ROMÂNIA LITERARĂ 9 / 2023
Din 3 martie. Nicolae Manolescu, „Deconstrucție și reinterpretare”: Woke (deconstrucție – n.n.)… trece la schimbarea textelor al căror conținut ar vădi dominația bărbaților și supușenia femeilor, la demolarea statuilor care înfățișează celebrități al căror comportament n-ar corespunde standardelor sociale și morale actuale, sau la mânjirea cu diverse substanțe a unor tablouri clasice care, din cine știe ce pricină, nu sunt pe gustul feministelor… Pentru istoria literară, reinterpretarea este normală și necesară, iar deconstrucția, mai ales în formele aberante în care se manifestă astăzi, trebuie combătută (era să zic, bărbătește, dar mi-am luat seama) fără menajamente. Woke, cancel culture, political correctness sau cum s-or mai fi chemând, distrug nu numai gustul pentru lectură, dar și lectura însăși, lipsind-o de autenticitate și de frumusețe, denaturând-o și deturnând-o de la rostul ei esențial, evacuând din viața noastră cărțile ca pe niște vechituri periculoase pentru sănătatea noastră mintală. Nu e treaba mea ce și cum citesc feministele radicale, dar nu pot să nu reacționez când o aud pe una (Alice Coffin, fie-i numele uitat) declarând că preferă să citească exclusiv opere scrise de femei. O idee la fel de proastă este aceea de a citi exclusiv cărți scrise de bărbați. Cât privește cărțile celui de al treilea gen, aveți puțintică răbdare… În numărul anterior (din 24 februarie 2023) al României literare, Nicolae Manolescu scria la Editorial: Cât despre stupidul fenomen woke de astăzi, cine să-l fi putut prevedea mai cu seamă într-o epocă în care principala amenințare la libertatea de exprimare și de expresie (termeni între care văd o deosebire esențială…) o constituia pentru noi cenzura comunistă? Cu atât mai puțin eram conștienți de vreo posibilă legătură între cenzură și extrema dreaptă. În altă pagină, Irina Petraș, eseu, „Trecătorul trup și insomniferele sale”: Prizonieri ai propriilor noastre limite senzoriale, acceptăm realitatea indubitabilă a aparenței. Sufletul însuși nu este un atribut al omului, ci rezultatul activității sale asupra lumii și asupra sinelui, adică efectul cunoașterii traduse în cuvinte. Acestea pot evidenția ori limpezi, dar pot oricând și inventa o realitate psihică; „înlăuntrul” e o latență care se supune limbajului spre a fi înzestrată cu calitatea de aparență cu iz de certitudine. Deși folosit în contexte surprinzătoare, sufletul e un construct, nu o realitate. În sumar (selectiv): Aurel Pantea, Marian Drăghici, Al. Călinescu, Mircea Mihăieș, V. Spiridon, I.T. Morar, Răzvan Voncu, Ovidiu Pecican, Andrea H. Hedeș, Cristian Vasile, Adrian Alui Gheorghe, Horia Gârbea, Cristian Pătrășconiu, Toma Pavel, G. C., Ovidiu Dunăreanu, Lucian Scurtu, Grete Tartler, Adrian Lesenciuc, Angelo Michievici.
