(arta de a alege mentorii)
Certitudini într-o lume plină de incertitudini foarte des generate de manipularea omniprezentă în rețelele de socializare. Alegerea unui model de urmat, mai ales în adolescență, rămâne un pas important. Plecăm la drum fără un ghid, fără o călăuză? Sigur că uneori e bună și rătăcirea, divagarea, ieșirea de pe cărare, cercetarea pe cont propriu, pentru a pricepe și singur cum stau lucrurile. Dar depinde și sub ce umbrelă se petrece această îndepărtare. Există diverse orizonturi, geometrii ale viețuirii și punți către descoperirea sinelui pe care mintea, în natura ei vastă, e capabilă să le observe. Sub soarele cărui orizont ne plasăm? E o alegere.
Modelul, mentorul este cel care, în tinerețe, ne ajută să creștem, să devenim persoana pe care ne-o închipuim ca fiind perfectă, cea sau cel către care ne îndreptăm pentru a ne salva din letargiile și toropelile adolescenței. Copiii anilor ’60,’70,’80 găseau cel mai adesea modele de urmat în cărțile pe care le citeau, unii devorând cu plăcere volum după volum, alții obligați de familie, de școală, toți reușind într-un final să facă cunoștință cu diverse personaje, caractere, firi, temperamente, maniere. Uneori, nu era o alegere.
De ce să citim? Să mai citim în stil clasic, dând pagină după pagină, alene, curioși, adulmecând mirosul de hârtie? Sau să glisăm cu degetul pe cărțile de sticlă, tabletele special create pentru volumele electronice? Avem de unde alege. Uneori e util să ne și împotmolim, să nu ne învățăm lecția din primul moment. Cărarea pe care un maestru ți-o poate oferi nu este mereu lină și îndreptată spre țintă. În anumite cazuri, scopul e greu de ghicit, mai ales când nu e încă momentul potrivit. Înțelepciune ZEN: atunci când discipolul e pregătit, apare maestrul. Dar cum să se pregătească discipolul, dacă nici nu știe că are de făcut un drum important pentru desăvârșirea sa? Ce ar trebui să facă? Totul sau nimic, ar mai zice ZEN. Gândirea Extremului Orient ne spune că sus / jos, alb / negru, înăuntru / în afară, și alte posibile perechi, sunt fațete ale aceleiași realități și că, de multe ori, atunci când suntem pe muchie de cuțit, adică în echilibru precar, de fapt, e în regulă și nu e cazul să ne facem griji prea mari. Splendoarea stă de multe ori în paradox. Și în libertatea pe care o dăm vieții, pentru ca să mai aleagă și ea în locul nostru.
Totuși, pentru a intra în profunzimea acestor lucruri, e nevoie de un mentor, un sfătuitor înțelept, un om care are o gândire limpede, neancorată doar în realitatea aflată la îndemână. În vremurile de demult, bătrânii înțelepți erau respectați în tribul sau în satul lor, sfaturile le erau urmate cu sfințenie, vorbele prețuite. În zilele de acum, acești bătrâni (chiar dacă nu pare spus în modul corect politic) merg să se întinerească cu ajutorul tehnicilor cosmetice sau medicale de ultimă oră, amânând momentul în care ar ajunge înțelepții comunității. Să se mai copilărească puțin, să mai amâne un pic încrețirea corpului, mizând mai mult pe aspectul exterior, și mai puțin pe valorile și sănătatea sufletului. Mens sana in corpore sano nu spune neapărat că acel corp trebuie să fie veșnic tânăr. Și asta e o alegere.
Mentor sau influencer? Până la urmă, fiecare epocă a avut personajele sale care au creat modele și au oferit, ca niște călăuze conștiente, cărări demne de urmat. Nu putem rămâne bosumflați pentru că generația Z, spre exemplu, are alte preferințe, maniere de a gusta realitatea și dinamici în ale învățatului. Faptul că ei nu prea mai scriu de mână și sunt mai degrabă inventivi și flexibili, în loc să fie rezistenți la stres și presiuni, nu îi face mai puțin pregătiți să trăiască în lumea de azi. Așa cum nu putem compara mere cu pere, nu putem raporta generația foarte tânără doar la jaloanele formării noastre. Asta pentru a nu ajunge să spunem, acriți, din vârful buzelor: „Pe vremea mea…”. Pentru că există și o vreme, un anume timp, pe care l-au primit și cei mai mici, așa zisele generații viitoare, pierdute înainte să se piardă. Oare nu au și ei punctul lor de fierbere, metabolismul și modul de coagulare al vieții? E ușor să îmbraci haina de moralizator și să te sui pe un piedestal, dar cui folosește? Nevoia de mai bine și de mai înalt a unui tânăr se inoculează prin metode fine și, în niciun caz, prin perorări simandicoase, pedagogii puerile și lecții de viață autoreferențiale, pline de platitudini și de țâfnă, unde domină teama, mai ales frica de a fi considerat un depășit, iar iubirea e prea puțin prezentă. Dar și aceasta e o alegere.
