Mai multe evenimente petrecute la sfârșitul anului trecut, determinate de dezvăluirile dintr-o anchetă jurnalistică privind justiția din România, precum unele aproape neverosimile reacții ulterioare de sprijin pentru cei care au pus actul de justiție într-o situație cel puțin jenată, mi-au readus în minte o proiectată (și mereu amânată) însemnare pe care doream să o scriu despre condiția, acceptată de unii semeni ai noștri, de moluscă umană. Da, alcătuirea acea de „animal cu corp moale”, „adesea închis într-o cochilie”, conform definiției din DEX, poate lua uneori și o înfățișare umană. Numai că, nu despre un corp este în acest caz vorba, ci despre o conștiință (corespunzătoare, nu-i așa, evoluției umane pe scara regnurilor), la fel de inconsistentă, închisă, și ea, în carcasa comodității, lașității, fricii.
Exemple de „conștiințe moluscă”, avem, slavă Domnului, din trista noastră realitate socială și politică, cu duiumul. Iar, din păcate, de cele mai multe ori, aceasta este regula și nu o trecătoare excepție.
Cum altfel ar putea fi definită postura în care se pun toți acei politicieni care, cu perpetuă obediență, se așază alături (când nu sunt în spatele) unor lideri de partid care coboară prestația politică la cel mai de jos nivel. Adică, împinsă în cotloanele întunecoase ale demagogiei, minciunii și ticăloșiei, iar, deseori, chiar și până în celulele igrasioase ale infracționalității.
Se pot uita scenele jenante în care „făptuitori” cercetați penal erau însoțiți pe la instanțe sau parchete de cohorte de moluște partinice, scăldate în lumina unei obediențe caricaturale. Sau declarațiile de susținere necondiționată a unor personaje care au încălcat legea, și prin care se ignoră, cu o ușurință ea însăși condamnabilă, o realitate probată fără putință de tăgadă.
Ce să mai spunem de cei care, binecuvântați de instanțele de judecată cu salvatoarele prescripții, spălați și primeniți juridic, sclipind ca lacrimile bucuriei, ne sar în față, ne intră în ochi, dându-ne lecții de moralitate, corectitudine și bună-credință. Nu ei, ne spun toți acești inși, ci umbrele lor desprinse din neantul tulbure al afacerilor politice, au trecut prin situații jenante, s-au umilit public, au invocat salvatoarea divinitate a partidului.
Desigur, postura de moluscă poate avea și alte înfățișări, la fel de degradante, de nocive. De exemplu, votarea, de către unii parlamentari, la grămadă, a unor legi „cu dedicație”, într-o deplină și indestructibilă disciplină, când partidul sau anumite interese oculte o cer. O supunere totală și necondiționată, care transcende orice părere personală, orice firavă tresărire de conștiință, chiar dacă „fapta” are, în plan social și economic, urmări dintre cele mai nocive. Câte legi strâmbe, care nu au făcut decât să împotmolească un domeniu, să falsifice o realitate, au trecut, de-a lungul timpului, cu contribuția decisivă a votului de moluscă. Câte măsuri aberante nu s-au ascuns în spatele votului dat fie dintr-o inerție superficială, fie prin dirijare precisă, la fel de vinovate precum premeditarea celor care le-au gândit și „pus în operă”.
Trecând de la votul „moluștelor de partid” la votul cetățenesc, liber exprimat, nu-i așa?, nu putem să nu amintim de acea postură, în care iraționalul conjunctural, neinformarea corectă și o necontrolată emoție colectivă, toate potențând o tulbure răzbunare pe întreaga clasă politică, duc, în final, la ascensiunea unor partide și lideri care promovează o retorică „de maidan”, agresivă și jignitoare în egală măsură, când nu e caricatural – patriotardă. Toți acești votanți captivi se lasă sufocați de un discurs duhnind a extremism și xenofobie, mascate într-un patriotism de paradă, cu tricolor la purtător și grămezi de mândrie națională prăvălită în piață, din care fiecare naiv își ia după pofta inimii și a cugetului. Desigur, totul ar fi ridicol, dacă n-ar fi atât de periculos pentru societatea românească.
Un vot din această categorie e la fel de distrugător precum un glonț tras în pieptul țării, iar dacă azi aceste derapaje sunt privite cu detașare superioară sau îngăduință lăcrimoasă, mâine se poate transforma într-un delir total, scăpat de sub orice control.
Iată de ce lupta împotriva votului „gândirii nevertebrate” este o prioritate a timpurilor actuale, în care toți oamenii lucizi ai țării trebuie să se implice fără rezerve.
O categorie aparte, în această neobosită și cotidiană practică aducătoare de mari prejudicii politicii noastre și societății în ansamblu, o formează purtătorii de vorbe ai unor partide. Aleși dintre cei mai vehemenți și fideli propagandiști ai partidului, ei ocupă spațiul public, la televiziuni sau în declarații, recitând ceea ce li s-a trasat, punându-se în situații ridicole, ignorând sau răstălmăcind argumente și probe indubitabile. Vehemența „intervențiilor” acestor trecători actori politici de ocazie, care pun totul la bătaie, nu are decât un singur țel: salvarea a ceea ce se mai poate salva dintr-o situație disperată în care, la un moment dat, se află fie partidul, fie un membru marcant al acestuia. O singură dilemă îl frământă pe acești emițători de vorbe bine instruiți: cât să pună de la ei și cât de la partid, încât lucrurile să fie lămurite clar și pentru totdeauna. Utilitatea lor în această jenantă postură le va mângâia conștiința unei datorii împlinite, chiar dacă și-au mai adăugat o pată pe o conștiință de vânzare.
Toți acești slujbași ai partidului ne amintesc de lăutarii care, cu bancnota lipită pe frunte și batista în jurul gâtului, „onorează” orice comandă aducătoare de profit. Veninul din vârful limbii și bocancii cu care calcă totul în picioare, ar trebui, cred ei, să-i înalțe, drept meritată răsplată, pe scara de mătase a puterii, până-n piscurile cele mai înalte. Priviți-ne și luați aminte, ne spun toți acești înjugați la carul partidului, de acum, vreți nu vreți, noi vă suntem jupânii politicii și ai afacerilor.
Să sperăm că, în lumina necruțătoare a adevărului, fiecare cotlon al acestor întunecate conștiințe își va afla o dreaptă judecată și o sancțiune, fie ea și morală, pe măsură.