Urmaș al unuia dintre primii directori ai Bibliotecii Academiei Române, acad. Ioan Bianu, Zéno Bianu (28 iulie 1950 – 9 ianuarie 2026) a fost un reformator al poeziei franceze de azi; cărțile sale de poeme au fost publicate la Editura Gallimard. Semnatar al „manifestului electric” care a zguduit poe-zia franceză în anii ’70, considerat unul dintre marii poeți francezi de azi. Despre poezia sa, citiți în Viața Românească, nr. 11-12, 2018 și nr. 4 din 2019, la rubrica poeți în timpul intermediar, comentariile semnate de tra-ducătorul acestor două poeme, poetul Sebastian Reichmann.
CRED
cred
în viață în moarte
în marea iubire dăruită
sau trăită
cred
în adevărata gravitate
în tandrețea fără cruțare
cred
în inima nopții
în inima ploii
cred că trebuie să murim
apoi să trăim
să murim înainte de a muri
pentru a nu mai iubi moartea
cred în intrarea în rezonanță
în intrarea
evidentă
în transparența totală
cred că nu voi putea urî
nimic din ce am făcut
cred în privirea uimită
cred
că fiecare poate ieși viu de aici
cred în reuniune
în deschidere
în ridicare
în tremuratul
la o sutime de suspin
cred că orice cuvânt just
vine din interiorul cerului
și că cerul acesta
sfredelește profunzimile noastre
cred în ardoarea fluidă
cred
că trebuie să aneantizezi
pentru a ridica în slăvi
cred în Artaud
când vizita expoziția Van Gogh
în goană
pentru a o vedea mai bine
pentru a o restitui mai bine
cred în Albert Ayler
când cântă la înmormântarea lui Coltrane
într-o incandescență
refractată
refractară
la orizontul potopului
cred
ca și Conrad din « Heart of the Darkness »
că trebuie înaintat
în propriul întuneric
pentru a vedea clar
că fiorul
nu poate niciodată să se ivească
acolo unde există rușinea
ura
frica
cred în opacitatea solitară
în clipa de adevăr a nopții negre
pentru a întâlni rana adevărată
pentru a asculta mușcătura ei adevărată
cred în acele drumuri
unde corpul înaintează în spirit
unde surprinzi
zgomotul de fond al universului
cu acești ochi
prin care noaptea
a plâns în noi
prin acești ochi
pe care viața
i-a spălat în noi
cred ca Trakl
că se poate bea tăcerea lui Dumnezeu
cred
că trebuie să locuim în lumină
printr-o lungă întrebare
fără răspuns
cred în Zoran Music
desenând vreascurile lui de cadavre
pe hârtii de nimic
găsind încă viața
în extrema dezarticulare
la capătul încarnării
la capătul suferinței
exorcist
vertical
cred în spărturile febrei
în tresăririle noptii
în cezurile nervilor
cred
că trebuie să ne sprijinim
pe vânt
să îngenunchem în mare
și să ne consacrăm
infinitului
cred că trebuie să gândim
cum cade un meteorit
cum plânge o stea-mamă
că trebuie să atingem
conștiința intimă a dezastrului fiecăruia
pentru a începe
a surâde cu adevărat
pentru a ne aventura
în albastrul cel mai albastru
RITUAL DE AMPLIFICARE
AL LUMII
Voi începe prin a fi
un verb
fără limite
un limbaj
unde nimic nu ar fi spus
totul ar fi presimțit
în lumea vizibilă
și nicăieri în altă parte
un bob de nisip
în dialog cu zeii
o ridicare
în dragostea și zgomotul noi
un miracol nemaiauzit
sub soarele conștiinței
voi începe prin a fi
devenind ceea ce sunt
Voi începe prin a fi
un dispozitiv
de minunare
un voiaj
la capătul posibilului
spre
ceea ce mă învață
să mor
motivul
cel mai tăcut
în mine
lupul
tulburat
al unei limbi universale
voi începe prin a fi
vocea unei rezonanțe
Voi începe prin a fi
un suflu
de ani-lumină
împotriva vertijului
a tentației
nefericirii
o antologie
a rupturilor
o întoarcere
a unei nopți albe
care face să curgă
în vene
o tandrețe
nemăsurată
voi începe prin a fi
în mijlocul prafului
Voi începe prin a fi
un surâs
rănit
o falie
centrală
o tresărire
o suveranitate
fluidă
tensionată
partea dată
oferită
vidului
o salvă
în imprevizibil
voi începe prin a fi
cu pielea dinților
Voi începe prin a fi
refuzul
de a visa la fel
refuzul
birocratului interior
o exaltare senină
o față
care se transformă
în tigru
cu fiecare emoție
o față fără față
care întâmpină
toate fețele
un cutremur al cerului
voi începe prin a fi
până la paroxism
Voi începe prin a fi
o mie de kilometri
de bătăi
ale inimii
pe secundă
aici sus
împotriva tuturor roboților
de culoarea cărnii
un salt
în viață
un salt
în vid
un salt
de lumină neagră
voi începe prin a fi
o pulpă de magnetism
Voi începe prin a fi
o seară
nimicitoare
încăpățânarea
cea mai înaltă
o știință
a excesului
amprenta
digitală
în viață
a morții
cel mereu
acum
perfecta
nesupunere
voi începe prin a fi
în bătaia puștii
Voi începe prin a fi
cel care
în fiecare zi
descoperă infinitul
prima oară
podoaba haosului
abandonul
măștilor
nașterea accelerată
a unei flori de sens
cel care
nu mai vrea
să traducă viața
în cenușă moartă
voi începe prin a fi
incomparabil
Voi începe prin a fi
la diapazon
cu un vânt albastru
un dans exacerbat
al atomilor
o actualizare
a osaturii timpului
focul nebănuit
care mă consumă
o vigilență relaxată
o ușă batantă
care pleacă și vine
când inspir
când expir
voi începe prin a fi
până la capătul pământului
voi începe prin a fi
un partizan al spiritului
o constelație
de prăpăstii
pentru a saluta la nesfârșit
marii izolați
o zguduitură
a miezului
să mori de râs
cel ce împlineste
în secret
preferând lovitura apoplexiei
loviturii de zar
o infinită plecare
voi începe prin a fi
din nou pasionat
În românește de Sebastian Reichmann