Serialul tv cu acest titlu, de acum aproape o jumătate de secol, este astăzi deja o relicvă romantică și desuetă în istoria cinematografiei și în memoria colectivă, pe lângă ceea ce se fabrică azi la „uzinele” Hollywood, acolo unde progresismul, corectitudinea politică, mișcarea woke și „revoluția” cancel culture atacă civilizația la înseși rădăcinile ei. Indiferent însă de ecartul de timp, contradicția ireductibilă din titlu și din viață rămâne neschimbată. În cincizeci de ani, n-au dispărut nici bogații, nici săracii. Dimpotrivă. Dar fascinația pe care o provoacă profitul, bogăția, admirația pentru deținătorii marilor bogății ale lumii suscită, totuși, de partea cealaltă, o ură și o aversiune tot mai profunde, până la execrație. Un număr tot mai mare de ONG-uri (care nu fac parte din stânga egalitaristă) lansează alerte și denunță inegalitățile strigătoare la cer (dar degeaba!). Căci 1% cei mai bogați ai planetei dețin de două ori bogăția a 92% din populația mondială. Sau, altfel spus, 1% cei mai bogați oameni posedă aproape jumătate din bogăția mondială. Apoi, Crédit Suisse, într-un studiu din 2019, estimează că pe Terra sunt 47 de milioane de milionari în dolari și 1.000 de miliardari, ceea ce înseamnă, luați în ansamblu, că ei dețin 44% din patrimoniul privat mondial. În Franța, mai modestă în privința numărului de bogați, 354 de persoane dețin 1000 de miliarde de euro.
De multă vreme, critica fenomenului de acaparare – și privilegiile ce decurg din aceasta – apasă greu pe grumazul bogaților, creând veritabile mituri. Cum că miliardarii visează să consume tot, să posede tot, să domine tot. Ca și cum caviarul și diamantele ar fi singurele lor pasiuni. Ba, poate mai sunt și altele. Fiindcă, pour faire fortune, se poate ajunge și la crimă. Nu spunea Balzac, déjà în secolul XIX, că „derrière chaque grande fortune se cache un crime”?
La Éditions PLON, a apărut foarte recent o carte surprinzătoare semnată de Fabrice d`Almeida, istoric și profesor la Unviversité Paris Panthéon-Assas, autor al unor volume de cercetare ce au suscitat interes pe piața franceză, cum ar fi La Vie mondaine sous le nazisme (Perrin, 2006), Une histoire mondiale de la propagande, de 1900 à nos jours (La Martinière, 2013), Archives secrètes des armées (Gallimard, 2020). Acest nou volum se numește Histoire mondiale des riches (Pourquoi ils sont le vrai Pouvoir). Este un studiu aplicat asupra acestei realități inconvenabile sau nu, care e numită „le problème riches”, o problemă care începe cam de pe la 1860, imediat după revoluția industrială și apariția liberului schimb. Și ea continuă până azi, cu nume care dețin acum prim-planul agendei mondiale, fie că ei nu se mai numesc Rockefeller, Hammer sau Ford, ci Jeff Bezos, Elon Musk sau Warren Buffet.
Jumătate din populația globului, adică 3,85 miliarde de indivizi suferă de o slabă putere de cumpărare sau la care calculele de subzistență se întind pe nu mai mult de o lună. Asta, în timp ce o elită de 10.000 de femei și bărbați oferă spectacolul grețos al unei vieți excepționale și pe care-i întâlnești peste tot în media (fiindcă, fără expunere, ei ar fi foarte triști!). Îi vedem în jet-ul lor privat, conducând mașini de lux, Rolls Royce sau Ferrari ori participând la sărbători fastuoase, magnifice în toate colțurile lumii, la Saint-Tropez, Phuket sau Miami, înconjurați de celebrități, de frumuseți iconice, de bărbați și femei din lumea modei, a politicii, din finance-business, din entertainment, infotainment sau showbiz.
Toți sunt încălțați cu pantofii cei mai la modă, Louboutin cu talpă roșie. La fel cum la curtea lui Ludovic al XIV-lea, aristocrații se recunoșteau după tălpile roșii ale încălțărilor lor. Acest detaliu are o poveste amuzantă. Se spune că Philippe dʼOrléans, fratele mai mic al lui Ludovic al XIV-lea, era obligat să participe „chaque matin”, alături de curtenii cei mai de vază, la trezirea din somn a Regelui-Soare. Cel ce purta titlul de Monsieur avea de obicei în picioare botfori de satin, care, însă, într-o dimineață, a constatat că aceștia aveau – după o noapte de „farandolat” (dans, distracție, dezmăț) prin halele măcelarilor – tălpile roșii, impregnate de sângele vitelor. Curtenii au crezut imediat că asta e noua modă a Regatului. Drept urmare, în aceeași zi, toți și-au vopsit tălpile pantofilor cu roșu, pentru a atesta astfel apartenența la casta nobiliară și, firește, spre a nu fi mai prejos decât exemplul. Și iată că, trei secole mai târziu, tălpile roșii la pantofi își reiau simbolistica, devenind semnele exterioare de haute couture française, afișând astfel un fel de lux popularizat.
Cartea lui Fabrice d`Almeida este în sine o anchetă foarte serioasă care vrea să dezvăluie originea celor mai mari dinastii financiare (de la Rothschild, Arnault, Bolloré, Bouygues, Dassault, Bill Gates, până la Pinault, Wertheimer, Rockefeller, Yoshiaki Tsutsumi, Steve Jobs, Bettencourt și alții). Intenția este să se definească locul lor real în istorie și nivelul la care au ajuns să influențeze societățile, fiindcă ei au devenit, iremediabil, actanți sistemici ai economiei. Bogații și „cei mai” bogații sunt Puterea, și vizibilă, dar și invizibilă a lumii. Iar noi îi cunoaștem fără să-i cunoaștem, alimentând astfel, cum spuneam, o fascinație ce poate ajunge la ură.
„Il faut entrer dans le détail de leur existence pour évaluer leur rôle dans les crises et les réussites que nous avons traversées et que nous allons affronter.” Este, de fapt, concluzia nu doar a unei cercetări sociologice utile în aceste vremuri în care necesitatea informațională e mai mult decât legitimă, ci și – fără să eșuăm în stânga ! – satisfacerea unei curiozități personale care macină mințile acelor triste miliarde de săraci ai planetei.