Lupta între inima şi creierul lui Ramòn se dădea cam la mijlocul distanţei, în gât. Dacă cineva i-ar fi privit cu atenţie mărul lui Adam din beregată, ar fi rămas cu gura căscată: se mişca atât de repede în sus şi-n jos, de parcă ar fi fost viu.
Dar în casa lui Ramòn n-aveau ce să caute curioşii, aşa cum luptele n-au ce să caute în gât. Cu ochii în lacrimi, Ramòn s-a ridicat brusc de pe canapea, a pus mâna pe triplul ştecher, a scos din el veioza, apoi l-a smuls cu putere din priza fixată în perete, a luat scaunul de lângă fereastră, a urcat pe el, a înfăşurat un capăt al triplului de lustra cu trei picioare, a făcut un nod, celălalt capăt – cu ştecherul încă fierbinte din cauza efectului Joule – şi l-a înfăşurat de gât, i-a făcut vânt, cu tălpile goale, scaunului pe care se urcase, scaunul a căzut, iar peste scaun, cam după trei-patru secunde de atârnat și de zbătut, a căzut şi Ramòn, cu tot cu lustră.
Şi-a dus mâinile instinctiv la grumaz, a simţit cum mărul lui Adam căuta disperat să treacă pe sub firul care îl sugruma, s-a ridicat în picioare încercând să slăbească strânsoarea cu degetele mari, a pornit spre bucătărie trăgând după el lustra, a scos horcăind dintr-un sertar un cuţit a cărui lamă a strecurat-o, paralel cu carotida, între grumaz şi firul ce-l strângea, iar în timp ce lacrimile îi şiroiau din ochii roşii ca vişinele, mişca de cuţit în sus şi în jos, aşa cum se mişcase, în urmă cu câteva clipe, poate c-o viteză şi mai mare, mărul. Lama a secţionat cablul, iar tot sângele care se strânsese în capul lui Ramòn a coborât brusc spre inimă, iar apoi, s-a împrăştiat în corpul ce cântărea, în pijama, 124 de kilograme.
Bărbatul stătea în mijlocul bucătăriei cu cuţitul în mână, nemișcat, ca un samurai pregătit să-şi facă seppuku. Burta i se rotunjise şi mai mult, iar, dacă şi-ar fi înfipt lama în ea, ar fi zburat prin apartament. Doar că nu la asta se gândea Ramòn.
A privit cu luare aminte cuţitul, l-a apropiat încet de ochi, l-a depărtat, l-a mişcat puţin, iar, când lumina becului din bucătărie i s-a reflectat din oţel direct în pupile, i-a dat drumul din mână. Un gest pe care-l vezi în toate filmele cu crime în legitimă apărare: ucigaşul priveşte stupefiat instrumentul morţii, se trezeşte, parcă, din coşmar, conştientizează ce-a făcut, după care îl aruncă. Cu mâinile, libere acum amândouă, Ramòn a început să-şi maseze gâtul înconjurat de o urmă roşie, pe care n-o vedea, dar de care, parcă, voia să scape imediat, aşa de febril îşi freca degetele şi podurile palmelor de-a lungul ei. A făcut asta câteva minute, continuu.
Apoi, a deschis robinetul de la chiuvetă, a luat un pahar, a aşteptat ca apa să se reverse din el şi a băut. Mirosea a clor, deci, era sigură. Ramòn nu bea decât apă de la robinet, în şcoală fusese olimpic la chimie şi ştia prea bine pe ce se cade şi pe ce nu să pui gura.
Viaţa e ca o vacă: uneori dă cu copita tocmai când o mulgi. Te uiţi la lapte cum se strânge în găleată şi cum face spumă și, deodată, poc! te trezeşti cu una în cap. Diferenţa e că în viaţă nu poţi să dai cu bota, ca în vacă. Şi nici să-ţi cumperi alta, mai cuminte şi mai lăptoasă. Dacă nu-ţi place aşa cum e, te cari. Iar, dacă n-ai chef să umbli cu capul spart, pui stop.
Vaca îl lovise pe Ramòn de mai multe ori. La 11 ani, taică-său a scos din rădăcini, cu mașina pe care o conducea, un dud de la marginea şoselei ce lega periferia, unde locuiau, de centrul oraşului. Dudul a fost tăiat cu drujba de cei de la drumuri şi transportat pe bucăţi. Pe taică-su şi pe maica-sa i-au luat rudele şi le-au făcut o înmormântare plină de durere şi de coroane cu flori.
În ultimul an de liceu, Ramòn a început să se îngraşe. Bunicii, care îl crescuseră, au crezut că sunt semnele maturizării şi ale traiului bun. Când a ajuns la 90 de kilograme, medicii au zis că sunt efectele diabetului. Imediat după absolvirea facultăţii, şi-a pus verigheta de logodnă pe inelarul mâinii drepte. A dat avans la restaurant, a vorbit cu preotul pentru biserică, a cumpărat plicuri pentru invitaţiile la nuntă. A rămas cu banii daţi, cu 8 grame de aur şi cu un teanc de plicuri netimbrate: aleasa inimii s-a răzgândit brusc. N-a mai întâlnit-o niciodată, căci puţini se mai întorc din Australia. Nici cu alte femei nu s-a văzut prea des Ramòn, iar isprăvile lui bărbăteşti, câte fuseseră, nu erau de povestit. Când sari binişor suta de kile şi duci în tine un diabet, nu prea ai cu ce să te lauzi.