RAMURI 2 / 2023
Gabriel Coșoveanu (în editorialul său intitulat „Gândirea de-a dreptul retro: ce credeam, unii, că este umanismul”) citează din Al. Călinescu: „Militanții woke au iluzia, notează Braunstein (Jean-François Braunstein, Religia woke, Editura Grasset, 2022), că vor nega realitatea prin limbaj. E un fenomen tipic gândirii magice, primitive. Demersul lor este profund anti-științific… Se urmărește, obsedant, devirilizarea (demasculinizarea) și decolonizarea științelor, inclusiv a matematicilor (a căror învățare ar ține de privilegiul alb, fapt pentru care trebuie inventate matematicile echitabile). Se consideră că istoria occidentală a fost întotdeauna rasistă și că societatea actuală suferă de rasism sistemic, albii fiind în mod structural rasiști, iar persoanele de culoare fiind în mod fatal oprimate. Aplicarea, în orice raționament și în orice analiză, a schemei intersecționale (rasă, clasă, gen) e semnul unei pauperități jalnice a gândirii și a unui dogmatism fioros. Oricât de pesimist ar fi, la capătul briliantelor sale considerații, Jean-François Braunstein socotește că singura formă de rezistență este să spunem nu tuturor ideilor woke aberante și abjecte. E și unica șansă, oricât de mică, de a depăși această gravă criză spirituală”. La rubrica sa, Nicolae Prelipceanu: Căscăm gura la stele, în rarele clipe de azi când acestea, două-trei, mai pot fi văzute, neîncețoșate de smoguri, și credem că vedem ceva contemporan cu noi. Călătoria în trecut e tema unor cărți, filme, ficțiunea ficțiunii cu toatele, dar călătoria într-un trecut fabulos, mult dinainte de existența noastră, o poți face și singur, în realitate, doar ridicând ochii către vreo stea, căzătoare sau nu, și iat-te (-ne) în ochi cu peisaje stelare de-acum milioane de ani-lumină. În fond, în trecutul de dinainte de noi. Asta da călătorie în trecut. Înspăimântător, nu? Să amețești și nimic mai mult. Dar știți ce? Mai înspăimântător mi se pare că dacă niște locuitori ai altor stele, foarte-foarte îndepărtate, privesc Pământul, ei văd ceva care e încă în formare, sau când era format, dar oamenii, adică noi, nu apăruseră(m) încă. Și asta în timp ce noi credem că existăm și, mai ales, că fără noi nu se poate… În sumar (selectiv): Călin Vlasie, Cătălin Pavel, Gh. Grigurcu, M. Ghițulescu, Cristian Pătrășconiu, Dumitru Ungureanu, Gela Enea, Christian Crăciun, Simona Preda, Toma Grigorie, Gabriel Nedelea, Gabriela Gheorghișor, Marian Ilea, Ion Predescu, Geo Constantinescu. Interviu cu Narcis-Dorin Ion.
CONVORBIRI LITERARE 2 / 2023
Cassian Maria Spiridon, „Totalitarismul de mătase și corectitudinea politică”: Sunt semne și voci care se multiplică în a ne avertiza că se instaurează un alt soi de totalitarism, unul sub semnul progresului și al corectitudinii politice, e drept, deocamdată mai puțin violent, fără lagăre și condamnări abuzive… Fenomenul este tot mai prezent, după anii ’60 ai secolului trecut, în Statele Unite și începe tot mai accentuat să se afirme și în Occident, iar noi, ca parte a Uniunii Europene, să fim siguri că nu vom fi scutiți de impunerea noului totalitarism. Foști trăitori sub dictatura comunistă, astăzi trăitori în SUA, apreciază că viața din America alunecă spre un soi de totalitarism… Dacă noi, cei din Est suntem, dacă putem spune așa, vaccinați în ceea ce privește formele mai brutale sau mai subtile de instaurare și impunere a totalitarismului, pentru cei neexperimentați e aproape imposibil să deceleze prin această ceață ideologică stâncile și bancurile de nisip care vor aneantiza în final democrația, inclusiv libertatea credinței. În alte pagini, D.R. Popescu (interviu realizat de Leo Butnaru în 1992): Cine poate spune că nu l-a dus destinul unde a vrut acesta sau că el a condus întotdeauna frânele propriului destin? Nu știu cine are curajul să spună așa ceva. Probabil, am fost dus de destin și, presupun, am intrat și eu în acest destin. Totdeauna omul, intrând într-o aventură sau pornind pe un drum, crede că merge pe drumul cel bun… Cele ce le-am scris nu le-aș schimba absolut deloc… Sigur, o scrutare mai dramatică a existenței e posibilă, dar omul trebuie să ia lumea și ființa sa trecătoare așa cum sunt… Viața unui scriitor este opera sa. În primul rând, el este important nu prin slăbiciuni, ci prin ceea ce produce cu cea mai mare valoare. Deci, oamenii trebuie judecați prin valoarea lor maximă. Cred că și marile piscuri – nu? – au hăuri extraordinare, dar totdeauna li se ia cota de sus. Oamenii mari nu au vocație de eroi. În sumar (selectiv): Ion Papuc, Gh. Grigurcu, Th. Codreanu, Mircea Popa, Mircea Platon, Ioan Holban, N. Iliescu, C. Bostan, N. Scurtu, Indira Spătaru, Cristian Livescu, C. Dram, Adrian Dinu Rachieru, Vasile Spiridon, Antonio Patraș, Emanuela Ilie, Ioan Lascu, Delia Muntean, Gellu Dorian, Magda Cârneci, Ovidiu Pecican, Simona Modreanu, Valentin Talpalaru, N. Sava.
