până în aprilie 1928, din comitetul de redacţie făcând parte Ilarie Voronca, Ion Călugăru, F. Brunea-Fox, Benjamin Fondane, Hans Mattis-Teutsch, Claude Sernet (Mihai Cosma). Tirajul a fost de 500 de exemplare. Printre colaboratori, se numărau: Corneliu Michăilescu, Victor Brauner, Stefan Roll, Brâncuşi, Arthur Segal (profesor al lui Maxy în stagiul berlinez 1922-1923), Tzara, Irina Codreanu, P. Eluard, Blaise Cendrars, Enrico Prampolini, Sonia Delaunay, Luigi Pirandello (interviu în nr. 8 şi un desen de Maxy). De subliniat e şi partea ilustrată a revistei, asigurată de Maxy. Continuând ideea, remarcabilă în opera sa este și grafica, mai ales prin contribuțiile la volumele lui Sașa Pană și Ilarie Voronca, sau prin galeria de portrete ale tovarășilor de generație, din Integral, Contimporanul, Unu, 75 HP și revista evreiască de cultură Puntea de Fildeș.
De asemenea, Maxy a participat şi a sprijinit prima Expoziţie internaţională a Contimporanului, din 1924, unde a expus alături de Brâncuși, Klee, Arp, Segal, M. Iancu, Brauner, Michăilescu, Pătrașcu. În același an, a înființat Academia de Artă Modernă și Decorativă, pe care a conceput-o în spiritul Bauhaus, susținând ideea unității de stil dintre toate formele artei, care a devenit, în 1928, Studioul de Artă Decorativă, promovând stilul Art Deco.
A fost prieten cu Brâncuşi și a conferenţiat într-o selectă companie, la Paris, despre arta modernă românească, în iulie 1926. Se ştie cu precizie faptul că pictorul s-a întâlnit atunci cu Tristan Tzara şi cu Constantin Brâncuşi, cu care a fost chiar la un spectacol de teatru, în cartierul unde era amplasat atelierul. Deplasarea a fost profitabilă şi pentru revista Integral, căci a preluat de la Tzara un text intitulat Peisages et accidents, publicat în numărul 9 din același an. În cele 16 pagini, se regăsesc desene de Brauner, Michăilescu, Maxy, Codreanu. În afară de întâlnirile plăcute cu prietenii conaţionali, la Paris vor fi existat cu siguranță şi altele. Cert este faptul că, în acea lună de vară, pictorul a fost un personaj principal în cadrul unui grupaj de conferinţe organizate de Universitatea „Alexandre Marcereau“, din localul Au Caméléon, situat pe bulevardul Raspail, la numărul 241, desfăşurate miercuri, 7 iulie 1926, în prezența unui public extrem de numeros. (NOTĂ: Știm, așa este, comparaison n’est pas raison, dar obiceiul amintește – sau, mai degrabă, avea să fie preluat – de conferințele de la Universitatea Populară de Artă din București, din anii ’60-’70, despre care nostalgicii susțin că erau adevărate sărbători ce se petreceau la Așezămintele Brătianu din strada Biserica Amzei 3-5. Acolo, în sala de 150 de locuri, plină până la refuz, în fiecare duminică, la orele 11.00 fix, susțineau prelegeri nume strălucite ale culturii, precum: George Oprescu, Petru Comarnescu, Eugen Schileru, Ion Frunzetti, Radu Bogdan, Ionel Jianu, Amelia Pavel, Mircea Popescu și alți critici și istorici de artă valoroși. Printre cei invitați, s-a numărat la un moment dat și M. H. Maxy, cu o prelegere despre arta românească.) Revenind la anul 1926, tot atunci, în timpul șederii la Paris, Maxy a lucrat la scenografia și la costumele din Omul, bestia și virtutea de Pirandello și Saul de Gide.
Revenit în țară, artistul a participat, în 1929, la expoziția grupului Arta Nouă și a fost distins cu medalia de aur la Expoziția Internațională de la Barcelona, unde a expus obiecte de artă decorativă. Între 1930 și 1938, Maxy a fost prezent la toate expozițiile Contimporanului, la expoziția de la Roma a Grupului de artă modernă și la manifestările grupării artistice Criterion. În 1939, începe să lucreze scenografie pentru teatrul evreiesc bucureștean Barașeum. Din 1941, odată cu aplicarea legislației antievreiești, devine director al acestui teatru, pe care-l conduce împreună cu regizorul Alexandru Finți și actrița Beate Fredanov. În aceeași perioadă, este profesor la Școala de Artă pentru Evrei, instituție particulară frecventată de elevi și studenți excluși, pe motive rasiale, din școlile de stat. După război, organizează expoziția Muncă și artă la care, alături de artiști consacrați, expun și o parte dintre elevii săi.
S-a stins în 1971, la București, ca o coincidență, exact la două săptămâni după decretarea de către Ceaușescu a acelei dureroase catastrofe culturale, numită tezele din iulie!
Retrospectiva M. H. Maxy de la MNAR, care adună o parte considerabilă dintre lucrările de dinainte și de după 1945 și, în același timp, structurată și completată cu obiecte de artă decorativă ale artistului, precum și cu un foarte interesant suport audiovizual extras din Arhiva Națională de Film, mi s-a părut a fi fost nu doar o simplă expoziție trecută în calendarul cultural al Capitalei, dar, mai ales, o repunere în dreaptă așezare a unui artist controversat, în istoria artei românești.