În ziua de Crăciun a lui 2008, i-a crăpat inima. Nu de tot, vreo trei centimetri. Salvare, spital, urgenţă, operaţie. Cardiologul i-a explicat că e consecinţa oboselii, a stresului, a lipsei de regim alimentar, a fumatului, a cafelei, a sedentarismului. L-a trimis acasă după Sfântul Ion şi a stat în concediu medical 30 de zile. Când s-a întors la fabrica unde lucra ca inginer chimist, lumea nu vorbea decât de criză. Puţini au fost interesaţi de infarctul lui. Şi pe bună dreptate: nu prezenta un pericol pentru comunitate.
În aprilie, au început primele disponibilizări. În mai, următoarele. Pe la mijlocul lui iulie, fabrica s-a închis. Toată lumea a plecat în şomaj. Îl enerva vorba asta, îi amintea de plecarea în vacanţă. Unii dintre colegii lui s-au dus la sat, unde aveau pământ şi câte-o coşmelie, câţiva s-au mai descurcat pe la stat, alţii pe la firmele la care aveau relaţii, mulţi acasă. Unde mai aveau copii, neveste, soţi, mame, socri, taţi. Bunicii lui Ramòn muriseră demult, cam la distanţă de jumătate de an unul de altul, aşa că singura vietate din apartament, în afara lui, era televizorul.
De dimineaţa până noaptea, cei doi stăteau faţă-n faţă. La început, Ramòn nu prididea să butoneze telecomanda, să caute şi să scormonească în măruntaiele celeilalte vietăţi. Până a găsit ce-a vrut. Şi s-a uitat la acel canal zile în şir. De cum se trezea și până după miezul nopţii.
Într-o seară, şi-a dat seama că vaca îl lingea pe cap. A pus mâna pe telecomandă şi a apăsat butonul roşu. Pentru totdeauna.
A început să iasă din casă. Prin jurul blocului, prin cartier, prin oraş. Odată, Ramòn a văzut o coadă în stradă. A pornit încet spre ea şi a recunoscut, printre bărbaţii şi femeile care stăteau unii în spatele altora, un fost coleg. Ce faci aici? l-a întrebat. Joc la 6 din 49. E potul mare, aproape 4 milioane de euro. Bagă şi tu, nu ştii de unde sare iepurele, i-a răspuns colegul.
A jucat o variantă simplă, şase numere, a aflat că extragerea era chiar a doua zi, duminică şi că rezultatele vor fi afișate în vitrina agenţiei, luni, pe la 10. A pus biletul în haină, i-a urat noroc celuilalt şi a plecat.
Duminică, a plouat toată ziua, a pus un scaun lângă fereastra din sufragerie şi s-a uitat pe geam cum se înmulţesc bălţile şi cum trecătorii încearcă să le ocolească și să se ascundă cât mai bine sub umbrele. Luni dimineaţa, a pornit, încet, spre centru. În faţa agenţiei loto, şi-a scos biletul din haină. S-a uitat în el şi apoi în vitrină. Încă o dată. Numerele semănau. Da, avea 1, avea 33 şi… 43. Mai ieşiseră 17, 38 şi 47. Ale lui erau 16, 37 şi 46. Deci: 1, 16, 33, 37, 43, 46. Nimerise trei. Celelalte trei erau chiar lângă numerele câştigătoare. Imediat lângă. Doar că mai mici. S-a uitat în geamul vitrinei şi i s-a părut că vaca râde de el. Că îi arăta dinţii ei mari.
A strâns biletul în pumn şi l-a aruncat. S-a întors acasă. A urcat încet scările, a intrat în apartament, a închis uşa şi s-a aşezat pe canapea. S-a uitat la peretele din faţă minute în şir. A simţit cum i se umezesc ochii şi cum mărul lui Adam începe să-i joace. Osul ăla ciudat de proeminent la un om atât de gras ca el.
Îl ustura pielea gâtului. Era transpirat şi obosit. A intrat din bucătărie în sufragerie, a ocolit scaunul care stătea răsturnat şi cu spătarul rupt şi s-a întins pe canapea. În câteva minute, a adormit. Când a deschis ochii, era întuneric. Şi-a dus palma stângă la beregată şi a stat aşa câteva clipe. Apoi s-a ridicat şi a bâjbâit, cu mâna întinsă spre peretele din dreapta. A găsit întrerupătorul şi a apăsat. O dată şi încă o dată. Şi-a amintit că lustra nu mai era pe tavan. A întins cealaltă mână şi a pipăit prin beznă până când a găsit. S-a aşezat încet pe fotoliul din faţa televizorului, a îndreptat spre el telecomanda și a apăsat pe butonul roșu.