Era greu de crezut că o povestire absolut nepereche, vorba ceea, precum „Metamorfoza” de Kafka poate fi tradusă în limbaj teatral. Îți poți imagina un povestitor, apoi cine știe ce moduri de a sugera transformarea umilului comisionar Gregor Samsa într-un gândac imens și respingător. Regizorul Yuri Kordonsky reușește, nu performanța, căci acest cuvânt ar coborî desigur opera sa la un nivel sportiv, ci o operă impresionantă, în spectacolul de la Teatrul Excelsior din București. O realizare cum în teatrul românesc, totuși nu unul dintre cele mai sărăcuțe, se vede rar.
Yuri Kordonsky este cunoscut publicului bucureștean prin spectacolele de la Teatrul Bulandra din anii 2000. Unchiul Vania (2001) de Cehov, regizat de el, rămâne unul dintre marile succese ale trupei de la Bulandra și nu numai ale acesteia. Regizorul rus (născut în Ucraina), elev al marelui regizor Lev Dodin, în prezent profesor la Yale University, în SUA, era de pe atunci un maestru al emoției conduse cu o secretă precizie și al unui unghi numai al său de a vedea teatrul. Tot la Bulandra a mai realizat și un spectacol care a atins în plin inimile iubitorilor de teatru, Îngropați-mă pe lângă plintă după Pavel Sanaev (2011), după ce montase, pe aceeași scenă, Sorry de Alexandr Galin (în 2004) sau Căsătoria de Gogol (în 2003).
Iată-l pe tânărul adoptat cândva de Teatrul Bulandra și de cuplul Victor Rebengiuc-Mariana Mihuț, revenind, de data asta la Teatrul Excelsior, în 2025, toamna, cu un spectacol surprinzător. Metamorfoza, după Franz Kafka, este cu totul altceva, totuși, decât ceea ce văzusem până acum ivit din măiestria și imaginația lui Yuri Kordonsky. Înainte de a intra în sală, te întrebi cum se va putea realiza convingător transformarea, metamorfoza micului comisionar Gregor Samsa într-o „insectă respingătoare”. Sigur, în principiu știe toată lumea că teatrul poate mult mai multe decât e capabil să-și imagineze un simplu spectator. Dar… și aici începe un spectacol teribil și emoționant, o combinație de mișcare și coregrafie la care îți spui: da, asta era. Dar, mai întâi, te izbește faptul că nu avem un povestitor, cum te așteptai, ci fiecare actor își descrie rolul în timp ce și-l joacă (vă rog să mă scuzați, acesta e cuvântul). Este un fel de dublă asumare, nu prea des întâlnită, ca să nu spun mai niciodată. O soluție regizorală care semnalează faptul că vei avea în față un spectacol absolut remarcabil.
Dintr-odată avem două planuri, cel rece, ca o serie de didascalii, dublat de acela al transformării acestui plan în mișcare, vorbire, emoție. Începe desigur Gregor Samsa, pentru care regizorul a făcut o alegere excelentă în persoana lui Marius Turdeanu. Un actor care știe foarte bine să apară ca un personaj mărunt și temător, dar în același timp transmițând o anume căldură omenească și un fel de tandră înțelegere a lumii pe care o simți de îndată ce începe să-și spună rolul. Dar Marius Turdeanu nu-și spune rolul, ci pur și simplu ne anunță că de aici încolo el va fi insecta oribilă căreia pare că îi e dedicată această ciudată poveste. Insecta oribilă devine, în cele din urmă, cel mai uman personaj de pe scenă, alături poate de mama lui Gregor Samsa (Mihaela Trofimov), singura care-și păstrează speranța în vindecarea – de fapt o reîntoarcere a fiului său cel cu chip de om – în timp ce toți cei din jur nu știu cum să scape de insectă. De aici înainte, fiecare își desfășoară viața, tot mai dificilă, în ritmul dictat, oarecum secret, de gândacul enorm, în traducerea lui Mircea Ivănescu, de unde poate că s-au mai inspirat și autorii „traducerii colective” indicate de creatorii spectacolului. Iar insecta oribilă dictează fără voie tot ce se întâmplă în continuare, multiplicându-se cu cinci, parcă pentru a sublinia mobilitatea insectei, posibilitățile ei de a escalada – ce altceva decât pereții camerei micului comisionar în necaz? Sau, poate, cine știe, această multiplicare să fie un prim anunț al rinocerizărilor ionesciene.