HYPERION 1-2-3 / 2023
Gellu Dorian, la Editorial: Ai vrut ca în compoziţia acestui premiu (Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia) să nu lipsească nimic, de la juriul naţional format din cele mai mari personalităţi în domeniu, critici şi profesori universitari, academicieni, care să decidă laureatul în urma unor sondaje naţionale, la însemne, titlu de cetăţean de onoare al oraşului care l-a dat lumii pe Eminescu, carte editată cu o selecţie din opera poetică a laureatului, spectacol de gală, cu o prezenţă de elită, atât a celor din gală, cât şi a colegilor de breaslă, cât şi a unui public care a aşteptat an de an să se bucure şi să afle încă un nume de mare poet român, onorat aici, în oraşul în care până mai ieri nu se întâmpla nimic. Ai reuşit să consolidezi toate aceste lucruri în timp, fără să ceri nimic, decât participarea generoasă, dezinteresată, ospitalieră a celor care, vremelnic, că aşa este dat să fie, se află la conducerea instituţiilor administraţiei locale. Le-ai pus pe tavă de fiecare dată toate aceste ingrediente, ca totul să iasă bine şi să creeze în timp notorietatea acestui premiu. Timp de peste treizeci de ani ai găsit această înţelegere. Iar dintr-odată aceasta a fost înlocuită cu o atitudine care ne-a trimis în afara proiectului, ne-a găsit în poziţia de şarlatani, de inşi care am fi pus în pericol un fenomen pe care sută la sută l-am creat noi… Vine o echipă de ageamii şi aruncă asupra ta toată mizeria lor, făcând din tine pericolul numărul unu al propriului proiect? Evident că, într-o astfel de situaţie fără precedent în viaţa culturală din Botoşani, nu poţi decât să te retragi… În alte pagini, Varujan Vosganian: Da, literatura mi-a deschis gustul politicii. În 1990, mulţi oamemni de cultură au intrat în politică. Ei credeau că a crea o nouă lume e un act de cultură. Nu ei s-au înşelat, ci speranţele le-au fost înşelate. Am fost coleg, în Parlament, cu academicienii Caius Iacob, Nicolae Cajal, Răzvan Teodorescu, cu Ştefan Augustin Doinaş, Alexandru Paleologu, Nicolae Manolescu, Laurenţiu Ulici, Adrian Păunescu, Ovidiu Genaru, Stelian Tănase, Ştefan Radof, în spaţiul civic erau nume precum Ana Blandiana, Romulus Rusan, Gabriela Adameşteanu sau Dan Grigore. Unii au plecat către ceruri, alţii s-au retras în ungherul lor, aici pe Pământ. Am rămas, în politică, ultimul dintre ei, poate şi pentru că eram cel mai tânăr. Aşadar, am intrat în politică pentru că am crezut – şi mai cred încă – în esenţa culturală, de emancipare a mentalităţilor – a acestei tranziţii. Da, politica m-a împins către un anume fel de a face literatură. În sumar (selectiv): Daniel Cristea-Enache, Ioana Diaconescu, Radu Florescu, Marcel Mureșanu, Angela Baciu, Raluca Faraon, Rodica Bretin, D. Ungureanu, Leo Butnaru, Dan Bogdan Hanu, Vasile Spiridon, Roberto Merlo, Dan Perșa, Liviu Capșa, N. Scarlat, Radu Voinescu, Valentin Coșereanu, Theodor Damian, Christian W. Schenk, Adina Velcea, Alexa Visarion, Al. Cistelecan, Ioan Holban, Th. Codreanu, Simona Grazia Dima, Doru Scărlătescu, Gruia Novac, N. Sava. Interviuri cu Petre Stoica și Aurel Dumitrașcu.