În procesul de învățare, este necesară gestionarea cadențelor, ritmul fiind mai ușor de susținut dacă seamănă cu respirațiile conștiente. Un mentor bun nu oferă soluții gata digerate, ci îl învață pe ucenic să își găsească propriile resurse, puteri, înzestrări și să le folosească cu mult curaj. Un mentor bun nu se oferă pe sine ca model, cărarea lui fiind potrivită doar lui. Aici mă refer în special la domeniul creației unde un profesor bun nu oferă elevilor săi propria formulă, propriul limbaj, pentru a nu-i transforma în simpli imitatori. Pentru că nimeni nu are nevoie de încă ceva cu care să se identifice în mod fals, creându-și și mai multă suferință. Profesorul bun își scufundă elevii în Athanorul creației și le predă formula cenușii lor personale, pe care au posibilitatea de o transforma în aur. Ce ajunge să facă fiecare cu aceste lecții e o treabă de alegere personală, până la urmă. Să ne amintim de vechiul proverb: Dumnezeu îți dă, dar nu-ți pune-n traistă.
Sau în Tote Bag. Această sacoșă din pânză, simbol al unei generații tinere care prețuiește simplitatea și care caută modalități necomplicate de a trăi și de a-și spune crezul. Pe Tote Bag sunt scrise diverse mesaje, multe dintre ele în limba engleză. „Friends, beach, drinks” /„Born to read, forced to work” / „You & me” / „You work, I watch and judge” / „Books are my happy place” / „Bloom where you are planted” / „Be the person your dog thinks you are” / „Be real, not perfect!”… etc. Ca un nou Diogene în butoiul său, negând mereu valorile împietrite. Trăind viața în prezent și nepăsându-le prea mult de lucrurile materiale, fără să fie sclavii unor mode, prețuind valorile simple, o generație de realiști-idealiști. Pare o revenire a școlii cinice din Antichitate, ca un posibil răspuns dat nihilismului precar al vremurilor de acum. Un alt fel de a spune că nimic este, de fapt, totul. Și nu invers. Poate că în lumea de azi, se produce o reconsiderare a cinismului, așa cum a fost el inițial gândit de filosofii greci.
Natura și rațiunea sunt la mare preț. Le observăm luând forma ecologiei și a realității spațiilor Meta, în care virtuțile sunt și ele regândite, schițând chiar și o nouă ontologie cu alură post-umană. Sensul acestor transformări? Rămâne de descoperit.
Adevăratul discipol învață mereu și nu se limitează la anumite gânduri și, uneori, dacă reușește, nici nu ia în seamă timpul, oferindu-și o tinerețe interioară și o suplețe a emoțiilor. Spre a face față Noului, acest „vierme” insistent, care enervează pe conservatori ori de câte ori apare în istorie. Să ne gândim la apariția tiparului, la evoluția medicinei, la cucerirea spațiului cosmic, la posibilitatea ca Marte să fie Terra-formată cândva. Omenirea se află într-o epocă dezastruoasă? Nici vorbă. Mereu a fost pe o anume muchie de cuțit. Și asta nu a oprit-o să meargă mai departe. Pentru că există mereu posibilitatea ca ceva să fie distrus, să se abată ca o cometă bolnavă de pe traiectoria sa. Și, totuși, splendoarea vieții, a Creației continuă. Un calcul perfect făcut de un Creator genial, milă sau iubire? Toate la un loc? Cine știe? Alegerile noastre pot rămâne cuprinse în ecuația recunoștinței, în formula ei tainică, în care sunt înscrise datele participării noastre la această splendoare numită Viața pe pământ.
O primăvară cu bucurii să aveți, și modele demne de urmat, chiar dacă aceste modele ar fi doar florile de cireș și parfumul lor suav!