Îmbracă toți Gregorii Samsa (Marius Turdeanu plus: Matei Arvunescu, Alex Popa, Dan Pughineanu, Mircea Alexandru Băluță și, o clipă, și alții) niște paltoane negre și se cațără pe pereți, cu ajutorul unor suporturi dinainte aranjate și bine mascate, dând impresia unor mari gândaci în perpetuă mișcare, mereu speriați de apariția oamenilor rămași oameni, administratorul general, servitoarea, mama. Cu sora lui Gregor, Grete (Oana Predescu) par a se obișnui, pentru că ea este singura care intră mai des în camera lui Gregor. Tatăl (Bogdan Nechifor) este, ca-n textul original, indignat de nenorocirea care a dat peste familia sa, iar mărul care-l atinge pe Gregor, pricinuindu-i, în cele din urmă, moartea, este aruncat de el.
În decursul dramaticei reprezentări, avem și perioade de relaxare, mecanica celor trei chiriași ai familiei este una care trezește râsul spectatorilor, după momentele lungi, nesfârșite aș zice, de încordare. Urmează, însă, teribila deliberare a familiei asupra sorții lui, pe care Gregor o aude și o înțelege, de data asta singur, când însăși sora sa anunță că trebuie să scape de el, că acesta nu mai e Gregor. Se anunță soluția finală, căreia i se opune doar mama lui Gregor. Și cum Gregor, chiar în stare de insectă, aude totuși ce vorbesc ceilalți, deși nu se poate exprima, el înțelege că moartea sa e dorită și așteptată de toți și se retrage trist în camera sa pentru a-și da obștescul sfârșit.
Adoptând acest final, Kordonsky accentuează drama lui Gregor Samsa, iar personajul reintră sub patul unde se ascundea, ca insectă, pentru a înceta să existe. Apoi, dincolo de fereastra pe care altădată se vedea ploaia de-afară, din ziua nenorocirii, Marius Turdeanu, de data asta în alb, lepădându-și veșmântul de insectă, execută un dans fantastic, parcă semnalând celor din familia sa că n-a încetat să existe, deși gândacul a murit. E ceva neașteptat, care generează o tensiune teribilă, dar și o emoție la fel de neașteptată.
Decorul reprezintă o scenă în scenă, acolo unde își făcuse veacul tragicul erou metamorfozat în gândac, spațiu ce se rotește pentru a ascunde sau dezvălui ce se întâmplă în acest imens insectar. O soluție care, alături de motivul muzical trist, de muzica antrenantă din final, compune un spectacol de o mare originalitate, sigur unul dintre cele mai bune de anul trecut. Ca și Andrei Șerban, dar desigur cu alte mijloace, regizorul ruso-american face parte din acea categorie aleasă de artiști-gânditori, pentru care teatrul nu e un joc, ci o expresie a lumii, ce nu poate fi redată lumii înapoi de vreo altă artă.
Teatrul Excelsior. Distribuția: Gregor – Marius Turdeanu, Matei Arvunescu, Alex Popa, Dan Pughineanu, Mircea Alexandru Băluță; Grete – Oana Predescu; Mama – Mihaela Trofimov; Tatăl – Bogdan Nechifor; Servitoarea – Dana Marineci; Administratorul șef – Mihai Mitrea; Primul chiriaș – Dan Clucinski; Al doilea chiriaș – Dragoș Spahiu; Al treilea chiriaș – Ovidiu Ușvat. Regia și adaptarea: Yuri Kordonsky. Scenografia: Oana Micu. Lighting design: Cristian Șimon. Sound design: Andrei Doboș.
Acest spectacol absolut extraordinar, să fie rezultatul interimatului talentatului regizor Vlad Cristache, demisionat din cauza felului cum a fost tratat de Primăria Capitalei? Cea de care ține teatrul fondat de Ion Lucian în 1990.