ARGEȘ 2 / 2023
Gheorghe Grigurcu, Jurnal: 27 iulie 2020. Preumblare prin minicartierul din jurul apartamentului nostru de bloc din Amarul Târg. Pe unele porțiuni n-am mai călcat de câțiva ani. Surpriză. Construcții noi, deja înconjurate de-o verdeață provocator proaspătă care-n ochii mei schimbă perspectiva. Reperele atâtor mici amintiri, spulberate. Lume necunoscută, inclusiv pe ambele terase din apropiere, înghesuită, indolentă acum în zilele discreționarei pandemii. Străin până și de spațiul acesta vecin, cu senzația unei raite printr-un cimitir… În altă pagină, Daniel Cristea-Enache, „Eminescu și poezia de azi”: Dacă introducem în ecuație spiritul critic, importanța unui scriitor poate fi cuantificată după o serie de elemente, între care receptarea și intrarea în conștiința publică sunt printre cele mai importante. La fel de importantă este însă, pentru mine, raportarea artistică a altor scriitori la o operă care i-a precedat. Ea este diferită de exercițiul critic și chiar de actul cultural și educațional prin care îl frecventăm pe Eminescu. Un poet român contemporan care simte nevoia să se raporteze, în poezia lui, la versuri eminesciene nu o face din obligație școlară, nici dintr-un demers larg-cultural. O face din interiorul artei proprii și prin prisma unei gândiri producătoare și a unei viziuni poetice diferite de ale lui Eminescu… Și cu cât acest tip de întâlnire se repetă, de la un poet de azi la altul, cu atât importanța nu istorică, ci de actualitate a poeziei eminesciene se degajă. Nu mă refer la o actualitate de tematică ori la una de problematică, ci la una de conștiință poetică, de limbaj artistic, de structură lirică. În altă pagină, Sorin Lavric, „Sacrificiul”: E o regulă draconică aceea că valoarea unei vieți se dezvăluie după ce decorul i-a fost distrus. Prin decor înțeleg cadrul de împodobire cu aparențe plăcute, acea butaforie comodă din a cărei voluptate fiecare ne facem un țel subînțeles. Un scaun, o canapea, o cadă de baie sau o masă pe care să-ți sprijini coatele sunt tot atâtea fleacuri alinătoare din a căror îmbinare se ivește putința de a învinge plictisul unei zile fade. Din cinci obiecte anodine poți scoate o ambianță de atmosfera căreia îți atârnă tihna minții, și e îndeajuns ca măruntele acareturi să dispară ca de armonia în care îți băltești sufletul să se aleagă praful. Și atunci, în locul rutinei pe temei de repere casnice apare disperarea izbucnită din pierderea jaloanelor liniștitoare. E cazul tipic al deținuților politici, cărora condițiile de exterminare le-au furat efectul mângâietor al decorului. Să stai 15 ani în celule fără aer, cu ferestrele oblonite spre a împiedica pătrunderea luminii, să-ți lași privirea să alunece invariabil pe același petec de ciment al pereților din jur, fără să vezi un copac, un fir de iarbă sau un picior de femeie, să-ți faci nevoile în tineta de la capul patului și să simți cum putoarea se întinde în fiecare milimetru din spațiul celulei, să nu ai baie, noptieră, oglindă sau spetează de scaun, să uiți să vorbești după ani de izolare și să pierzi șirul zilelor până la a nu mai ști în ce lună, an sau săptămână ești, să nu vezi decenii la rând o carte și să-ți ții gamela pe genunchi pentru că nu ai pe ce s-o sprijini, să-ți mesteci în somn limba din cauza foamei și să te miri dimineața că ai gura plină de sânge – toate aceste „podoabe“ carcerale definesc pierderea acelui decor fără de care șansa de a rămâne întreg la minte e minimă. În sumar (selectiv): Jean Dumitrașcu, Nicolae Oprea, Calinic Argeșeanul, Octavian Soviany, D. Ungureanu, D. Aug. Doman, Radu Aldulescu, Elisabeta Boțan, N. Georgescu, Leonid Dragomir, Dan Ciachir, Bedros Horasangian, Mircea Bârsilă, Ioan Vintilă Fintiș, Vlad Alui Gheorghe, N. Turcan, Ninel Ganea, Lucian Sârbu, Mihai Barbu, Mariana Șenilă-Vasiliu.
