piatra
vai, mă trezesc
rugându-mă în rime
Ție:
nu știu ce-mi vine
și cer iertare,
pesemne-i de la îndoiala cât oare
din lume îmi vorbește poezia, cât din Tine…
de cade-afară-o piatră (în mine un secol de nisip)
sunt iarăși prea departe de Tine
ca s-adorm
și scriu pe gând,
cu gândul de parcă-al altui om
restul lumii
un zid e noaptea asta, căzut pe mine –
supremă liniște… deschide vântul un geam:
și ce adâncă
afară,
și-n mine în sfârșit întreagă, respirația!
alb, ațipesc
și când
abia de-arunc lințoliul de pe mine, al dimineții
cu ochi înțepători,
o, rest al lumii, eu nu știu dacă tu trăiești,
cum eu acum,
sau,
ca-n noaptea asta, dacă mori
surâsul greșit
încerc un surâs – pe cel adresat de obicei unui nimeni
abstract
și care nu poate fi decât enigmatic
îl direcționez în sus, mai la dreapta
cu arătătoare imaginare… ușor spre stânga…
îmi cercetez obiectiv fruntea
netezesc un rid cu un deget strecurat abil sub o buclă
mișcarea mâinilor îmi evocă brusc o tehnologie de rutină:
simt ca și cum
m-aș juca de departe „la butoane” cu fața unei
străine pregătite pentru o mască mortuară
(enigmatic nu e doar surâsul
Giocondei ci și al necunoscutei înecate în Sena… brrr…)
întorc spatele oglinzii, mă uit,
atât cât mă pot vedea, la mine – la brațe, la umeri, la picioare
la palme mă uit: au frământat acum un ceas o pâine vie
adulmec, mușc o șuviță sărată mă pipăi toate sunt
altfel decât în oglindă:
vii, și ele
o las în pace pe femeia străină mă pieptăn din mers, surâd
la-ntâmplare: probabil
greșit
confuzii matinale
așa umbli: împingând puțin câte puțin cu gândul ceața
când ceața însăși se împotrivește minții
ieri… domnul acela… nu murise? murise parcă… mă rog,
bine că trăiește încă…
dar tu, tu mai ești aici? ori cumva aceste văi de-ntuneric ce dau
direct în grădină acești munți de pâclă
care bat tavanul le repetă pe cele de-acasă…
(și ce mai înseamnă acasă? )
dar la urma urmei
ce comod, ce în van acest du-te-vino al periuței de dinți când
curăță, de-a lungul recii rutine,
atelierul vânăt-roz al morții:
ceva ce știi, ceva ce merge, ce ți se potrivește, ce te înviorează
și pe tine!
parte liberă
nu,
eu n-o să rup partea asta liberă din tine,
nu eu o să pun
ce trebuie la locul de rupere, dacă o rupere va fi
n-o să vindec, nu eu,
n-o să suflu
nu o să fac să devină întregul ce-ar fi trebuit să fii
și nu ești
și nu, restul n-o să-l arunc, chiar contează
pentru că partea asta liberă ți-am dat-o lângă rest
anume
ca tu să vindeci
tu
să pui ce trebuie întregului acest