NEUMA 1-2 / 2023
La Editorial, Andrea H. Hedeș: Dacă mergem în zonele frecventate de generația tânără, pe canalele de socializare, situația e dezastruoasă, creatorii de conținut au un vocabular extrem de sărac și o imaginație obturată de anii de „tocit” nu de dezvoltat imaginația, creativitatea și gândirea elaborată, efecte ale trecerii prin învățământul românesc. Nu se mai vorbește, se comunică prin sms-uri, emoji-uri, gif-uri, prin meme sau imagini ori scurte filmulețe. Mult e dulce și frumoasă limba ce n-o mai vorbim. E frumoasă în poezie, e frumoasă în poveste, e frumoasă în roman, e frumoasă în cântecele altor timpuri, în colinde, în rugăciuni. Dar cine o mai cunoaște, cine o mai vorbește, cine o mai prețuiește, cine mai înțelege că ea conferă identitatea acestui popor? De milenii, de-a lungul istoriei, prin limbă s-a impus o nouă cultură și civilizație, cucerirea cu focul și sabia nefiind de ajuns. În momentul în care „se șterge” limba unui popor, următoarea generație își pierde identitatea, adoptă cultura, mentalitatea cuceritorului, nu se integrează ci e asimilată. La ancheta „Privind spre viitor”, Menuț Maximinian: Generaţiile actuale se pare că nu au nevoie de sfaturi, căci totul se naşte odată cu ele, la un click distanţă. Dispare o lume veche, cu anumite valori, în locul ei apărând o lume virtuală, rece, care uită de cuvintele limbii în care s-a născut, adoptând un limbaj universal… I-am scos pe clasici din manuale şi le arătăm copiilor modele de paie. De găştile literare de azi – deşi sunt vizibile şi unii dintre scriitori încearcă să-şi renege trecutul şi nu au pic de respect pentru seniorii scrisului – încerc să mă detaşez. Nu-i bai că o revistă promovează doar pe unii, alta pe ceilalţi. Fiecare cu gusturile ei. Însă nu sunt de acord cu defăimarea, cu lipsa de respect pentru cei de dinaintea noastră… În altă pagină, la Răzlețe, Gelu Negrea: O bună parte din critica literară românească este, mai curând, istorie literară, ostenindu-se să demonstreze, cu rezultate de felurite calibre, cât de importanți sunt scriitorii români de la origini până în prezent în contextul universal sau, măcar, european, fără însă a le comenta vreodată operele prin comparație cu străinătatea și din această perspectivă… Este doar una dintre explicațiile pentru care literatura română nu figurează în tablourile și, cu atât mai puțin, în istoriile literaturii de pe meridianele lumii.
În sumar (selectiv): Horia Gârbea, Horia Bădescu, Gh. Grigurcu, Cassian Maria Spiridon, Adrian Lesenciuc, Mircea Muthu, Laura Poantă, N. Nistor, Teo Cabel, Carmen Tania Grigore, Ioan Holban, Marian Ilea, Lucia Negoiță, Leo Butnaru, Liviu Capșa, Monica Grosu, Ana Dobre, Gh. Glodeanu.
RĂSUNETUL CULTURAL 3 / 2023
Apare sub egida Uniunii Scriitorilor la Bistrița. Horia Bădescu – 80 (interviu realizat de Daniel Moșoiu): Deci înveți să faci poezie făcând poezie. Și, făcând poezie atâția ani, înveți cu timpul să elimini ceea ce încarcă poemul și să te apropii de esența comunicării, de esența trăirii interioare pe care trebuie s-o pui în spațiul acela extraordinar dintre două cuvinte, care pare un spațiu vid, dar care e plin de tensiune poetică. Acolo se petrece încatenarea sensurilor, fulgerele dintre două cuvinte, dintre frazele poetice, de acolo se naște emoția, trăirea, puterea de seducție… . Prin urmare, poemul se naște cu un vers, cu o stare, e o nebuloasă care vine în tine și din care se naște apoi ceva. Dar numai când vine, asta nu se poate comanda. Mi s-a întâmplat să scriu pe capota unei mașini, mi s-a întâmplat să scriu, în lipsa hârtiei, pe un plic pe care îl aveam la îndemână. Pentru că dacă nu prinzi poemul, dacă nu prinzi metafora, dacă nu prinzi ideea poetică în momentul în care a venit, s-a pierdut. După o viață de scris, pot să vă spun acest lucru. În sumar (selectiv): Ioan-Aurel Pop, Irina Petraș, Menuț Maximinian, V. Igna, Andrea H. Hedeș, Icu Crăciun, Olimpiu Nușfelean, Cornel Cotuțiu, Mircea Popa, Gh. Glodeanu, Ilie Rad, I. Buzași, Iacob Naroș.